În seara asta de 15 ianuarie, când se va întuneca bine de tot, voi merge incognito pe la toate statuile lui Eminescu, în calitate de măturător, angajat cu iubirea, să mătur cuvintele și gesturile căzute, deliberat sau nu, de la spusele festive, să le adun pe făraș și să le sortez după sincerități, având un marker de probă, pe o scară de la o ameobă la Dumnezeu.
În cel mai imaculat container voi pune cele ale copiilor, veniți inocenți cu doamnele educatoare și profesoare, cu floricele și desene naive, cu cântecele și poezii, iar în cel mai maculat container cele ale oportuniștilor, care au căutat profit și în aceste locuri de cinstire și reflecție, prin gestionarea emoțiilor celor din jur, în propriile beneficii de mai târziu.
În containerele pentru hârtie voi pune odele deșănțate ale celor fără chemare, în cele pentru peturi voi aduna hrana spirituală de plastic cu care unii au încercat să hrănească auditoriul, iar în cele pentru sticle, fundurile de borcane ale (tele)viziunilor prin care s-a distorsionat, cât s-a putut, imaginea zilei. Containerele pentru metale vor fi pentru mercur, luat din termometre și aruncat pe jos, în locuri ascunse, cu grijă ca pentru arma crimei. Desigur, grijă și pentru visul de fier, unirea românimii, mai mult mimat decât în desfășurare practică.
În final, cu picioarele pe o scară de metal, prins de o balustradă din spatele mașinii de gunoi, îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă a celui de la salubrizare nebăgat în seamă, mirosind pestilențial, voi duce entuziasmat amprentele luate de la sărbătorirea nașterii lui, recitând "Criticilor mei", așa cum recita el, ca adolescent, în gura mare din Schiller , "dând cu răzătoarea", la Giurgiu.
Răzvan Ducan
15 ianuarie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu