Nostalgia candidatului ideal

                                                         de Gheorghe Pârja

Se acreditează, în zilele noastre, ideea că lumea politică s-a degradat, nu numai la noi, ci și în Europa, și mai departe. Că politicienii nu mai sunt ce ar trebui să fie, că ne-au invadat populiștii, care se joacă cu sentimentele oamenilor, în feluri grobiene, pentru a câștiga voturi. Ca simplu alegător, caut să aflu, prin profesia mea, cauzele și gravitatea acestor fenomene. Chiar s-a degradat clasa politică sau au crescut pretențiile electoratului? Din fiecare câte puțin. Ca să intru în cadența realității, privesc cu atenție ce se întâmplă în jur, ce scriu cei mai pricepuți decât mine, unii fiind o vreme în mijlocul frământărilor politice.

De la început spun că o democrație funcțională are nevoie de partide politice, deci de oameni care au optat pentru această meserie. O fi politica o meserie? Eu cred că da, că veleitarii nu pot duce țara înainte. Că politicienii de astăzi nu se aseamănă cu cei din perioada interbelică, la care ne referim adesea, este firesc. Alte lumi, alte drumuri, alte cauze. În acest text mi-am propus să configurez portretul candidatului ideal. Există sau este o utopie de alegător? Vă propun un exercițiu de recapitulare a perioadei postdecembriste. V-ați regăsit în politicienii care s-au perindat pe la conducerea țării? Din moment ce românii au mers la vot eu cred într-un răspuns afirmativ.

Cu un prilej, la Memorialul Sighet, profesorul universitar Radu Carp a făcut un portret sugestiv candidatului român, inclusiv conturând pe cel al candidatului ideal. După opinia sa, el există în viziunea fiecărui alegător. Atunci profesorul vorbea despre calită­țile necesare unui om politic, valabile și astăzi. Socotea că este nevoie de mai multă morală în activitatea oamenilor politici, mai multe decizii bazate pe justa evaluare a impactului etic. A sesizat și multe neajunsuri din politica actuală. Dar și atitudini ale electoratului. Cetățenii nu mai sunt interesați să se implice în politică, preferă să privească de pe margine, să asiste pasiv la ce se întâmplă pe ecranul realității. Oare de ce? Lipsesc, în ultima vreme, dezbaterile cu participarea cetățenilor. Nici dezbaterile televizate nu sunt agreate de oamenii politici. Atunci cum poți să-ți faci o părere despre un candidat sau altul?

Așa, candidatul ideal rămâne personaj sociologic. Suntem martorii unui cerc vicios. Blamarea politicii, fenomen pe care îl constatăm în cotidian, duce la reducerea numărului de cetățeni dispuși să se înscrie în partide. Baza de selecție redusă duce la scăderea calității oamenilor politici. Cu alte cuvinte, spunea profesorul, nu prea avem de unde alege candidați virtuoși, deoarece numărul celor care ar putea fi de folos scade. Mai este un motiv pentru care calitatea politicienilor este în suferință. Un fost ministru, o bună cunoștință a mea, îmi spunea, într-o împrejurare mai relaxată, că în interiorul partidelor este mult frecuș, din varii motive. Multe dintre ele din orgolii de putere, de împărțire a bugetului, de afaceri tăinuite și multe alte invenții necurate.

Mă grăbesc să spun că sunt și oameni politici care își văd cu demnitate de rostul asumat. Din păcate, cei nesătui, hulpavi și sfidători ai celor care i-au ales dau tonul imaginii proaste. Cică ei sunt sortiți să strângă averi, iar noi, care mergem la urne, să ne mulțumim cu traiul decent. Că societatea capitalistă are bogați și săraci și așa mai departe. Oamenii de afaceri cinstiți, că avem, nu prea fac politică la noi. Mai sunt oameni politici proveniți din purtători de serviete, care nu cred în nimic, dar devin ei înșiși titulari de servietă. Cu ei este greu să te înțelegi, mai ales când ajung într-o funcție mai răsărită. Dar să nu uit de unde am plecat. Vorba doamnei Ioana Ene, după basmele copilăriei cu Făt-Frumos, o parte dintre noi a rămas cu nostalgia candidatului ideal.

Îl tot căutăm prin lumea înconjurătoare până ne lovim de zidul amăgirii, ne retragem cu ceva învățăminte, pe care le uităm până la alte alegeri. Că se mai schimbă personajele de pe frontul electoral. Apoi ni se repetă teoria că oamenii politici, așa cum îi vedem, nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât societatea din care provin. E greu să ne privim în această oglindă. Eu îmi doresc politicieni cu școală, care să scrie și să vorbească corect românește. În toată campania electorală de până acum nu s-a vorbit despre cultura română. Ba se preconizează, cu acordul unor oameni politici, să fie doar o singură oră de limba română pe săptămână.

Cu asemenea viziuni, zadarnic căutăm candidatul ideal. Rămânem cu nostalgia lui. Alegem din ce ne oferă partidele. Că lupta pentru putere este aprigă. Și nu trebuie să aibă pregătire deosebită. Trist! Dar adevărat!