Despre Ioan Leș din Tulgheș ar fi multe de spus și
scris, dar, deocamdată, vă invit să citiți rândurile de mai jos.
Ioan Leș îmi
este vecin, la Tulghieș. Este un mare păstrător
al tradițiilor satului, pe care le-a promovat în picturile și lucrările
sale de ceramică. Îl cunosc din copilărie, pe când lumea îl știa ca Ionu’
cojocarului, iar eu băteam mingea cu băiatul său, Daniel Leș, cel care i-a
moștenit talentul.
Are o familie fericită, iar cei cinci copii ai săi
i-au umplut viața și curtea cu nepoți și strănepoți. Ioan Leș continuă să
lucreze, iar șura sa s-a transformat într-un adevărat muzeu, despre care acesta
spune că devine din zi în zi mai importantă, dar nu pentru că adăpostește
tablourile și figurinele sale, ci pentru că este vizitată tot mai des de
persoane importante.
Dacă nu ne concentrăm doar pe nevoile personale,
putem avea ochi și pentru oamenii valoroși din jurul nostru. Întotdeauna mi-a
plăcut să îi observ și să îi pun în lumină pe oamenii cu talent, dar și cu mult
bun simț. Aceștia reprezintă esența autenticității și a valorilor reale, fiind
modele ai comunităților noastre. Este datoria noastră să promovăm aceste valori
autentice și să le oferim recunoașterea meritată, astfel încât să îi inspirăm
pe cei mai tineri.
Autor: Florian Sălăjeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu