de Gheorghe Pârja
Titlul acestui text l-am împrumutat de la scriitorul
Gheorghe Pituț, acest poet solid, cum este cubul, în semn de respect și
prețuire pentru valoarea lui poetică și a prieteniei care ne-a legat. Nu știa
când și-a botezat cartea că titlul lui va deveni o întrebare ascuțită pentru
omul lumii. Da, cine ne apără de războaiele care au cuprins sistemele politice
și administrative, multe dintre ele derutate, descoperite și nepregătite pentru
a face față unui asemenea șoc. Războaiele sunt cea mai tristă invenție a
omului. Mă gândesc la uriașele investiții în domeniul militar, pentru toate
tipurile de războaie, terestre și cosmice, care au creat cele mai sofisticate
arme pentru a cuceri, a dobândi supremația, pentru a ucide.
Se face numărătoarea marilor armate, a sofisticatelor
dotări, așa că s-a indus în lume o isterie de necuprins. La întrebarea din
titlu avem ceva soluții? Căutăm aliați puternici, de încredere, care să ne
apere. Că singuri nu facem față în această nebunie a înarmărilor. Mă copleșesc
imaginile cu războaiele de lângă noi, cu submarine și alte cuirasate moderne,
cu rachete, care au viteza gândului și cele multe altele. Te mai oprești din
mersul pe jos și te întrebi la ce bun toate acestea? Îți vine în minte o
doctrină apusă, când se striga dezarmare = pace! Și vine nevăzutul și încurcă
multe planuri, socotite pe termen lung. Specialiștii în doctrine mondiale
consideră că noile tipuri de amenințări au fost elaborate greșit.
Se miza pe conflicte locale, care au fost și mai
sunt, generând altele regionale, apoi continentale și mondiale. A venit uriașa
criză, cu o mare viteză de răspândire, cu efecte majore asupra sistemului
civil. În fața ei, și demnitarii, și generalii au devenit posibili soldați ai
morții. Cei care ticluiau moartea pentru alții s-au trezit cu ea la ușă. După
cum vedem, nici măcar virușii nu aleg, ci culeg. Nu ocolesc nici marile
cancelarii, nici generalii cu patru stele. Se adeverește o vorbă cunoscută: în
fața morții toți suntem egali. Și armele sofisticate, într-un fel, se dovedesc
neputincioase. Cei care hotărăsc soarta lumii nu au avut la îndemână un manual
din care să învețe cum să răspundă războiului din Israel. Toți visau arme!
Liderii unor mari puteri se simt mai înfricoșători când prin fața lor defilează
arme și oameni în pas de front.
Așa sfidează lumea și o înspăimântă. Armele să
vorbească, zic cinicii acestei lumi. Care provoacă cea mai odioasă imagine a
morții. Copii decapitați, femei ucise cu baionete, civili uciși fără alegere,
ucigând tineri care se veseleau la un festival. Când a venit nevăzutul purtător
de moarte, nu erau stocuri de sentimente, nu erau materiale de ocrotire. Atacul
prin surprindere a venit din partea unui inamic care nu prea figura în
pregătirea de luptă. Și fronturile au fost încurcate. Cu o mare viteză s-au
prăbușit doctrine militare.
Virușii războiului dau o grea lovitură omului. Îi
subțiază puterea și încurcă lumea. Pe acest fond a apărut reflexul național de
protecție. Mai întâi eu, apoi noi! Așa s-a derutat și Uniunea Europeană. Cazul
Israelului este emblematic. A fost luat prin surprindere, zic unii. E clar că
atacul terorist a fost dezastruos. Mă mir și eu, ca toată lumea, cum într-o
zonă plină de agenți ai Mossad, izbucnește un asemenea conflict? S-a reactivat
butoiul cu pulbere din această zonă. În multe țări, conducătorii se pregătesc
de alegeri, mai ales anul viitor. Din România, până în America. Politicienii au
un discurs al disculpării. Nu ei, ci alții sunt vinovați de haos. Așa a apărut
și teoria virusului Hamas, iar palestinienii dau vina pe americani.
La noi, discursul electoral se reduce la obositoare
învinuiri reciproce. Apoi războiul a suspendat legislații. Mă rog, provizoriu,
până nu se știe când. Citesc că în America, republicanii nu prea varsă lacrimi
pentru actualul conflict. Un comentator de la Bruxelles crede că la nivel
european starea provocată de atacul Hamas este ținută mai bine sub control. Ca
metodă de lucru s-a folosit excepția de la regulă, motivată de urgență. Mă
întreb în ce măsură criza războiului acoperă orgoliul și cenușa istoriei? Se
transferă vinovăția spre alții, socotind că nu și-au făcut treaba. Avem și noi
pilde pe aproape. Pe noi cine ne apără? Prevăd că lumea după aceste războaie,
nu știm însă când va fi asta, nu va avea aceleași reguli de conduită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu