(Adrian George Itoafă, „Autor printre gânduri”)
Motto:
„Sihaștrii nu caută răspunsuri, dar nici întrebări, doar noi le observăm
trecerea timpului. Pentru ei există bucuria prezentă și împăcarea cu sinele.”(
A. G. Itoafă)
Autorul Adrian George
Itoafă se afla în acea perioadă de căutate a unor răspunsuri la marile probleme
ce frământă omenirea de mii de ani. Știind că viața nu e ceva fix și că este absurd să-ți bazezi o teorie doar
pe lucruri observabile din exterior, căutând o cale de a ajunge la miezul
vieții și la explicarea sensului
acesteia și ținând cont și de ceea ce spunea Albert Einstein: „Nu putem să
rezolvăm problemele folosind aceeași gândire pe care am folosit-o atunci când le-am creat.”-autorul
citește teoriile filozofilor pe care-i are la îndemână iar în urma acestor
lecturi încearcă să actualizeze filozofia/ modul de gândire personală, adăugând
argumentelor deja exprimate modul său de gândire, astfel apare o carte care
încearcă să dea un răspuns problemelor existențiale.
Scriitorul nu vrea să
fie prada unor dogme ideologice și după ce expune unele idei filozofice
reușește să-și exprime propriile gânduri.
Iată unele opinii din
cărțile studiate:
-Dostoievski adoptă
gândirea existențială creștină;
-la Kafka: „viața nu
are sens”; Laplace adoptă libertatea în gândire; chiar și Stephen Hawking nu
excludea implicarea divinității în nașterea universului și vorbea de conceptul de „minte a lui
Dumnezeu”.
-Spinoza-raționalist,
susținea că : „Fericirea nu este răsplata virtuții, ci virtutea însăși...; Emil
Cioran era pesimist fără remediu;
-Immanuel Kant scria :
„ transcendența se află dincolo de orice experiență posibilă”; Fr. Nietzche
scria că: „Dumnezeu este mort”;
-N. Berdiaco ca
reprezentant al existențialismului s-a ocupat de filozofia religiei căutând să
lămurească sensul creației ca o încercare de îndreptare a omului;
I. Kant în lucrarea „Critica rațiunii pure” scria :
„spațiul, timpul și cauzalitatea sunt forme care funcționează în percepție ca
tipare, subiectul intră doar în posesia impresiei asupra lucrului”;
- la Haidegger: „timpul
nu este nici în subiect, nici în obiect, nici în interior, nici în exterior,
timpul este anterior oricărei subiectivități, pentru că el reprezintă
condiția posibilităților însăși pentru
acest anterior.”;
Blaga consideră că
există două variante asupra originii universului: acesta a apărut deodată din
nimic sau are o cauză a apariției...” ;
-Tagore, poetul Indiei
scria : „Nu ești doar o creație a lui Dumnezeu, nu ești un produs al pământului,
un bărbat te creează din frumusețea lui spirituală, tu ești jumătate ființă,
jumătate imaginație.”
Zice autorul
A.G.Itoafă:
„-suntem gânduri
creatoare, nu trupuri creatoare...nu caut normalul, nici anormalul. Caut să
aflu realitatea cu orice sacrificiu...
-destinul este
realitatea trăirilor tale date de un rezultat al acceptării situațiilor
prezente și viitoare...
-existențialismul
presupune scoaterea din anonimat al omului prin rațiune...”
Existențialismul este
definit ca o „filozofie a aflării de sine, ne aparține și ne determină să înțelegem acțiunile
raționale, care duc la asumarea conștientă a repercusiunilor viitoare.”
În „Cuvânt înainte”
autorul Adrian George Itoafă explică intențiile sale de a opri clipa-n loc, de
a trăi în timpul prezent în care nu există ezitare, nu e singur, o perioadă în
care „nimeni nu te rănește, doar tu prin acceptarea situației create. Cum te
pot răni cuvintele cuiva, când ele nu
există în chintesența universului?”
Deci, nu există trecut
decât în măsura în care e foarte aproape de prezent, nu există viitor tot din
aceleași considerente, există doar „un prezent absolut” relevat și relatat de
scriitor în urma lecturilor sale.
Cartea are două
capitole: primul este „Existențialismul ca necesitate filozofică” iar al
doilea„ Autor printre gânduri”; ambele capitole
au ceva ce le unește și anume faptul că scriitorul A. G. Itoafă a
scris/ a devenit un autor în urma multiplelor lecturi ale unor cărți care i-au trezit interesul, a
ajuns să-și pună o serie de întrebări existențiale și să încerce să dea
răspunsuri plauzibile la fiecare apel, să rețină ideea, s-o remarce, s-o
completeze , s-o reproducă uneori în această scriere, și mai ales s-o comenteze
în funcție de convingerile personale, astfel cartea devine un eseu a unei
gândiri personale care răspunde la problema apariției vieții pe pământ, a
sensului existenței umane, , se caută un sistem evolutiv al ființei în care uimirea, iertarea , eliberarea, speranța, iubirea sunt
doar unele trepte, se pune problema omului ca persoană unică, liberă și
rațională. Problema existenței divine și a vibrațiilor ce li se „atribuie o
undă pentru a penetra spațiul...constat că universul este suma
dorințelor...nimic nu este întâmplător... fiecare se transformă în ceva la un
moment dat...ai grijă să te transformi frumos în iubire, altfel spațiul te ține
singur în veșnicie...este necesar să rămânem în armonie prin echilibru cu noi
și cu spațiul, trebuie să simți că aparții locului, să îți devină sufletul
parte a existenței...umblu încet să nu mă împiedic de înălțimile gândurilor...
„Autor printre gânduri”
se ajunge la niște concluzii ca niște demonstrații:
-„Omul este o simplă apariție, nu o necesitate a întregului
astral.
-Rațiunea ajută la
înțelegere temporală, atemporalitatea aparține universului. Existențialismul
presupune scoaterea din anonimat a
omului prin rațiune.
-Prietenia este un eșec
al rațiunii de a te cunoaște.
-Cât timp ne gândim la
o anume problemă și încercăm să o conștientizăm nu suntem în pericol de a ne
plafona.
-Nu aștepta să devii o
lumânare, căci ea se va stinge, caută să fii lumină veșnică!
- Trebuie să fim
fericiți pentru a-i ferici pe alții!
-Sinele pare a fi
necunoscuta permanentă în care călătorim, fără a descoperi adevărurile ce ne
frământă.
-Fiind în armonie cu
noi, devenim armonia altora, încântăm și ajungem să fim încântați.
-Pentru iubirea
adevărată este nevoie de empatie, de împărtășire a sentimentelor, ca inimile să
sudeze cât să țină aproape fiecare simț.
-Nu există o știință a
adevărului absolut, de vreme ce explicații logice le pot anula.
-Sufletul este singurul
care părăsește trupul în trecerea spre dematerializarea formei.
-poți să minți, să spui
adevărul sau să taci, însă cel mai corect față de tine este să fii tu, nu ce
vor alții...
-energiile nu se pierd,
ele au rol determinant pentru aflarea sacralității evoluției în care te afli.
-poți să te stingi
fericit, atâta timp cât știi că idealurile tale sunt întipărite și puse în
aplicare de alții. Poți fii fericit știind că proiectele tale sunt continuate
iar acest lucru nu poate fi decât dovada rămânerii în eternitate. Lăsăm așadar o poartă
deschisă, o temă ce se vrea rezolvată și continuată.
Partea a doua cu titlul
„Autor printre gânduri” cuprinde aforisme și gânduri de autor-acele
perle de gânduri concise și sclipitoare în bătaia razelor de soare; iată câteva dintre acestea care singure ar
trebui să ne îndemne a citi această carte:
-Eu sunt Dumnezeu, căci
Dumnezeu este viață.
-Nu fac concurență cu
scriitorii, scriu diferit cât să am
identitate!
-Când prea târziu, când
prea devreme, ne ciocnim spre a na afla sensul existenței.
-Am învățat de la
viață, că nu trebuie să ceri, doar să oferi.
-Oamenii buni n-au
conținut, ei trec prin timp apropiind gânduri.
-Ochii reușesc să vadă
ceea ce sufletul simte.
-Să te vindeci cum m-am
vindecat, cu iubire!
-Dacă nu am fi posedați
de speranțe, ne-am adânci în haosul disperării.
-Când stau, gândurile merg depășindu-mă!
-De am fi valuri, ne-am
acoperi păcatele.
-Dă-le voie
întrebărilor să te cuprindă...habar nu ai la ce distanță de adevăr te afli...
-Am cântărit fericirea,
drama o acoperea.
-Timpul îl creem noi-ca
o sentință a trecerii spre etern.
-Timpul nu ne aparține,
noi îi apatținem.
-Arta este iluzia
spontaneității.
-Aprind candela unui
suflet neobosit, rătăcit prin cuvinte și rămân icoană a cărților mele.
Închei prin celebrele
cuvinte ale lui Rene Descartes:
„Mă îndoiesc, deci
cuget, cuget, deci exist, exist, deci Dumnezeu este!”
Prof. OLIMPIA MUREȘAN,
A.S. Baia Mare, Maramureș, Ulmeni, aprilie, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu