RESPECTAȚI LIBERTATEA DE OPINIE și MEMORIA ISTORICĂ!
Prin proiectul PL-x 168/2025 care vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Legii nr. 107/2006 și a Legii nr. 157/2018, parlamentul vrea să adopte o lege care pedepsește opinii, interzice simboluri istorice, și impune tăcerea asupra martirilor.
Către:
PARLAMENTUL ROMÂNIEI,
Solicităm respingerea sau revizuirea profundă a
Proiectului de Lege PL-x 168/2025, aflat în dezbatere la Camera Deputaților,
deoarece multiple prevederi ale proiectului de lege încalcă drepturi
fundamentale, principii constituționale și tratate internaționale la care
România este parte.
– introduce termeni vagi precum „ură”, „cult” sau
„promovare” fără definiții legale clare; ·
– riscă să incrimineze opinii, texte istorice,
publicații științifice, creații artistice sau expresii religioase;
– permite cenzura presei, a memoriei martirilor
anticomuniști și a simbolurilor identitare românești;
– aduce pedepse penale disproporționate (până la 10
ani închisoare!) pentru fapte de exprimare publică;
– nu respectă Constituția României, jurisprudența
Curții Constituționale și tratatele internaționale privind drepturile omului.
Ne exprimăm opoziția fermă față de orice tentativă
de reintroducere a cenzurii sub forma unei legi „a gândirii corecte” și cerem
ca democrația, libertatea de exprimare și memoria istorică a poporului român să
fie respectate!
MOTIVE DE NECONSTITUȚIONALITATE
Încălcarea art. 30 și art. 31 din Constituție
Proiectul restrânge libertatea de exprimare și dreptul la informație prin
incriminarea vagă a „promovării ideilor” sau a „cultului unor persoane”.
Lipsa distincției între propagandă și activitate
academică, artistică, memorialistică sau jurnalistică echivalează cu o formă de
cenzură indirectă.
Încălcarea art. 7 din Constituție Definițiile vagi
ale noțiunilor penale și lipsa unei liste clare a simbolurilor interzise
contravin principiului legalității incriminării.
Încălcarea art. 53 din Constituție Restrângerile nu
sunt proporționale, necesare într-o societate democratică și nu respectă esența
drepturilor afectate. Pedepsele de 3–10 ani pentru exprimarea ideilor sau
distribuirea de conținut pot fi considerate excesive. Încălcarea art. 40 din Constituție
(libertatea de asociere)
Incriminarea generică a „sprijinirii” unor
organizații etichetate, fără un proces penal și o hotărâre judecătorească
definitivă, afectează dreptul la asociere.
Conflict
cu tratatele internaționale
Art. 10 CEDO; Art. 19 PIDCP;
Jurisprudența CEDO: Lehideux vs. Franța, Perinçek
vs. Elveția, Otto-Preminger Institut vs. Austria.
Precedente CCR
Semnează și tu pentru apărarea libertății!”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu