de Gheorghe Pârja
Am aflat cu tristețe că Marian Ilea, un scriitor
născut, nu făcut, a trecut în lumea de Dincolo a doua zi de Rusalii. Fiind două
vlăstare ale Maramureșului Istoric, am avut multe teritorii comune în cultura
Nordului, dar și opinii diferite, care nu au reușit să pună hotare între noi. Deși
avea rădăcini de neam în Ieud, la trei ani Marian s-a mutat cu familia în Baia
Sprie, oraș mineresc, multietnic, loc magic din care își va extrage substanța
operei. Începuturile călătoriei epice au stat sub protectoarea stea a
imaginarului.
Încă de la apariția primului volum din romanul
Desiștea, despre care am scris la timpul potrivit, în urmă cu un sfert de veac,
am socotit că autorul este pus pe fapte ziditoare. Și-a tras realitatea pe trup
ca o cămașă. Dar epicul lui nu încăpea în norme, ci avea nevoie de zbor, de
căutare a noi spații, în care să zburde liber cuvintele povestașului. Atunci am
scris că Marian Ilea are un proiect, în nume personal, avându-l model
nemărturisit pe marele Gabriel Garcia Marquez, care a întemeiat imaginarul
Macondo în celebrul roman „Un veac de singurătate”.
Criticului literar Laurențiu Ulici, care i-a fost
naș literar lui Marian, i-a plăcut asocierea mea. Ulici avea o sensibilitate
aparte pentru proza scriitorului din Maramureș. După ce primea plicul cu proza,
îi răspundea: „Text bun, Marian!” Cu fiecare carte publicată, cu fiecare piesă
de teatru scrisă, construia edificii epice, ori dramatice în acest Macondo al
Nordului, numit de autor Medio Monte.
Macondo este un loc imaginar, devenit celebru. Este
un oraș fictiv, închipuit pe malul unui râu, unde se aud și se petrec povești
minunate, spuse în premieră de autor. Povești de moarte și viață. Marian Ilea,
ca un prozator și dramaturg original ce s-a dovedit a fi prin întreaga sa
operă, a socotit să vorbească lumii dintr-un loc în care imaginarul izvorăște
din real și nu de puține ori ficțiunea se întretaie cu realul. Imaginarul a
devenit podoabă de preț. În proza lui am intuit un spirit maramureșean sugerat.
Spunea într-un dialog: „Contează foarte mult și cum
spui povestea. Cărțile ca și textele maramureșene știu să se păstreze singure
atunci când nu sunt alungate din cetate. De aceea trebuie păstrate cu căldura
sufletului”. Lumea epică a scriitorului este fascinantă! Nu-i greu de aflat de
la prima lectură. După ce deslușește cutele realității, le combină într-o
armonie asemănătoare cu vechile așezări veghetoare. La fel de fascinante sunt
personajele, decupate din lumi uitate, trăgând după ele obiceiuri și trăsături
din umbrite tărâmuri.
Uneori, autorul are și atitudini ironice față de
lumea nouă, fie în variantă sentimentală, fie în cea sarcastică. Dar se aude un
susur de disperare, este adevărat, însă este o disperare împotriva căreia
scriitorul luptă din răsputeri. Format la școala unor cunoscute cenacluri
bucureștene – Universitas (Mircea Martin) și Junimea (Ovid Crohmălniceanu) s-a
integrat armonios în generația de scriitori, precum Constantin Stan, Gheorghe
Crăciun, Alexandru Ecovoiu și mulți alții. A fost membru al Uniunii
Scriitorilor din România, Filiala București.
Marian Ilea s-a remarcat ca prozator, dramaturg,
jurnalist, om de televiziune, în fiecare domeniu având contribuții esențiale.
În ultimele trei decenii ne-am întâlnit pe teritoriul presei scrise. I-am
admirat elaborarea textelor și curajul opiniilor. Rămâne un nume de referință
în jurnalismul din Maramureș. Rămâne un reper în noul val epic din literatura
română contemporană. Au spus-o cu argumente autorizați critici literari.
Plecarea prematură, în lumea Cealaltă, a
scriitorului Marian Ilea lasă în urmă cărți nescrise și o mare părere de rău.
Și breasla scriitorilor din Maramureș este mai săracă. Adio, distinse coleg și
prieten!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu