Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,
Îndulcit de-o amintire, se va
face-nfiorare!
DE ZIUA VOASTRĂ
V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,
Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,
Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,
În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.
Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,
Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns
Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,
Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în
piroane.
Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,
Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați
‘napoi,
Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec
Punând în noi curaj,
speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.
Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,
Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare
Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,
Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.
*
Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,
Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,
Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am
trăit,
Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.
Mircea Dori Istrate
DE ZIUA
VOASTRĂ
Vă dăruiesc de ziua voastră,
Femei ce viața ne-o-ncântați,
Un trandafir de pus în glastră
Și-a mea urare s-ascultați:
Să fiți de-apururea FRUMOASE,
Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,
Să fiți de-apururi FERICITE,
Și-a voastre vise ÎMPLINITE,
Le facă Domnul cum doriți
De
încă vă-nchinați la sfinți
Și-ți
fi SMERITE și CUMINȚI
Într-u PURTĂRI și-a
voastre minți.
De
nu, tot aia e, că voi,
Ne
FERICIȚI mereu pe noi,
Cu
o privire LANGUROASĂ,
C-o
vorbă veșnică MIEROASĂ,
Mereu
c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,
Mereu
c-o dulce SĂRUTARE
Mereu
cu-aprinse JURĂMINTE
Din
tăinuita voastră minte.
De
bune noi vi le luăm
Și
înapoi așa le dăm,
Că
jocul ăsta-i nesfărșit
Și
de la Eva e pornit.
Fiți
dară azi, de ziua voastră
Pe
bolta vieții noastre-o ASTRĂ,
Strălucitoare-n
nopți târzii,
Născând
de-a pururea iubiri,
Speranțe
vii, înfiorare,
Divine
clipe mișcătoare,
Că
fără voi am fi nimic,
Însingurați
cu suflet mic,
Adami
trăind în Paradis,
Gândind
la voi, în al nost’ vis.
N-am
aur, giuvaeruri, bani,
Așa
că sincer, ,,LA MULȚI ANI”
Vă
spun eu care vă-ndrăgesc,
Pe
toate câte-n omenesc
Sunteți
a noastră bucurie,
Și-acum
și-n veacuri ce-or să vie.
Acum semnez astă hârtie,
Eu care v-am iubit pe
toate,
Mircea
Dorin, a lui Istrate
ÎŢI
AMINTEŞTI IUBITO....
Îţi
aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam
Şi-a
timpului secunde cu grijă număram,
Să
fim copiii clipei norocului cerşit,
Cu mintea
învrăjită şi inima-n iubit.
Îţi
aminteşti iubito cum încă număram
Ferice
zile-n care iubirilor ne dam,
Ne ducă
în urcare spre lumile de sus,
Ne uite
în divinul ce inimii l-au pus.
Îţi
aminteşti iubito cât însetat eram
De-al tău
sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram
Şi-apoi
feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,
Furam din
rai clipite nicicând îndeajuns.
Îţi aminteşti iubito de nopţile-nstelate
Când
simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,
Când
tremuraţi luceferi din ceruri culegeam
Şi
pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.
***
De-ţi
aminteşti iubito de vremea ce s-a dus
Ce
tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,
O scoate
din uitare şi-n caldă mângâiere
Trăieşte-o
în visarea clipitelor de miere.
Voi fi cu
tine-alături ţinându-te de mână
Să simţi
iar bucuria că suntem împreună
Şi în
mireasma dulce a florilor de Mai,
Să
retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.
Mircea Dorin Istrate
DOUĂ SUFLETE
ŞI-O TAINĂ
Unde aş
putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând
Când
rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?
În
afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,
Stau
ascunse mii de taine, renăscând melancolie.
Unde aş
putea iubito să-nfior a mea simţire
Dintr-o
vară moleşită în căldurile solare?
Doar în
umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire
Tu sub
streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.
Unde aş
putea iubito să mă-nvălui în iubirea
Ochilor
ce mă mângăie ca o aripă de dor?
Doar în
sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea
Nopţilor
ce dăruit-au clipa dulcelui amor.
Unde aş
putea iubito să te-ascund de răul lumii,
Să rămâi
necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?
Doar în
mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii
Preaştiind
că am răsplată, a ta inimă uşoară.
*
Deci
rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,
De iubire
care leagă două inimi ce îmi cheamă,
Mierea
vremii, când o clipă am trăit în Paradis,
Două
suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.
Mircea Dorin
Istrate
TAINĂ
Vino! Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă
rugătoare,
Să ne
pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,
Tu
încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare
Ca
răsplată, ş-apoi nimeni taina noastră
n-o să afle.
Mai la
vale, mură neagră vom culege de pe maluri
Să-ndulcim
clipita zilei încărcată de fior,
Apa-n
vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri
Spună
lumii că doi tineri se îmbată cu amor.
Iar de-o
fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,
Un
luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,
Eu ţi-oi
spune jurăminte şi cu inime uşoare
Ne vor
pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.
Iar când
luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri
Cu-a sa
rază mângâia-va lumea dusă la culcare,
Noi,
ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină
Nimănui
şi sub un nour, să ne-ascundă-n
desfătare.
Mircea
Dorin Istrate
DE-OI FI
O CLIPĂ DE
NOROC
Neștiut
rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,
Când
aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,
Când
în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată
Și-atunci
Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.
Nu
erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,
Le
lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,
Ne
înfiora divinul cel ascuns în sărutări
Și
topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.
Gând
curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,
Parcă
noi eram Adamii lumii toată în trăiri,
Sufletele
amândouă își făceau voit plăcerea,
Desfătându-se
în voie, după cum le era vrerea.
*
Oare
unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?
Și de
ce așa de iute a secat și a apus?
Nu
putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?
Ori
de nu e cu putință, fie doar și jumătate?
De ce
pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere
Care
ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?
Cred
c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,
S-o
râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.
**
De-aș
putea să iau vre-odată viața de la început,
Mi-aș
trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,
Nu
mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,
Și-o
clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.
Și ne lase vremi la rândul să le trecem în
iubiri
Să ne
sature dorința și simțirile-n vroiri,
Ca la
urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,
Să
putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.
Mircea
Dorin Istrate
TĂINUITELE
IUBIRI
Tăinuitele
iubiri
Poartă
miere-n amintiri,
Iar pe
suflet, picurate,
Lacrimi
multe, înfundate,
Neştiute, neuitate,
Doar de tine-s numărate.
Petrecutele
iubiri
Fă-le vis
de amintiri
Şi le
lasă-n voia lor
Să
colinde călător,
Iar la
porţile ştiute
Să oprească,
să-mi sărute
Ochii ceia-nlăcrimaţi
Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.
Când
uitatele iubiri
Scormonesc
în amintiri,
Fă din
ele vin-pelin
Şi mi-l
picură puţin
Peste sufletu-mi târziu
Să-nfioare-al meu....pustiu.
***
Îndulcitele
iubiri,
Frământatele-amintiri,
Foste-s
viaţă şi trăire,
Nestemate-n
nepieire,
Leac la suflet, mângâiere,
Căzătoare arse stele.
Mircea Dorin Istrate
AŞTEAPTA-MĂ
Aşteaptă-mă
că vin din nou diseară
Să umplem
cu iubire nopţi de jar,
Să-ţi fac
divine clipe, că afară
Se
zvârcoleşte iarna-n Făurar.
Cănd vom
aprinde focu-n şemineu
Şi caldul
său ne va topi-mpreună,
Îmbrăţişaţi
pluti-vom, tu şi eu
Prin lumi
ce au luceferi în cunună.
Ne-om
îmbăta cu şoapte de iubire
Şi-om
pătimi ca doi amanţi focoşi,
Ca să
păstrăm în dulcea amintire
Nebunii
ani trăiţi, nemincinoşi.
*
Nu
suspina cănd dimineţi se crapă
Că fi-vor
încă seri nenumărate,
Când
însetatul vine şi se-adapă
Cu ale
tale toate lacrimi neuscate.
Vor fi
aceste nopţi de catifea
În cele
vremi ce încă or să vină,
Licoare
aburindă de cafea
Şi-o
amintire tainică, divină.
Mircea Dorin Istrate
PATIMA ŞI LACRIMĂ
Pune-ţi doru-n lacrimă
Şi iubirea-n patimă ,
Şi m-aşteaptă c-am să vin
În cel vis, dulce-pelin .
Pune-ţi doru-n patimă
Şi iubire-n lacrimă ,
Şi mă iartă , n-am să vin
Visurile să-ţi alin .
Pune dor şi patimă
În iubirea-lacrimă ,
Şi mă-nchide pe deplin
În iubirea ta, de chin.
***
Şterge-ţi dulcea lacrimă ,
Uită de cea patimă ,
Fă din ele vin-pelin
Că-i tarziu, şi nu mai vin .
Mircea Dorin
Istrate
TÂRZIU
În gând,
în vis, în lăcrimate şoapte,
Te-aştept
iubire-n fiecare noapte
Să-mi
stai o clipă-n inimă ascunsă,
Aminte
să-mi aduci, de viaţa-mi scursă,
De ce-am
trăit odată-n desfătare,
De ce-am
pierdut acuma şi-i uitare.
Să-mi
aminteşti c-a fost cândva o fată
Cu suflet
cald, cu inima curată,
Ce visul
mi-a-nălţat spre ‘nalte stele
Şi
pironit acolo printre ele,
M-a-nfiorat
c-o dulce sărutare
Şi sclav
i-am fost, pe-a vieţii ei cărare.
A fost
iubire pură, ne-ntinată,
In focul
tinereţii arsă toată,
Cu
zbucium, cu tumult, cu aşteptare,
Cu
vieţile trăite în urcare
Curate ca
o lacrimă de rouă
Ce ne-a
făcut o inimă, din două,
Şi
ne-a-noptat sub stele tremurânde,
Ne-a
răscolit simţirile flămânde
Ca un
pârjol nestins de nici o apă,
Ca un
izvor ce-un însetat adapă,
Ca un
pojar ce-n trup ţi se întinde,
Te-văluie-n
plăceri şi te cuprinde.
Cum am
jurat atunci că nu-s pe lume
Puteri să
ne despartă-n stricăciune,
Că fi-vom
împreună pe vecie
Aleşii
sorţii, dulcea ei solie
Spre
vremuri ce-or să ţină pân’ la moarte
Şi mai
apoi spre cerurile ‘nalte.
Mă-ntreb
acum, de ce perfida viaţă
Ne-a
înşelat cel vis de dimineaţă,
Când am
crezut că soarele răsare
Să vadă
de-om putea, să fim în stare
Să umplem
cu iubire, ca-n poveste,
Ce
sufletul atinge şi-nfloreşte.
***
Târzie-i viața şi pe-a
vieţii cale
Prea
multe ape curs-au către vale,
Prea line
şi domoale mi-s de-acuma,
Prea
duse-n vânt, odată cu furtuna
Spre
marginile vremii în uitare,
Si-n
lacrima fierbinte, din visare.
Mircea Dorin
Istrate
DIN TAINIŢE
DE INIMI
Din
tainiţe de inimi, pierdutele iubiri
Ne cern
pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,
Să
ne-nfioare clipa iertatelor păcate,
Purtând
mirosul fraged de vieţi neîntinate.
Când cele
inimi pure, necunoscând minciuna
Topite în
săruturi făcutumi-s-au una,
În vis
plutind pe aripi de doruri legănate,
S-au
îndulcit din mierea iubirilor curate.
Şi-au ars
apoi trăirea din clipele divine,
În focuri
pârjolite din nopţile senine,
Şi
înălţaţi la ceruri pe scară de lumină
Sperau ca
veşnicia le ierte a lor vină.
De ce
nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână
Acele
inimi care jurat-au împreună,
Tu
ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi
Şi-atunci
avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.
De-i laşi
viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc
Tu
ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,
Le umple
cu aceia la-ntâiul lor iubit
Şi
nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.
De-ai să
le dai Mărite putere, bogăţie,
Avere
doar la unii, la alţii sărăcie,
Iar pe
deasupra încă şi suferinţi din ele,
Puţini
mai aduna-vei în raiurile cele.
*
Că cea
dintâi iubire e lacrimă curată
Sfinţită-n
puritate, trăită-adevărată,
De-aceea
şi rămâne în suflet tăinuită,
Bănuţ
dintr-o avere, de-acuma risipită.
Mircea Dorin Istrate
ANII TINEREŢII
În anii
tinereţii, din patimi şi trăire
Am strâns
în urna vieţii cenuşă de iubire,
Şi-n
tainiţe de suflet am pus-o îngropată
Aminte
să-mi aducă, de cum a fost odată.
Comoara
neştiută va sta în veşnicie
Sub
lespedea uitării, în dulce reverie,
Carate
aduna-va în vremuri mergătoare
Împrospătându-mi
gândul, mereu să mă-nfioare.
Avere
nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani
Să
cumpărăm în parte nepreţuiţii ani
Avuţi în
punga vieţii, prea iute risipiţi
În clipe
de plăcere, în nopţi secătuiţi.
Mi-aş
vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare
Ce m-a
ţinut vremelnic în timpuri de visare,
Sau
dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori
În
nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.
Aş cere
de la Domnul fărâma de vecie
Şi-n ea
de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,
Ne
şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,
Şi
înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.
Vom arde
ca-nainte în focuri de iubire
Să
ne-mbătăm simţirea cu visele divine,
Cuvintele
rostite din patimă şi dor
Ne poarte
prin înalturi ca fulgul cel uşor.
Cuibar
ne-om face-n stele, şi Căile Lactee
Le-om
umple cu vecia iubirilor perene,
Şi-acol’
vom face Raiul trecutelor iubiri
Ce astăzi
lăcrimează, în tainice-amintiri.
Mircea Dorin Istrate
MARTORII
Las cariul, martorul
din grindă,
Să spună despre ceea noapte,
În lacrimi stinsă şi în şoapte ,
Ce-n mreje-a vrut să ne cuprindă
,
Şi-apoi, cu totul să ne-aprindă
Plăcerii, pentru mii de ani .
Mai am ca martor, stele-ascunse
Ce tainic ne păzeau cărarea,
Şi-apoi, ne cufundau în marea
Dorînţelor ce n-au fost spuse
Şi care s-au jertfit răpuse
Iubirii, pentru mii de
ani .
Şi-un ultim martor, luna
mută,
Care sub mantia de nori
Ne-nvăluia în dulci fiori ,
Şi prinşi în faldul ei din cută
Ne-a dat plăcerilor pierdută
Şi-uitării, pentru mii
de ani
Mircea
Dorin Istrate
DE CE-AI
PLECAT ?
De ce-ai
plecat ca hoţul nevăzut
Lăsând
iubire caldă-n aşternut ?
De ce-ai
voit să nu mă mai trezesc
Ca
lăcrimând să-ţi spun că te iubesc ?
De ce mă
laşi mereu în aşteptare
Să tot
cerşesc plăcere şi iertare ?
De ce mă
laşi cuprinsă-n întrebări
Să-i pun
speranţei aripi de visări ?
De ce mă
laşi în chinuri să mă frâng
Şi-n
îndoieli ce sufletul mi-l plâng ?
De ce mă
amăgeşti c-o sărutare
Ca
să-nfiori plăceri pentru uitare ?
De ce te
joci cu mine-n mii de chipuri
Răpindu-mi
clipe, ore-n nesfârşituri,
Ca să-mi
areţi că tu eşti cel stăpânul
Ce-mi
rânduieşte viaţa şi destinul ?
Nu-s
jucărie, sclavă ori metresă,
Ci suflet
pur visându-se prinţesă,
De vrei
iubirea fie-ţi meritată
Iubeşte-mă,
cum ai iubi o fată,
Cu patimă
cinstită, unsă-n miere
Ca leac
pe rană pusă la durere,
Ca rug
aprins cu ’naltă vălvătaie
Ca un
pustiu ce-mi cere veşnic ploaie.
Aşa voi
şti că tu eşti cel sortitul
Să facem
împreună împlinitul,
În doi să
fim o singură fiinţă
Cu-acelaşi
gând, topiţi într-o dorinţă.
***
De ce-ai
plecat uşor şi nevăzut
Lăsându-ţi
cea iubire-n aşternut,
Vei
regreta amarnice tâlhar,
Că ai
pierdut iubire de cleştar.
Mircea Dorin Istrate
SĂRUTUL
Mă-nvăluie-n
iubire, mă urcă pân’ la stele
Şi
picură-mi în simţuri durerile de miere,
Mă poartă
în tărie, mă-mbată în cuvinte
Şi
spune-mi jurăminte, ce n-au mai fost rostite.
În Rai
vei fi cu mine muşcând acelaşi măr,
Şi chiar
de-s mincinoase şi goale de-adevăr
Topindu-ne-n
iubire om săvârşi păcatul
Plăcerilor
divine şi ne-o-nghiţi neantul.
Pe lume
nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună
Simţirile
trăite sub vraja cea nebună,
Când gura
ta fierbinte atins-a pe a mea,
M-ai
prefăcut în noapte, tu urcătoare stea.
M-a-nfiorat
clipita căldurii din adâncuri,
Şi-am ars
în rugul celor înalte începuturi
Candide,
pure toate, atunci adevărate
Din inimă
pornite, necoapte, nepătate.
***
Din cerul
vieţii anii s-au tot cernut de-acuma,
S-a
domolit aprinsul, s-a potolit furtuna,
Dar n-am
uitat sărutul ce-ntâiul mi l-ai dat,
Tu, taina
vieţii mele şi îndulcit păcat.
Mircea Dorin Istrate
CÂND
DATU-MI-AI SĂRUTUL
Când
datu-mi-ai sărutul ‘nălţată pe călcâi
Ai
săvârşit cuminte păcatul cel dintâi
Şi-atunci,
în foc de iaduri topitu-m-ai în chin,
Tu înger
fără pată, sămânţă de divin.
Sorbitu-m-ai
cu ochii albaştri cum e marea
Şi-n
cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,
Făcând
din cele clipe un dulce Rai ceresc,
Iar eu un
rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.
Din vremi
în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă,
Mereu mai
însetată, mai dornică s-aprindă
În mine
vâlvătaia, să-ntindă focul care
Un scrum
mă lase-n urmă pe-a timpului cărare.
Aşa că-n
veci dorit-am iubirea ta de fată,
Din inimă
pornită, mereu adevărată,
Din
sâmburul fiinţei în toate pătimit,
Cu cela
drag alături, doar fie-ţi împlinit.
*
Prin
trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,
Iar din
vecia clipei luat-am fiecare
Un bob de
timp pe care să-l trecem împreună,
Cu
dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.
Cu tine-n
dulci clipite urca-voi în astral,
Să fim
aleşii lumii pe coama unui val,
Ce ne-o
purta-n neştire în drum spre nemurire
Şi-acolo
să rămânem, răsplată la iubire.
Mircea Dorin
Istrate
ÎNSFINŢITA
Te-am
răstignit pe crucea visărilor din noapte,
În mutele
cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,
In clipa
veşnicită ce vine din trecut,
În
fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.
În calda-mbrăţişare
atâta aşteptată,
În
tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,
În ruga-n
sfiiciune la Maica Născătoare,
În
tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.
În toate
tu de-apururi eşti veşnica icoană,
Jertfelnica
durere ce geme într-o rană,
O aripă de
înger ce în tării se-nalţă,
Divinul
care-nvie grăuntul cel de viaţă.
Uleiul
ce-mi adapă a candelei feştilă,
Cuvântul
ce mângâie iertarea pusă-n milă,
Luceafărul
ce cheamă spre lumile cereşti
Şi
tainica minune din toate câte-mi eşti.
Eu, fi-voi
doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,
Ce-a ramă
de icoană-n altarul de iubire,
Iar
pentru câte toate ce încă îmi vei da,
Te-oi
săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea
Mircea Dorin
Istrate
POVESTE
Du-te! Spusu-me-ai
în şoaptă
Îndulcită
de iubire,
Şi pe pleoapa-ţi tremurată,
Bobi de
lacrimi în neştire
Picuratu-ţi-au de-odată.
Până
mâine doar aşteaptă
C-am să
vin mânat de dor
Şi-am
să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă
Să-ţi
stârnesc plăcut fior
În ce-a inimă ce-aşteaptă.
Nu vor fi
pe boltă stele
Câte
datu-ţi-oi săruturi,
Tu,
fura-vei dintre ele
Câteva,
şi cu-mprumuturi
Le-i schimba cu ale mele.
Uite-aşa
o noapte-ntreagă
Târgui-vom
sărutări,
Eu ţi-oi
spune că-mi eşti dragă,
Tu, în
strânse-mbrăţişări
Îmi vei da a gurii fragă.
Şi vom fi
copii în visuri
Rătăcind
prin Raiuri sfinte,
Colinda-vom
necuprinsuri
Adăpându-ne
cuminte
Din iubire şi eresuri.
***
Şi-n cel
timp care va trece
Cu
frânturi din paradis,
În uitare
vom petrece
Vraja
nopţilor de vis
Mircea Dorin Istrate
AMOR ÎMBIETOR
Motto:
„Din visul nopţii-n picurat/ Pe iarba
lăcrimată-n rouă,
Tu urmă laşi, ca un păcat,/ Iubirii dată, pe din două.”
Aseară,
când în mare grabă
Înfiorată
ai plecat,
Rămas-a-n
pat, parfum de damă,
Plătită
vamă, la păcat.
Şi gândul
tău pe perna moale
Şi
frământatul aşternut
Şi umbra trupurilor goale
Înlănţuite-ntr-un
sărut.
De-acum
cărarea încâlcită
Pe unde
paşii ţi-au călcat,
Aşteaptă
iar să vii grăbită
Înveşmăntată-n
preacurat.
Eu ştiu
că-n gânduri nerostite
Cu ochii
plânşi şi-nlăcrimaţi,
Făcut-ai
calde jurăminte
Icoanei,
ca să fim iertaţi.
Iar
la-nsfinţitele altare
Promis-ai
tot ce nu se poate,
Cerşind
smerită cea iertare
La
îndulcitele păcate.
Şi-n post
ţi-ai pus lungimea zilei
Şi-ai dat
la mulţi din greu pomană
Şi-acuma
stai la mâna milei
Iertări
să pună pe-a ta rană.
A meritat
ce tot dorit-ai?
A meritat
prelungul chin?
A meritat
ce-n foc iubit-ai
În clipa
dulce de divin?
*
Când
viaţa noastră-i schimbătoare
Şi-n a
norocului destin,
De-i faci
iubirii sărbătoare
Va merita
plătitul chin.
Păstrăm
în minte doar clipita
Divinului
înălţător,
Şi-n veci
cădea-vom în ispita
Îmbietorului
amor.
***
Pe visul
nopţii picurat
Cărarea
despărţită-n două,
Păstrează
urma-ţi de păcat
În taina
lacrimii, din rouă.
Istrate Mircea Dorin
AMOR
PROHIBIT
Pe spuza de iubire, ce încă mai
păstreză
Căldura desfătată a crudului amor,
O lacrimă născută din mintea încă treză
Îmi stinge-n calde picuri, sublimul
celui dor.
În urma lui rămâne, ca-n mângâieri de
vînt,
Parfumul din plăcerea iubirii vinovate,
L-om pune ca pe-o taină în umbra unui
gând
Să-nfioreze clipe, în zile-nsingurate.
Aminte să ne-aducă de vraja fermecată
Prelinsă în păcatul nebunelor iubiri,
Când fierbinţeli de trupuri şi geana
sărutată
Aprinsu-ne-a simţirea divinelor trăiri.
Când nevăzuţi de lune, în cuibul
fericirii
A visului dulceaţă ’nălţatu-ne-a-n
ceresc,
Când în robia clipei plăcerile iubirii
Ne fermecau păcatul, făcându-l îngeresc,
Când osteniţi de trudă, cu sufletul o
rană
Ne moleşea căldura topindu-ne-n pieire,
Cerşeam în rugi la Domnul ne ierte-n
mare taină,
Iar mîine de greşi-vom, ne facă
izbăvire.
Mircea Dorin Istrate
CE
SĂ-ŢI FAC
Fă Mărite Doamne, luna-n luminiş
Să mi-o-ascundă-n taină noaptea-ntunecoasă,
Ca să fur săruturi multe pe furiş
De la-mea iubită, dulce şi sfioasă.
Şi mai stinge-mi Doamne stelele din noapte
Numai doi luceferi lasă-mi să clipească,
Eu, i-oi spune-n taină vorbe dulci în şoapte,
Ea, înfiorată mult să mă iubească.
Pat îi fac din floare, iar din cimbrişor
Pernă-nmirersmată pentru vise ‘nalte,
Aibe-n legănare somnul cel uşor
Ce să-i îndulcească visele în noapte.
Mai apoi spre ziuă, cum e rânduit,
Noaptea ne topească în a ei uitare,
Să rămână-n vreme pusă la-nvechit
Clipa ce-am trăit-o, dulce desfătare.
*
Când vor trece anii risipiţi prin lume
De voi fi vre-odată într-un crâng cu flori,
Mi-oi aduce-aminte clipele nebune
Petrecute-n noaptea ce-a cu luna-n nori.
Mircea Dorin Istrate
PAȘII TĂI
Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,
Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,
Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,
Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.
Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri
azi îmi calcă,
Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,
De poiana adumbrită și de poala de pădure,
Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.
Și de via arămită în amiaza unei toamne,
De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame
Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme
Când, el, ingerul iubirii, a dorit
să ne însemne.
Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care
Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,
Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,
Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.
*
Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,
Noaptea, în bătaia lunii pare toate înstelată,
Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,
Clipă fac-o urcătoare către raiul plin cu sfinți.
Dar nu vin ca altădată pașii ceia așteptați
Să-nfioare iarba moale, celor la iubire dați,
Timpul înierba-va-ncetul, tăinuita cea cărare,
Lăsând codrului s-aștearnă, peste ea, lunga uitare.
Mircea Dorin Istrate
ȘI-ATUNCI ERA
O VARĂ
Și-atunci
era o vară, când noi ne-am cunoscut
În
vremea tinereții, aceea, de demult,
Când
tu erai codană înmugurită-n dor,
Iar
eu un mânz sălbatic ce mă visam că zbor.
Fierbinte
era vara, în fierbințeli și noi
Trăit-am
în visarea dulceții buzei moi
Și-a
lacrimii curate și-a clipei fericite
Și-atâtor
jurăminte din inimă pornite.
De
aur era vremea atunci în pământesc,
Iar noi, uitând de lume, eram în Rai ceresc
Plecați
de bună voie prin lumile de sus,
Cărăruind
vecia de ochiul lumii-ascuns.
O!
câtă vamă dat-am acelei vremi de vis
Cât
ne-a ținut în palma-i vrăjitul paradis,
Erau
atuncea toate dulceți de miere-lapte
Trăite
în visare în nedormită noapte.
*
Prea
repede plecat-a nebuna ceea lume
Lăsând
în al ‘nost suflet, adânci, neșterse urme,
Ce sta-vor
tăinuite în țandără de gând,
Înfiorând
visarea în nopți, tot rând la rând.
**
Era
de mult o vară în timpul ce-a trecut,
Când
noi, aleșii sorții, atunci ne-am cunoscut,
Iar
vraja ei rămâne-o o taină pe vecie,
Ne
lăcrimeze clipa ce-acuma e târzie.
Mircea Dorin
Istrate
Cu al
vostru zâmbet însori-veți ziua,
Dându-i cea lumină vie și culoare,
Eu, vă fac din sufllet dulcea mea urare,
Cum că versu-mi fie firul meu de
floare
Din cununa vieții veșnic trecătoare
Ca să-mi aveți parte încă fiecare,
De:
,,MULȚI ANI în
viață BUNI și FERICIȚI,,
SĂ VI SE-MPLINEASCĂ
voia CÂT POFTIȚI,
Tot în BUCURIE și
în SĂNĂTATE
Astea vă urează,
Mircea D. Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu