Adăpostul
Iarăşi facerea lumii fără de mine
dobitoacele şi-au primit deja
fiecare locul în staul
va trebui să dau anunţ în ziare
sunt îngerul căzut caut adăpost regesc
deodată străzile pustii ca la ciumă
s-a decretat urgent că nu există îngeri
nici căzuţi nici decăzuţi
deci fericire să te plimbi prin mulţime
prin ordin ignorat de toţi
am timp până creşte iarba din asfalt
pot chiar muri şi să-nvii
cu dispensă cerească
nimeni nu vede
nimeni văzut-a vreodată
cerşetorul din colţ surâde fericit
tocmai a dezlegat un rebus despre veşnicie
doar clipa
închisoare parşivă fără uşi
din care nu pot evada
decât pe dinafară
Leprosul vorbeşte
Toată copilăria
cu munţi dealuri şi câte-o cărare
cu spini
uneori un şarpe sfios
mă-ntreabă ceva despre grădina raiului
mai trec un deal un munte
pe elitrele fluturelui
încă un şarpe spre completarea
decorului
vai de copilăria ta
bâzâie avionul bărzăunului
vai de copilăria ta
morişca morii de hârtie
totul se macină toţi mă macină
să nu rămână de pripas cineva
pune iaduri cu clopoţei
la căpătâiul unui copil din faşă.
Pe malul râului Adige
La apa asta nu şezurăm şi plânserăm
era mai curată ca lacrima
buon giorno il mondo
curge de parc-ar sta pe loc
deodată cu timpul
peştişori de aur zbenguie privirea
plictisiţi că nu le cere nimeni nimic
în ea se oglindiră Cezari şi hoarde asiate
fluviul castelelor duce Alpii în mare
aici nu-i cum să-şi spele anatomia
vandalul vandal
cizma italiană vrea picioare gioconde
ar mângâia duios şi ridurile frumoasei Iza
nu ea-i de vină că strunele n-au zongoră
îmi citeşte încrâncenarea de pe frunte valul
ca şi cum fluviul Adige ar fi de vină
că nu ştim să fim acasă
şi când suntem acasă
Şi-n rai există şerpi
Dealul meu cu roade, pisălogii
al lor deal e mai mare de povestit de ce
să scap de ei
pe cărări dosnice-nspre casă
nimeni pe uliţă în poartă nici atât
uşile vraişte odăile cu praf
au plecat la munte cu oile îmi zic
merele şi perele strugurii pe jos
apoi senzaţia atroce că de-acum
lumină-n casa asta-n veci de veci
drumul înapoi la marginea satului
un alai de nuntă măcar cetera
uite-l pe domnu’ profesor
o fată stingheră
să nu-mi vadă chipul pipăi covoare
pe toţi copacii pe tot aerul
sub paşii mei covoarele mamei
peste toate apele poduri de covoare
pisălogii beţivii lăudăroşii
mie-mi spui
ca să scap de ei m-am trezit
Descântec de trecut strada
Doar în mijlocul unei nebunii
poţi visa liniştit
semaforul ca formă a materiei
moralizatoare
o îndoială trecătoare
tărâmul posibilităţii
un tărâm îngrozitor
într-o vreme a amăgirilor
universale
să spui adevărul
ce panoramă a decepţiilor
cad porţile
în locul lor Turnuri Eiffel de mucava
ce-a mai rămas don oameni
s-au mutat în binocluri sparte
atenţie ochiul semaforul
îl ţine pe roşu pe un moş stingher
nimerit pe pământ
de pe undeva din cer
Orchestra fără somn
Noaptea picotind pe-o ceteră
şi zongora cu capul pe arcuş
până nu vin din urmă zorii
să-mi ducă visele pe sus
ţine-mă de mână clipă ne-nvăţată
la geamul strunelor Fraţii Petreuş
colinda nu-i gătată doamnă Noapte
cât Titiana-i încă printre uşi
mai adă-mi dealurile-acasă
pe guba lui Mitruţ Fărcaş
că frig mi-e Doamne de o hoare
cum munţii fără un nuntaş
şi când a si şi-a si şi-a si
Dumnezeu mă-mburde-n rai
tot cu stele logostele
dimineaţa tot dragele mele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu