O barză pocinoagă cu țurloaie lungi,
se zbenguia cu herghelia mării de cârlani
și mândră foc, nici cu prăjina n-o ajungi,
îl procopsi pe Ion cu patru „țopârlani”.
Unul avea la ochi bob de orez,
altul cu pielea ciocolatei pure,
o fată cu aspect de vietnamez,
alți doi, la fel, cu pielea ca de mure.
Știința nu ne spune cu exactitate
și nici biserica nu știe să răspundă,
cum din doi oameni albi în claritate,
o barză pocinoagă-așa să le răspundă.
Privește Ion copiii speriat.
Și ce-o să zică lumea, trist își zice?
Merge încet înspre notariat
și tălpile încep să îl urzice.
Fii fericit, îi spune-acum notarul!
Îmbată-te, fii tare bucuros!
O barză pocinoagă „a sărit” hotarul,
exact când ceru-era foarte noros.
Puiu RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu