Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunțat că majorarea spectaculoasă a burselor din ultimii ani nu poate să fie susținută. „Trebuie să înțelegem că cheltuielile anuale cu aceste burse sunt acum spre 7 miliarde de lei”, a spus el.
„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de
sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze
sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui
nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper
să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om
rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de
criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă
ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză”, a
transmis ministrul Daniel David, într-o postare pe FB.
Potrivit ministrului, urmează să fie păstrate doar
două categorii de burse.„Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde
păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit,
până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După
reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru
câștigători”.
Bursele
se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în
procesul educațional.
„În acest fel, definim corect <incluziunea> și
<meritul>, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au
nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte
performanți vor fi susținuți atâta cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste
reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a
bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare”, a explicat
ministrul.
Guvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă, încă
din primele zile de mandat, cu acuzații privind lipsa de transparență și
posibile practici preferențiale. Una dintre cele mai controversate decizii o
constituie includerea în programul de guvernare a achiziției directe a
sistemelor antiaeriene Mistral, produse de compania franceză MBDA, fără a
aștepta finalizarea licitației oficiale în desfășurare organizate de
Romtehnica.
Sursa:
Napocanews.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu