luni, 9 mai 2022

Azi aflăm dacă vom supravieţui zilei de 9 mai


De câteva săptămâni Vladimir Putin ameninţă că la 9 mai va urma apocalipsa. Se poate înţelege orice. Fie că va avea loc o ofensivă care va învinge definitiv Ucraina, fie că va folosi arma nucleară împotriva ţărilor NATO. În timp, 9 mai 1945, Ziua Victoriei, şi-a pierdut semnificaţia din perioada regimurilor comuniste. Tânăra generaţie abia dacă mai ştie că la 9 mai 1945 a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial.

Germania hitleristă a fost înfrântă după ce armata americană a debarcat în Normardia. La 23 august 1944 întorcând armele împotriva Germaniei hitleriste, România a scurtat războiul cu aproximativ şase luni. Aliaţii occidentali, Statele Unite, Anglia, Franţa, ne-au aruncat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Între timp, URSS s-a dezmembrat, s-au format o serie de state independente, printre care şi Republica Moldova şi Ucraina, iar Federaţia Rusă, autoproclamată moştenitoarea Uniunii Sovietice, i-a moştenit inclusiv arsenalul nuclear. Pe această moştenire diabolică îşi bazează forţa Vladimir Putin.

Mizând pe simbolistica zilei de 9 mai, Vladimir Putin a anunţat un spectacol care se vrea impresionant. Propaganda rusă reînvie mitul soldatului sovietic care luptă împotriva nazismului. În ce măsură prinde la poporul rus această manipulare, putem doar bănui. Într-un regim totalitar omul îşi ascunde opinia proprie despre Partid, şi mai ales despre Conducător.

În faţa ameninţărilor venite din partea Rusiei, NATO nu putea rămâne indiferentă. Serviciile secrete, în special CIA, a luat în serios ameniţările lui Putin. Pentagonul, NATO, Statele Unite, nu au dovezi concrete că Federaţia Rusă intenţionează să folosească arme interzise, arme neconveţionale de ucidere în masă. Dar cu ce altceva poate ameniţa Rusia lumea occidentală? Cu petrolul şi gazele, dar fără acestea economia rusă moare.

Cea mai neliniştită este Ucraina. Orice are de gând Vladimir Putin, este clar că atacul planificat pentru 9 mai 2022 va viza în primul rând Ucraina. Opinia publică rusă a fost pregătită pentru o înfrângere zdrobitoare a Ucrainei. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Pentru a-şi spăla ruşinea, Kremlinul acreditează ideea că armata rusă luptă împotriva NATO şi a Statelor Unite, dar dovezile se reduc la ajutoare acordate Ucrainei, în cea mai mare parte ajutoare umanitare. Ajutorul militar constă doar în echipamente nu în oameni, ceea ce se poate reduce la un contract comercial.

Marea problemă a Rusiei, a lui Putin personal, este acuzaţia de genocid. Armata rusă, prost pregătită, s-a luptat mai mult cu populaţia civilă, bombardând sate, oraşe, distrugând clădiri civile, infrastrutură, drumuri, poduri, căi ferate. Acest război din coasta Uniunii Europene, de la graniţele României, are un aspect modern mai mult prin formele variate de manipulare, de ştiri false, decât prin luptele armate propriu-zise. Peste dramele personale ale populaţie civile, peste efectele nefaste asupra economiei, se vede competiţia dintre Rusia şi SUA în domeniul militar. Fără acest război, Federaţia Rusă risca să-şi piardă poziţia de mare putere militară. Dacă va fi învinsă – şi toate datele converg spre o înfrângere umilitoare – Rusia nu va mai putea pretinde că este o mare putere nici din punct de vedere militar, nici economic. După pierderi materiale uriaşe, în oameni şi materiale, Putin are nevoie de o victorie simbolică, de o ieşire onorabilă din această aventură. Sunt dispuse Statele Unite să-i ofere această satisfacţie? Poate că ziua de 9 mai, plină de semnificaţii, este un test adresat SUA, o invitaţie la dialog. Dar indiferent ce a avut în cap Vladimir Putin când a vorbit de „apocalipsa” fixată pentru Ziua Victoriei, azi vom afla dacă vom supravieţui zilei de 9 mai 2022.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu