Acum mai bine de-o jumătate de secol, am urmat cursurile unei școli postliceale din cadrul Centralei ROMÂNIAFILM, la București. Proaspăt calificat în meseria de proiecționist, m-am angajat la Întreprinderea Cinematografică Maramureș și am fost repartizat la Cinematograful ”Dacia” din Baia Mare. Un cinematograf nou, care tocmai fusese distins cu Premiul Uniunii Arhitecților din România. Arhitect, băimăreanul Viorel Neaga. Cinematograf cu 800 de scaune, iar cabina de proiecție era dotată cu aparatură modernă, ”Pyrcon” și T-7. Se puteau proiecta și filme panoramice, cu pelicula de 70 milimetri. ”Patria” din București și ”Dacia” din Baia Mare erau cinematografele de primă mărime ale țării. Veneau la ”Dacia” filmele cele mai bune, și din punctul de vedere tehnic al peliculei, și din punct de vedere artistic. Se făceau șase spectacole pe zi, aproape toate erau cu sala plină. Un film se proiecta timp de-o săptămână, iar în caz de mare succes, și două săptămâni. Îmi amintesc de filmele ”Titanic”, ”Pe aripile vântului” sau ”Sunetul muzicii„.
Lumea s-a schimbat, cinematografele din România au dispărut... Clădirea Cinema ”Dacia” a rămas în picioare și s-a tot degradat, acum este o ruină, în care este raiul boschetarilor și al porumbeilor. De vreo două decenii, cei care au fost primarii municipiului Baia Mare au tot promis că vor reabilita clădirea, că îi vor da o destinație utilă comunității. În ciuda promisiunilor vechi și noi, poza zilei cu Cinema ”Dacia” arată o ruină. Tocmai a înflorit lavanda în fața cinematografului, dar nici parfumul ei suav nu poate vindeca rana din sufletul băimărenilor. Rana se numește Cinema ”Dacia”...
Text și fotografie de Alec PORTASE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu