COPILUL NĂSCUT ÎN LANUL DE GRÂU

 

Luna iulie aurise lanul de grâul.Toma, în fiecare dimineață, de cum se scula intra în lanul de grâu, frecând câte un spic să vadă dacă e copt bobul. Lua în palmele-i aspre de muncă, câte un bob, și se uita la el ca la icoana lui Iisus.”Dacă mă uit bine văd în el chipul Fiului Domnului! Încă nu e de treierat.O să fie o recoltă bogată.”

Însă, îl nemulțumea faptul că Maria, fiica lui de 17 ani rămăsese gravidă cu un tânăr student de la filologie, care a îmbătat-o cu poeziile lui publicate.

Aducându-și aminte, s-a dus acasă nervos, a luat toporul și dorind să-i dea în cap Mariei, a sărit nevastă-sa care a pus mâna pe coada toporului ridicat, împiedicându-l să facă o crimă.Să nu te văd, târfo! Ori te duci și avortezi, ori te măriți cu derbedeul ăla, sau te omor! Ai auzit? Să nu te mai văd pe aici!

Maria a plecat plângând în satul vecin la o mătușe din partea mamei.Pe drum se tot gândea.”În nici-un caz nu avortez.E suflet de om.Are dreptul la viață.... ”zicând așa, își mângâia pântecul care rotunjit de-binelea.

Încercase ea să ascundă, față de săteni, sarcina, lărgind rochiile, strângând pântecul cu cordonul, dar, dacă, se uita cineva mai atent observa sarcina.

Înainte de a ajunge la ruda din satul vecin, i-a venit sorocul, și intrând în lanul de grâu, galben ca verighetele mirilor, a născut.Plină de sânge, înțepată de spini și urzici,cu copilul înfășat într-o bluză pe care o avea peste combinizon, mergând prin spatele caselor oamenilor, unde grădinile își dădeau roadele anului, cu dureri în trup și în suflet, a ajuns la spitalul din comuna vecină.

Acolo a întâmpinat-o o asistentă medicală, Leana, ceva mai învârstă ca ea.Doctorița Mușulescu a internat-o și i-a aplicat un tratament anti infecție, iar bebelușul a fost internat în salonul de puiericultură, unde mai erau câțiva mititei.După o zi, asistenta medicală i-a adus în salon copilul pentru supt.Și tot aunci Maria i-a cerut o coală de hârtie și un pix.După ce i-a luat copilul și l-a dus în salonul celor mici, Maria s-a apuca să scrie o scrisoare, pe masa din salon.

                            ”Dragă Copilule născut în lanul de porumb,

Te rog să mă ierți că te-am părăsit. Te-am născut într-un lan de grâu,Am doar 17 ani, și tată-l meu mă ucide dacă află că am născut.Pe mine mă cheamă Maria și pe tată-l tău, care este student  la filologie, îl cheamă Doru Tănăsescu, poet care publică poezii prin reviste.

Să dea Dumnezeu să ai noroc în viață! În sufletul meu de mamă te voi iubii cât voi trăi.Vei rămâne pentru mine”copilul născut în lanul de grâu”.Te rog să mă ierți!

Maria, a lui Toma, mama ta”

Pe înserate, a lăsat scrisoarea pe noptieră și a plecat din spital în hohote de plâns.

Ruda familiei, din acea comună, a primit-o cu brațele deschise, neștiind că a născut.Între cele două familii exista o divergență pentru un pogon de pământ.Și nu comunicau între ele.

-Tanti Lenuța am venit la matale că tata m-a izgonit, fiindcă am zis că e dreptul lui matale asupra pogonului! A mințit Maria.

-Bine fa!Stai la noi cât oi putea!

-Am să vă ajut la munca câmpului, la toate cele...

-Bine...hai să cinezi că s-a înserat, și oi fi obosită de atâta drum!

                                     *

Copilul născut în lanul de grâu a fost înfiat de doctorița Viorica Mușulescu, șefa ”Secției Nașteri”, căsătorită cu medicul internist Traian Mușulescu. Nașă de botez a fost asistenta medicală care a primit-o pe Maria cu copilul în brațe.Femeia aceasta, păstrând scrisoarea  cu sfințenie, i-a arătat-o doctoriței înainte de botez.Citind scrisoarea doctorița Viorica, s-a hotărât să-l boteze cu numele Bobdegrâu. Părinți adoptivi, și mai târziu colegii și cunoscuții îl numeau Bob.

Familia de medici Mușulescu, nu peste mult timp, s-a mutat la București, medici la spitalul Pantilimon. Bobdegrâu a fost educat și crecut cu mare grije. Invăța bine și lua note foarte bune.Se evidențiase ca bun jucător de baschet.Crescuse înalt, brunet cu ochii albaștri.Părinții adoptivi  nu i-au spus niciodată că a fost născut într-un lan de grâu și că părinții adevărați sunt alții.Student la medicină  s-a evidențiat ca bun în domeniul medicii generale, mai ales și pentru faptul că iubea oamenii.Seara în camera sa din vila construită de familia Mușulescu în Pipera, citea și poezie.Îi plăcea cum scrie poetul Doru Tănăsescu. Îi citise volumul de poeme, cumpărat de la Librăria”Eminescu”, intitulat ”Abatere de la firesc ”, învățase, chiar, pe dinafară poezia care dădea titlul volumului.” Un verb ce-a încăput într-un Cuvânt

                            Se roagă în silabe la mormântul unui sfânt

 

                            Şi o rimă rebelă ieşită din lege

                            Se-aşează rubin pe coroana unui rege;

 

                            Iese icoana din cerul unei rostiri-

                            Fraza încheie clipa din sfinţiri.

 

                            Poetul-verbul unei abateri de la firesc

                            Poartă sub aripi visul îngeresc,

 

                            El este şi ploaie, secetă şi duh,

                            Pasăre măiastră rătăcind prin văzduh.”

După șase ani de medicină și încă câțiva de rezidențiat, s-a căsătorit cu o colegă, fiind repartizați în comuna în care s-a născut Bobdegrâu.Soarta a făcut să locuiască în aceași casă în care au locuit părinții lui.Asistenta medicală Leana se pensionase.Dar, aflând că Bobdegrâu s-a stabilit cu soția în comună, o bucurie ne definită a cuprins-o.”Eu l-am moșit! ”Și-a zis cu mândrie în gând.În timp ce a căutat scrisoarea lăsată de Maria pe noptiera din salon cu 30 de ani în urmă.Până la urmă, răscolind toate hârtiile pe care le avea într-u dulap, a găsit-o.

Printre primii pacienți pe care i-a avut tânărul medic, pe care îi vizita zilnic, a fost bătrânul Toma, bolnav de diabet cu multe complicații. Bobdegrâu nu bănuia că acel bătrân slab și muribund este, practic, bunicul său.Îl îngrijea, zilnic, venind cu șareta trasă de Steluța, o iapă, care nu vedea cu un ochi, să-i facă perfuzii.

Într-o zi a fost chemat la Maria, să o consulte.Avea tensiune.I-a prescris medicamentele, și, chiar el, s-a dus la farmacie și i le-a cumpărat.

-Cât a costat domnule doctor? Trebuie să vă dau banii!

-Nu costă nimic!

Femeia nu bănuia că acel medic, care o consultase, era chiar fiul ei, abandonat în spital și născut în lanul de grâu. Nici Bobdegrâu, cunoscut în sat cu numele de Bob, nu bănuia că acea femeie, țărancă, era mama lui.

Doctorul se purta cu toți locuitorii satului la fel, cu empatie și lupta pentru sănătatea lor.Nici unul din sat nu bănuia că acel tânăr frumos, brunet cu ochii albaștri era consăteanul lor, născut în lanul de grâu.Doar, fosta asistentă medicală, cunoștea adevărul.De aceea păstra scrisoarea cu sfințenie.

Repartiția soților Bobdegrâu Mușulescu și Sonia în comuna unde fuseseră medici părinții lui Bob, i-a nemulțumit pe familia băiatului.Părinților le era teamă că băiatul lor v-a descoperi adevărul.În ruptul capului nu ar fi dorit acest lucru.Nu de puține ori își spuneau:”Adevărați părinți sunt cei care cresc copilul, nu cel care l-a născut! ”Trăgeau speranța că Bob nu v-a afla niciodată.

Asistența medicală, aflându-se grav bolnavă, i-a fost teamă că duce în mormânt taina copilului născut în lanul de porumb.Pe când doctorul Bobdegrâu se afla la căpătâiul ei, făcându-i tratamentul necesar, a scos cu mare greutate scrisoarea de sub căpătâiul patului.

-Domnule doctor, nu vreau să mor, fără să cunoașteți adevărul!

-Nu ai să mori! Nu te lasă medicina, nu te las eu!

-Așa mi-a scris Dumnezeu, că mi-a sosit ceasul! Și nu doresc să mor cu un adevăr ce -l am la inimă.Citiți această scrisoare! I-a întins hârtia îngălbenită de vreme și l-a privit pe medic printre genele întredeschse.

Bobdegrâu a luat scrisoare, citind-o cu mare atenție.Apoi a stat pe gânduri.

-Și ăsta sunt eu?! A întrebat într-un târziu tânărul medic.

-Dumneavoastră! Eu v-am îngrijit în spital, până va înfiat familia Mușulescu, medici aici.

-Și mama unde este?

-La doi pași de-aici. Maria lui Toma!

-Aa ...bătrânul căruia îi fac perfuzii!

-Da! A gonit-o pe Maria că rămăsese gravidă cu ...

-Adică eu eram în pântecul ei?1

-Da!

-Și tata?

-E...unul care ”taie frunze la câini”!Scrie poezioare prin fițuici.Nu face nimic...decât scrie!

-Cum îl cheamă?

-Doru Tănăsescu!

-Doru?! Ăsta e un poet mare, pe care-l citesc cu plăcere...

-O fi! Dacă ziceți dumneavoastră, care aveți atâta carte...dar pentru una ca mine și ca alții care nu citim, e un nimeni în drum...iertați-mă că îndrăznesc să zic așa...

-Îmi dai mie scrisoarea?!

-Am păstrat-o pentru copilul născut în lanul de grâu.

-Mulțumesc! Medicul a luat hârtia îngălbenită de vreme și a împachetat-o cu grije, punând-o în buzunarul  de la pieptul  hainei.

Înainte de a pleca i-a luat tensiunea și pulsul.

-N-ai să mori tanti Leana! Dumnezeu te mai lasă lângă noi.

-Mulțumesc, Doamne! Domnule doctor, vedeți că lângă stâlpul prispei e o sacoșe cu ouă pentru dumneavoastră.Să le mâncați sănătoși cu doamna!

-Nu iau nimic tanti Leana! Păstrează-le pentru Sfintele Paști.Mai sunt câteva zile...

A ieșit din curte, a dezlegat pe Steluța care o legase de stâlpul porți, s-a urcat în șaretă și s-a dus la bătrânul Toma, să-i facă perfuzia.

Ajuns, a intrat în casă.Și înainte de a-i face tratamentul, i s-a adresat, cum nu i-a spus niciodată.

-Bunicule, am să lupt să te țin cât mai mult pe pământ lângă noi!.

-De ce-mi zici, bunic?!

-Fiindcă îmi ești! Eu sunt băiatul lui Maria, pe care n-ai lăsat-o să nască. Și ai alungat-o...

-Matale?!Doamne ia-mă!

S-a lăsat o tăcere adâncă în cameră.Un șiroi de lacrimi au început să-i curgă pe obraz.

-Iartă-mă nepoate! Am fost nărod, n-am știu ce fac! Credeam că viața e o veșnicie.Nu e așa.E doar o durere, și gata!

După ce i-a făcut tratamentul, Bobdegrâu l-a sărutat pe frunte.

-Bunicule, deocamdată Dumnezeu te mai lasă lângă noi.

-Mulțumesc nepoate!

A ieșit și a îndreptat șareta spre locuința sa dată de primăria comunei.Ajuns, a lăsat șareta în poartă și a intrat în casă.

-Dragă Sonia, mergem să o cunoști pe mama care m-a făcut!

-Cum mama?! Nu e doamna doctor Mușulescu?!

-Dânsa e mama care m-a crescut! E vorba de...mama care m-a născut!

-Păi... “Mama este banca la care ne depunem toate rănile şi toate grijile”, spunea Thomas De Witt Talmage, mama asta nu a fost ”banca”, de care face vorbire înțeleptul.

-Așa e...așa au fost vremurile...așa a dorit

bunicu...Hai să mergem!

-Care bunic?

-Nenea Toma care i-ai făcut și tu perfuzii!

-Doamne! Încurcate sunt ițele vieții!

-Hai să mergem!

De data asta nu a mai luat șareta.Au mers pe jos. Oamneii care treceau pe lângă ei îi salutau cu respect.

Ajunși la poarta Mariei, Bobdegrâu a început să strige.

-Mamă! Mamă Maria!

În prispa cerdacului s-a ivit o femeie cu baticul legat peste gură.Încă se mai cunoșteau trăsăturile frumoase ale tinereții.

-Ce este muică? A întrebat femeia, îndreptându-se spre poartă.Aaa...domnul doctor?!

-Mamă, mamă! Eu sunt copilul născut în lanul de grâu!

Când a auzit aceste vorbe, femeia a înlăcrimat îmbrățișându-l.A înlăcrimat și Bobdegrâu.A înlăcrimat și Sonia.S-au îmbrățișat toți trei.

-Iartă-mă, fiule!

În timp ce erau îmbrățișați, toți trei, Bobdegrâu își adusese aminte despre treimea scrisă de Augustin:” Scrisa de-a lungul unei bune parti a vietii autorului, Despre Treime este una dintre cele mai importante sinteze ale gandirii lui Augustin si o carte fundamentala a filosofiei si teologiei occidentale: comentand pasaje semnificative ale scrisorilor pauline si asimiland in ele numeroase doctrine ale traditiei platoniciene, ea explica cunoasterea lui Dumnezeu in termenii efortului uman de depasire a unui paradox filosofic al cunoasterii. Interpretand statutul omului drept chip si asemanare divina din perspectiva principiului plotinian al convertirii realitatilor divine in functii ale sufletului, Augustin arata cum descoperirea omului interior si a facultatilor sufletului analogice persoanelor Treimii permite reformularea idealului ciceronian al filosofiei, prin edificarea unei noi stiinte, inca nenumite, dar destinate "sa nasca, sa creasca, sa intareasca si sa apere" credinta crestina. ”

                                                        Al.Florin Țene