vineri, 4 martie 2022

Poesis - Mina Stan Lascu

 


Lumina

 

Ce eşti Tu, fiinţă divină?

Pluteşti sau te scufunzi?

Întunericul e mort în lumină

Iar apa ce-o bei şi corpul inunzi...

 

Încearcă să zbori,

Hăul te-absoarbe,

În vortexul minţii

Timid te îneci.

 

Şi uiţi să pluteşti,

Să înoţi şi să fii,

În timp ce te-atacă

Săgeţile vii.

 

De ce nu te crezi?

De ce te-ai uitat?

Adu-ţi aminte că ai venit

Cu ştiutul creat.

 

Că nimeni, nici tu,

N-ai fost de acord

Să uiţi să fii stea

În corp de muritor.

 

Învaţă prezentul

Şi fugi către el

Acolo te-aşteaptă

Singurul – El.

 

Te-aşteaptă să fii

Şi să-ţi aminteşti

De ce ai venit

Şi încotro te îndrepţi.

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu