Ilie Șerbănescu: Statul român nu are voie să se atingă de multinaționalele care „plătesc” impozite „zero”!

Dacă nu te îndrepți către principalul evazionist fiscal când ai probleme, muți mizeria dintr-o parte-n alta.

O listă lungă de mari companii care activează în România achită un impozit pe profit „zero”, în ciuda unor cifre de afaceri, raportate pentru exerciţiul financiar precedent, de peste 100 milioane de euro fiecare. Este un semnal de alarmă tras în direcţia autorităţilor de la vârful statului român.

Cum e posibil ca la 34 de ani de la evenimentele din 1989, companiile cu cele mai mari afaceri să plătească cele mai mici impozite, aproape de zero? Vina aparține integral Guvernului României. Dacă se constată că este vorba despre o politică și nu de o situație specială, care poate să existe, dar dacă această situație aparent specială se perpetuează pe ani de zile, înseamnă că e vorba despre o politică, deci acea companie nu este binevenită pe teritoriul României. Punct, clar. Îi pui în vedere: ori plătești, ori pleci. Îi retragi autorizația de funcționare.

Implicarea guvernelor este decizională. De exemplu, companiile austriece care procedează așa pentru că Guvernul Austriei își bate joc de România. În momentul în care există această politică de stat a celui care este la originea companiei respective, este clar că este vorba despre o politică și nu e de vină doar compania respectivă, ci și statul respectiv. În mod firesc, ar fi ca statul român să nu aibă de a face cu statul austriac. Încheiem orice fel de relație, dacă companiile nu vor să se supună regimului fiscal de aici. Iar în cazul statului austriac, este exclusiv a statului român. Dacă statul român tolerează să fie batjocorit de altcineva, e numai vina statului român.

De regulă, când se pune în spațiul public problema marilor evazioniști, este evocat în spațiul public scenariul potrivit căruia companiile străine vor pleca din România. Dar în primul rând, nu pleacă! „Câinii, de la măcelărie nu pleacă”. Asta este sigur. În al doilea rând, ele nu pot pleca decât dacă vând cuiva. Și dacă vând, poate vine unul mai bun.

De ce nu pot afaceriștii români să se impună în retail? Pentru că în retail, chestiunile sunt mai complexe și nu se poate pentru că, de asemenea, statul român nu vrea și nu poate. Nu vrea pentru că ar trebui să se pună cu retailerii străini și în al doilea rând, nu poate pentru că nu mai are pârghiile pe care le-au luat stăpânii externi. Nu este așa ușor! Asta înseamnă că trebuie să deții controlul asupra producției – în retail înseamnă controlul asupra pământului, controlul asupra proprietății pământului, controlul asupra colectării și prelucrării produselor. Totul este pierdut.

Asta cu „România, al nu știu câtelea loc în producția de cereale în ierarhia țărilor UE.” este o poveste, pentru că trebuie să deții controlul asupra comercializării. România nu deține controlul asupra comercializării. Acesta e deținut de cinci companii, toți străini. Primii trei sunt americani și elvețieni.

Antreprenorii români acuză că sunt nedreptățiți. Oamenii de afaceri români nu pot face nimic. În primul rând, nu e nimeni care să le facă dreptate. În al doilea rând, statul român dacă ar vrea să le facă dreptate, nu are cum, pentru că nu are pârghii. N-are niciun instrument. Cel mai bun exemplu este nu doar în retailul alimentar, ci în retailul de carburanți. România e singura țară din regiune care are ceva petrol și singura țară din regiune care nu are o companie națională de distribuție de carburant. Dacă ai doar niște acțiuni, nu ai control, nu tu decizi.

Cum se explică profiturile anuale de „zero” lei ale marilor companii străine? Trebuie să ne luăm după statistică. În mod normal, contribuția prin impozitarea profitului la buget trebuie să fie proporțională cu ponderea grupurilor de companii în cifra de afaceri totală. Ponderea multinaționalelor în cifra de afaceri e între 55-60% din total. Ponderea în contribuția la buget prin taxe e de 30%. Este evident!

Având în vedere faptul că aceste companii multinaționale nu evazionează plata impozitelor pe muncă și TVA-ul, înseamnă că toată gaura e din cauza evazionării impozitului pe profit, care se pune pe profitul declarat. Multinaționalele își aranjează actele contabile astfel încât să nu obțină profit și să declare profit zero. Unele exagerează atât de mult încât declară pierdere.

Operațiunea se numește „optimizare fiscală” și în esență, înseamnă încărcarea notei contabile a lor cu lucruri pe care nu le fac, dar pe care le decontează că le-ar face în România. Atunci, iese că ei își cheltuiesc banii pe niște lucruri pe care nu le cheltuiesc și spun că n-au profit.

Un minim echilibru și dreptate ar fi impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri. Nu este total corect din punct de vedere economic, dar dacă ele te trag în piept ce faci? Această soluție îți mai rămâne. Pui 1% pe cifra de afaceri și ele nu te mai pot păcăli”, este de părere economistul Ilie Șerbănescu.

Marile companii străine sunt controlate, dar li se dă „O.K.-ul”. Controlul este făcut de unul dintre cei patru, din „The Big 4”, care spun că ‘e corect’. Deși nu e corect!

Fără niciun fel de exagerare: cel puțin jumătate din exploatarea mondială de multinaționale a diverselor țări ale lumii poate fi pusă în cârca acestor companii din „The Big 4”, pentru că validează ceva ce nu ar trebui să fie validat, un șarlatanism.

Un proiect de lege privind impozitarea adecvată, de 1% pe cifra de afaceri, ar elimina problema impozitării diferențiate. Totul, în fiscalitatea din România este o minciună, fără nicio exagerare. Totul pornește de la faptul că PIB-ul României este împărțit odios între muncă și capital, spre deosebire de PIB-ul țărilor occidentale.

În România, munca ia din PIB 37-38%, iar în toate țările occidentale ia peste 50%, adică salarii mari. Astfel, politica fiscală poate fi echilibrată, să impoziteze rezonabil munca. La noi, munca este supraimpozitată. Ia puțin și atunci, statul nu are de unde să ia, pentru că nu are voie să impoziteze capitalul. Munca e impozitată cu 47%, iar ceea ce obține capitalul, cu 16%.

Bugetul nu încasează suficienți bani. Taxele, chipurile, trebuie să fie mici, ca să atragă investitorii străini. Fals! Pentru că pe  investitorii străini nu-i interesează asta. Ei oricum își fac „optimizarea fiscală”, cu care statul român pierde. Nu din cauza asta vin, ci din motive geo-economico-strategice. Această minciună este impusă pentru ca guvernele, respectiv statele să nu aibă nicio putere asupra multinaționalelor. Este simplu, foarte, foarte clar. Atunci, în România de pildă, care are un profil strict colonial, 27% din taxe reprezintă 27% din PIB. Media la nivelul UE este 44%. Țările nordice au peste 50%. Și atunci, statul e sărac, nu are bani pentru investiții, în infrastructura rutieră de exemplu. Statul român ar trebui să câștige mai mult decât statul occidental, procentual, din taxe.

„Ordonanță a Austerității” nu va rezolva nimic, nu se va schimba nimic. Nu au voie să se atingă de multinaționale. Dacă nu te îndrepți către principalul evazionist fiscal când ai probleme, muți mizeria dintr-o parte-n alta.

Notă – adaptare după dialogul dintre economistul Ilie Șerbănescu și jurnalista Alexandra Cruceru

Sursa: art-emis.ro