Motto:
„Să
nu renunți niciodată!
Să nu-ți dorești niciodată ceva ce poți pierde!
Avem timp să ne facem prieteni și să-i pierdem.
Avem timp să primim daruri și să nu știm ce să facem cu ele.
Avem timp pentru dragoste dar când o facem bine și pe aceasta – murim!”
Mircea Marcel Petcu
REVISTA „STEAUA DOBROGEI”
An IV, Nr. 7-8 / 2022
Revistă de cultură editată de Asociația Scriitorilor din județul Tulcea
„AEGYSSUS”
ISSN 1223-8880
Prin amabilitatea și
prietenia scriitorului Mircea Marcel Petcu, (la întâlnirea literară organizată
de editorul Trandafir Sîmpetru de la Brașov), am primit revista „Steaua
Dobrogei”, pe care, în cele ce urmează, vreau s-o semnalez editorial. Este o
revistă foarte frumos întocmită, valoroasă și cu materiale de înaltă ținută
literară – toate acestea, o dovadă în plus, că cei din colectivul de redacție
sunt o echipă pricepută și țin la normele literare punându-se accent pe
calitatea materialelor – Mircea Marcel Petcu (director), Gheorghe Bucur
(redactor-șef), Nicolae Ariton (secretar general de redacție), redactorii
Victor Heinrich Baumann, Nicolae Rădulescu, Lăcrămioara Manea, Gheorghe Băisan,
Adrian Pal, Felix Lucian Neculai, Oana Gabriela Agache, Elena Netcu și Lavinia
Pavel, iar grafica, din interiorul acestei reviste, aparține lui Claudia Pahom
Grigore.
În cele 262 de pagini
din cuprinsul acestei reviste, își dau mâna, uniți în crez și credință,
scriitori din întreaga țară și străinătate. Revista debutează cu un editorial (semnat
de către Mircea Marcel Petcu - președintele Asociației Scriitorilor din județul
Tulcea - „AEGYSSUS”), numit „Drumul către
tine”, din care spicuiesc doar câteva frânturi de suflet: „Scriitorul e o poveste! Continuitatea
creației îți dă valoare. Omul fără Dumnezeu e un nimic! Iubirea de sine vă
creează o imagine falsă! Scriitorul lipsește din viața celor pentru care scrie
și a cetății abia atunci când moare... dar opera sa rămâne și poate fi
nemuritoare. Scriitorii sunt și ei oameni, ei știu să trăiască, să compună
emoții. Atâta timp cât le poți produce – exiști! Lasă-i scriitorului spațiu să
se pregătească pentru a-și putea dărui sufletul”, (p. 2)
Urmează Pastorala semnată de către P.S.
Visarion – Episcopul Tulcii, dăruită, nouă, creștinilor ortodocși, pentru „praznicul praznicelor și sărbătoare a
sărbătorilor”, (p. 3), Praznicul Învierii Domnului. Doamne ajută, să fie
bine și iubire pentru credința strămoșească! Doamne ajută, să fie pace și să
fim sănătoși, să putem umbla pe căile Domnului, mereu cu cinste, ocrotiți și
apărați! Să se termine pandemia și războiul, să trăim în armonie și pace
sufletească. Să nu uităm sfânta și dumnezeiasca noastră biserică. Să nu uităm
de rugăciune. Să nu uităm de Cristos! Amin!
Cornel Pulbere, semnează
un articol despre „Monumentul
Independenței – Tulcea”, aflat „pe
Colnicul Hora – astăzi dealul Monumentului, în Parcul Monumentului, unde se
găsesc și ruinele Cetății Aegyssus. Piatra de temelie a fost pusă la 17
octombrie 1879, în prezența regelui Carol I. Conceptul și execuția Monumentului
aparține sculptorului George Vasilescu”, (p. 5), Daniela Iacoblev-Barău
(cercetător științific ICEM Tulcea), semnează articolul „Lucrările lui Eugen Ispir în colecțiile Muzeului de Artă, Tulcea”,
iar bunul prieten Jordan Danilencu, ne vorbește despre „Eubiotica. Învățarea înțelepciunii aplicate – învățături momești sau
legi medicatrix”, pentru ca în finalul articolului Domniei Sale, prof.
Jordan Danilencu, să ne sensibilizeze, în stil caracteristic, cu două poeme
minunate („Poezia Eubiotica – Mărțișor”
și „Focul întunericului”), din care
voi cita doar o strofă:
„De foc se zice printre ceriuri,
De foc se spune pe Pământ,
Pe sus în ars de îli ce-s vreruri,
Iar înpre jos cenușă-n vânt!”, („Focul întunericului”, p. 14).
Am avut bucuria să
particip la o astfel de sesiune condusă de prof. J. Danilencu, la Sinaia, în
urmă cu câțiva ani. Reînnoiesc invitația de a ajunge și prin legendarul
Maramureș, drag prieten. Dor de voi...
Cercetătorul George
Liviu Teleoacă, ne vorbește despre „Cultura
imaginii – problemă reală a școlii românești, dar și a școlii europene”,
dr. Cristina Sircuța ni-i redă actualității, pe „Ion Slavici și Nicolae Iorga în corespondență”, iar la secțiunea In memoriam, îl (re)descoperim pe
Constantin Găvenea (1911-1994) - „Hanuri
și hoteluri din Tulcea de altădată”. Prof. Gheorghe Bucur, printr-un
comentariu literar, ne vorbește despre „Îngerul
iubirii de Mircea Marcel Petcu sau Împlinirea prin iubire”, în fapt, o
cronică (semnal editorial) a volumului „Îngerul
iubirii” și despre volumul „Nisipul
roz dintr-o clepsidră” ce aparține autoarei Adina Raluca Mihon, Zenovia
Zamfir, ne oferă, pe parcursul câtorva pagini, un articol, foarte frumos
întocmit, despre un „Pelerinaj
cultural-spiritual Moldova, Ardealul și Țara Românească”, iar Mihaela CD –
trage un semnal de alarmă pentru „Responsabilitatea
scriitorului de azi, pentru generațiile de mâine”.
La secțiunea poezie sunt
prezenți – Mariana Paduraru, Maria Matei, Mihaela CD, Marieta Coman, Mircea
Marcel Petcu, Liliana Roibu, Ana Mihail, pr. Gabriel Sandu Constantin, Eufimia
Dumitrescu, Mihaela Vasile, Maria Tomița Corini (dar și proză „E toamnă...”), Olga Văduva, Alina
Florica, Elena Corina Badea, Ștefan Dumitrescu, Cătălina Mihaela Chiciuc,
Andreea Cerșamba, Liliana Badea-Cârstea, Constantin Oancă, Mihaela Vechiu,
Violeta Bobocea, Sorin Smărăndescu, Gheorghe Oancea, Aida Timar, Mioara Baciu,
Ana Șiman, Tavita Iancu, Elena Spiridon, Ioan Grăpinoiu, Lumnița Postolache,
Constantin Bejenaru – Beco, Victor Manole, Victoria Furcoiu, pr. Gabriel Sandu
Constantin (David - drama în V acte), Maria Rebeca Androne, Andreea Miruna
Borisov, George Iota, Ruth Zotescu, Garofița Jianu, Ioan Gheorghiță, Elena
Netcu (din volumul aflat în curs de apariție – „Pasăre cu aripi în zenit”), Elena Spătaru, Lăcrămioara Elefteriu,
Felicia Ana Maria Stan, Vasile Bele, Dumitru Nicolae (poem inspirat din
tablourile pictoriței Nathalie Mulero-Fougeras), Daniela Vîlceanu, Dumitru
Ștrefan, Alexandru Cazacu, iar Alina Florica, ne mai vorbește „Despre poezie, ca act demiurgic total”,
afirmând: „Sunt unii poeți, la care
cuvintele se înnobilează pe ele însele, împrospătându-se și reîmprospătându-se,
statornicind limbajului noi semnificații, care izvorăsc dintr-un preaplin al
sufletului din care gustă originalitate, autenticitate și spontaneitate,
îmbogățindu-și spiritul pentru eternitate”, (p. 61)
Dr. Laurențiu
Mănăstireanu (Cluj-Napoca), scrie despre „Presa
interbelică despre prezența lupilor în județul Tulcea”, Elena Netcu ne
rezervă un articol numit „Câteva adnotări
privind proza lui Ioan Gheorghiță”, Constantin Bejenaru-Beco, face o
prezentare a volumului „Universum.
Antologie de literatură contemporană: autori români de pretutindeni”,
(coord. Mihaela CD și Johnny Ciatloș Deak), prof. Floarea Calenic, face și
Domnia Sa, o prezentare a personalității „Dumitru
Nicodim – Romar. Poet și prozator”, iar Silvia Luchian, ne „răspunde”, „Cu dragoste, din Porto Franco”.
Selma Rashid Calil, ne
oferă un fragment dintr-un volum aflat în pregătire - „Când merii înfloresc din nou”, (n.a. tipărit între timp!), Daniela
Vîlceanu, ne dăruie o proză numită „Liviana”,
Constantin Ilie Nan, trece la amintirile din tinerețe, afirmând că „La malul mării, verile erau fericite...”,
iar Victor Henrich Baumann, ne prezintă un fragment dintr-un roman aflat în
curs de apariție - „Moșia Bădila”.
Despre „Iubire cu premeditate”, face rostire
Silvia Giurgiu, In memoriam, lui Zaharia Potârniche (n. 1922 - d. 2021) i se
publică un fragment din caietul nr. 8, redactat între 14 februarie – 26
noiembrie 1987 - „Din activitatea
scriitorilor din județul Tulcea – Aegyssus”, fragmentul „De vorbă cu mine, despre destin...”, iar
Alexandru Cocetov, își prezintă un studiu asupra operei lui Nicolae Gogol - „Cum este descris mielul în cultura și
literatura rusă”.
Între paginile 111-114,
subsemnatul, Vasile Bele, semnez o altă recenzie a acestei reviste literare.
Este vorba despre nr. 4 / 2019, un motiv de a vă mulțumi pentru că ați apreciat
acest semnal editorial. Mă onorează și mă obligă. Cât de curând voi finaliza și
această semnalare editorială, pe care am să v-o trimit, și sunt convins că dacă
veți găsi valoare va face, la rândul ei, obiectul cuprinderii într-un număr
viitor. Respect și prețuire!
Felix Lucian Neculai,
semnează un articol extrem de sensibil. Doamnia Sa, desigur este preot și-și
denumește creația literară, dând un citat din Matei 5, 44, „Iar Eu vă zic vouă: binecuvântați pe cei ce
vă blesteamă – Mt. 5, 44”, iar Mihaela Meravei face o cronică a volumului „Când merii înfloresc din nou”, semnat de
constănțeanca Selma Rashid Calil, numind acest semnal „Un roman al emoțiilor și situațiilor exponețiale”.
Gheorghe Oancea, ne
dăruie câteva „Elemente geografice și
creștin ortodoxe perceptibile în pozia «Frumoasă-i...». Mihai Eminescu – pater
patria”, iar despre „Un roman al
condiției umane”, face rostire interesantă, scriitorul Ion Roșioru,
referindu-se la romanul Elenei Netcu, „Omul
pădurilor”.
Prof. Gheorghe Băisan,
ne prezintă unele „Particularități ale
vieții etno-culturale și spirituale în Dobrogea de Nord”, urmat de Nicolae
Rădulescu, cu articolul „Celții la
Dunărea de Jos. Întemeierea orașului Cetate Noviodunum”, iar dr. Nicolae
Georgescu-Tulcea, ne prezintă articolul „Preotul
Hariton din Karamankioi (Sălcioara) – martir al revoltei antiotomane”.
Scriitoarea Vasilica
Mitrea, semnează o cronică literară pentru volumul „Nestematele iubirii”, ce aparține lui Gabriel Sandu Constantin, iar
Claudia Pahom Grigore, ne încântă cu cele mai frumoase realizări picturale.
Includerea acestor lucrări în varianta color este o încântare. Felicitări!
Gicu Valentin Dogaru,
scrie despre „Etica în contextul
valorilor morale și educaționale”, iar scriitoarea Ionica Bandrabur, ne
oferă câteva pagini din jurnalul Taberei
de creație literare și tradiții ruso-lipovenești, de la Dunavățu de Jos,
numindu-și scrierea „Tăcerea din liniști”.
Julia Kalman, ne dărui o
„Prefață. Versiunea în limba română a
textului tradus în engleză la romanul – Preventorium”, iar Pham Viet Dao,
afirmă că „România este ținutul multor
creatori, artiști și oameni de știință, mari ai lumii”, de fapt, o „Prefață pentru «Maiestuoasele și tragicele
imne ale iubirii»”.
Compozitorul Octavia
Ursulescu, ne surprinde plăcut cu „Muzica
în pandemie: artistă în linia întâi”, (un articol despre Corina Elena
Badea), Elena Netcu ne mai prezintă un fragment din „Zbor deasupra bălților”,
iar, cu titlul „Cine sunt eu?”,
scriitoarea și buna prietenă Angela Dumbravă, își face o prezentare. Felicitări
pentru întreaga activitate literară, bună prietenă, Angela Dumbravă, așa cum
felicitări merită toți participanții cuprinși în acest număr al revistei. Vă
așteptăm în Maramureș!
Emil I. Bozga, un român
plecat în Spania, m-a rugat să-i prefațez al doilea volum de versuri. Nu l-am
putut refuza. A fost o bucurie și o încântare să colaborez cu Domnia Sa.
Volumul se numește „Al optulea cer”,
iar prefața „Omul din poezie, poezia din
om...”, văd că este cuprinsă în revistă. Felcitări, Emil! Sunt convins că
nu peste multă vreme ne vei surprinde din nou, cu alte minunății literare.
Bravo!
Președintele Asociației
Scriitorilor din județul Tulcea, scriitorul Mircea Marcel Petcu (și director al
revistei de față!), ne dăruie o parte din discursul Domniei Sale, la Festivalul
de literatură din R. Macedonia, Adrian Pal, scrie un articol despre „Evreii în arta plastică românească și
europeană”, iar Nicolae Ariton ne oferă „O mică introspecție asupra istoriei existenței țânțarilor”.
Ana Maria Ducuță, ne
„poartă”, pe „Calea sufletului. Ce este
un program mintal de victimizare?”, Ilie Zanfir, își amintește despre minunata
„Studenție eternă în Micul Paris”,
iar Floarea Calenic, poartă un dialog cu dr. Ligia Dima – managerul Bibliotecii
Județene „Panait Cerna”, Tulcea, despre „Biblioteca
proiectelor reușite”. Felicitări!
Traian Bogdan Ivanov, ne
prezintă proza „Androgen”, Mircea
Marcel Petcu mai semnează un articol „In
memoriam. Zaharia Potârniche”, ilustrând cu coperta față, a volumului „Spovedania unui copil al Dunării”,
aparținând regretatului Zaharia Potârniche și continuând cu un grupaj de poeme,
pentru ca în finalul revistei la secțiunea „Am
primit la redacție”, să ne fie prezentate câteva cărți și reviste literare,
primite pe adresa redacției revistei „Steaua Dobrogei”.
Cam acestea ar fi, în
linii mari, aspectele dorite a fi semanlate și totodată, cuprinsul revistei
„Steaua Dobrogei”. Se vede de departe profesionalismul celor care au trudit la
conceperea și editarea acesteia, felicitându-i pe toți, și pe fiecare în parte.
Mă bucur să constat valoarea materialelor, repet! Asta înseamnă, printre multe
altele, că omul sfințește locul sau că este în timp și loc potrivit. Din adânc
de suflet, aduc, mulțumiri, pentru includerea unor materiale din portofoliul
personal. Acest lucru mă onorează.
Vă doresc să aveți parte
de sănătate și să continuați acest proiect, pentru a rămâne posterității
frumosul literar oferit prin muncă, osteneală sau trudă. Felicitări, întregului
colectiv de redacție pentru munca și efortul depus - „omul potrivit, în locul
potrivit”, mai zice o vorbă la români, care vi se potrivește extraordinar.
Al dumneavoastră, cu sufletul și gândul... Vasile Bele
Chiuzbaia, 8 mai 2022
Membru L.S.R. – filiala Cluj-Napoca;
Membru Asociația Scriitorilor din Baia Mare;
Secretarul Cenaclului literar „Petre Dulfu”, com. Satulung (MM);
Președinte ASCIOR – Baia Mare (MM).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu