de Gheorghe Pârja
În resorturile noastre interioare mocnește dorința
unei zile care va pune capăt aberantului război din Ucraina. Care, la început,
am crezut că nu ne privește, că nu e treaba noastră, când colo suntem prinși în
hora neguroasă. Așteptam ziua în care părțile se vor așeza la masă și vor spune
soldaților, ofițerilor și generalilor să curețe armele și să le așeze în
rastel. Imediat după începerea ostilităților s-a mimat un fel de negocieri care
nu au avut nici rigoare diplomatică. Cred că nici nu aveau un subiect serios de
discuție. A urmat ofensiva liderului ucrainean, prin mai multe țări, să ceară
sprijin militar pentru a învinge Rusia. Turneul s-a dovedit a avea efect,
deoarece s-a format un mare grup de țări care au răspuns solicitărilor. Așa,
războiul a devenit și mai devastator. Rușii bombardează fără milă, ucrainenii
se apără cu demnitate. Mai câștigă, mai pierd dar nu se lasă. Lumea îi admiră.
Dar eu mă refer la diplomație, la vocația dialogului
care ar pune capăt morții și ruinelor. Că știrile zilnice sunt alarmante.
Războiul nu se va sfârși repede. Putin amenință Occidentul, dar și Statele
Unite. Se pregătește de reguli noi prin vecini. Vizează Transnistria și
Republica Moldova. Face declarații dure față de România și Polonia. Demersul
diplomatic este extrem de confuz. Diplomația se învârte mai mult în jurul
Kievului și mai puțin la Moscova. Și când se întâmplă să se petreacă la
Kremlin, este extrem de anevoioasă. Chiar sfidătoare. Cum a fost și vizita
secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care s-a întâlnit cu Putin fără
mari izbânzi. Când i-a cerut lui Putin să instituie, de Paștele ortodox, o
pauză umanitară de patru zile în Ucraina, liderul rus s-a făcut că nu aude.
Înaltul funcționar se baza pe afirmata credință creștină a liderilor de la
Kremlin. Încă o dovadă că naivitatea politicienilor din Vest este mult prea
mare. Cum să ceri așa ceva când unul dintre cei mai aprigi oponenți ai
ucrainenilor este tocmai patriarhul Kiril.
Nu uit a spune că am citit un articol care îl
consideră pe Kiril un patriot rus. O fi, dar eu mă gândeam la Dumnezeu. Rusia a
confirmat că a efectuat lovituri cu arme de înaltă precizie împotriva Kievului
chiar în timpul vizitei secretarului general al ONU în capitala Ucrainei. Rusia
și-a asumat un rol ciudat în lumea contemporană. De acum, politica rușilor va
fi una a șantajului nuclear, a confruntării violente, a pretențiilor iraționale
de a domina lumea. Papa Francisc a refuzat, drept urmare a complicității morale
a patriarhului la asasinatele în masă din Ucraina, să-l întâlnească pe Kiril.
Iar Putin nu-l ascultă pe Papa, atunci când se oferă să ajute la evacuarea civililor.
Într-o asemenea perspectivă, amenințările Rusiei la adresa Occidentului trebuie
privite cu toată seriozitatea.
Unii râd când aud vocile rușilor, care spun în câte
secunde ajunge o rachetă într-o capitală europeană. Mie mi-a cam pierit pofta
de râs când știu că Putin are obsesia geografică, iar Vestul reprezintă pentru
ruși o mare primejdie pentru instinctele autoritare ale conducătorilor lor de-a
lungul vremilor. Chipul crud al acestei invazii ne-a fost descris de la
început. Am fost avertizați. Putin declarase, din primele zile, că nu există un
popor ucrainean, nici Ucraina ca țară. În consecință, ucrainenii trebuie
lichidați. Omorâți sau alungați din țară. Cum s-a întâmplat, în bună parte.
Orice speranță legată de o soluție diplomatică a fost exclusă, în principiu, de
la început. Dacă liderii de la Kiev au întins mâna diplomației, e pentru că au
vrut să cruțe viețile oamenilor.
După ce lideri europeni s-au perindat o vreme pe la
Moscova, a venit rândul Kievului să-i aibă ca oaspeți. După câte știri au ajuns
la noi, tratativele nu au abordat stoparea invaziei rusești, ci doar ajutorarea
Ucrainei. Deși cortegiul demnitarilor își continuă drumul pe la Kiev, despre
negocieri nu se aduce vorba. Putin visează un marș eliberator către Republica
Moldova, ori către alte state ale Uniunii Europene. Deși nu-mi ascund
îngrijorarea unei imprevizibile invazii, cred că Putin se înșeală. Adică nu
cunoaște istoria, nici contextul politic actual. După câte o pricep eu, putem
spune că de la un punct, istoria nu se mai repetă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu