Când Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a aterizat la Centrul de Instruire ”Getica” din Cincu, românii au ridicat o sprânceană obosită.
”Vin rușii!”, strigătul etern al politicienilor care
vând frică în loc de bunăstare, a răsunat iarăși. De data asta cu accente
spaniole. Vizita de stat, trâmbițată de mass-media mainstream, a fost un
spectacol geopolitic de zile mari: Regele Felipe, simbol al unei monarhii
prăfuite, trimis să-l sperie pe Putin din mijlocul Brașovului, flancat de
Nicușor, care abia descifrează harta termoficării, darămite pe cea a flancului
estic al NATO.
Felipe, comandant onorific al forțelor spaniole,
domnește peste o țară condusă de coaliția PSOE-Podemos. Un regim
neomarxisto-globalist care, în teorie, ar trebui să-l trimită la plimbare pe
rege cu tot cu coroană. ”Monarhia e o contradicție vie într-o lume care visează
egalitate, dar iubește fastul”, ar fi zis Voltaire, dacă ar fi trăit să vadă
această farsă.
Românii, sătui de alarmele apocaliptice despre
invazia rusească, privesc cu un zâmbet amar parada regală de la Cincu. De ani
de zile, ”Vin rușii!” a rămas o lozincă răsuflată, care îi înspăimântă doar pe
cetățenii vaccinați cu șase doze. Vrem spitale decente, drumuri bune, poate o
factură mai mică la întreținere, nu TAB-uri și discursuri belicoase.
În loc de normalitatea mult visată, îl vedem în
schimb pe Felipe, regele Spaniei neomarxiste, pozând în cruciat NATO la Cincu,
unde soldații regatului se antrenează să apere Europa de hoardele barbare. Probabil
a mâncat fasole cu cârnați la popotă și s-a plimbat cu TAB-ul, cu Nicușor
agățat de turelă în timp ce visează la o Românie fără gropi, dar cu multe
buncăre. Frumos paradox: un monarh care simbolizează tradiția, dar susține
frenetic o alianță globalistă, într-o țară forțată de ambasada Franței să cânte
imnuri progresiste!
Poate vă întrebați de ce Cincu, și nu București. De
ce nu Palatul Cotroceni, unde se presupune că au mai rămas ceva sarmale după
ospățul pentru influensări? Sau măcar Parlamentul, unde cafeaua ar fi mai bună
decât ceaiul cu bromură, de la popotă? Răspunsul e simplu. Diplomația modernă
se face în tranșee, nu în saloane cu candelabre de cristal.
Ar fi rezonabil că toate vizitele de stat să fie
mutate de Nicușor la Cincu, Kogălniceanu sau Deveselu, unde rachetele Patriot,
TAB-urile și tancurile constituie decorul perfect pentru liderii europeni care
vor să arate Kremlinului că suntem ”pe picior de război”. Bucureștiul, cu
haosul din trafic și numeroasele șantierele de înlocuit țevi, pare neverosimil
de pașnic pentru astfel de mesaje. Poate că și Maia Sandu, care urmează să-l
primească de Nicușor la Chișinău, ar trebui invitată la Cincu pentru o cină
romantică la popotă, cu fasole, cârnați și conserve de porc. O cină urmată de
un antrenament NATO direct în tranșee, cu mingi de handbal aruncate tocmai
peste graniță, drept răspuns la provocările și atacurile hibride rusești.
Ar fi momentul să-l vedem pe Nicușor că renunță la
costumul său ponosit de primar și îmbracă uniforma de camuflaj ”à la Zelensky”.
Cu cască de protecție inclusă (vezi foto ajustată – Opoziția), astfel încât să
poată respinge orice minge venită cu viteză supersonică din direcția frontului.
Imaginea e perfectă: un președinte războinic, un rege neomarxist și o Maia
Sandu în fustă și bocanci, în pas de defilare la Cincu, în timp ce soldații
NATO joacă table, beau bere și râd de cei mai iubiți lideri ai Europei
militariste.
Ce mesaj trimite vizita regelui Felipe? Că NATO e
mai unită ca niciodată, că Spania globalistă este cu noi și că Putin trebuie
musai să tremure de frică. Să aplaudăm parada regală de la Cincu, unde Felipe
și Nicușor au scris o nouă filă glorioasă din cartea de aventuri comice
”Rușilor, vă batem de vă snopim!”.
Poate că în sfârșit Putin se va speria și se va
retrage din Ucraina cu coada-ntre picioare, umilit de demonstrația de forță
româno-spaniolă, cu Majestatea Sa, Regele Felipe, drept cap de afiș.
Adrian
Onciu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu