În 29 mai, eram în sat, și creștinii ortodocși
sărbătoreau Înălțarea Domnului. Aveam oaspeți dragi, un ambasador cu soția lui,
însoțiți de doi prieteni francezi. Au fost două seri cu amintiri, de cunoaștere
și cumpănire a vremii în care trăim. Nu de puține ori am făcut recurs la
istorie. În trecutul Maramureșului, dar și al lumii. Așa mi-am amintit de anul
1453, când se prăbușea Constantinopolul, simbolul creștinătății estice, dar și
al vechii civilizații din această parte de Europă. Cuceritorul acestuia era un
tânăr de numai 21 de ani, care a devenit unul dintre cei mai renumiți sultani
otomani și un dușman neîmpăcat al creștinătății. Citadela râvnită de otomani
era un simbol religios, cultural și politic. În contextul expansiunii
Imperiului Roman, din marele Imperiu Bizantin mai rămăsese doar măreața sa
capitală și câteva împrejurimi.
Orașul era o bijuterie a creștinătății, un simbol al
rezistenței culturii greco-latine și ultimul sigiliu al Imperiului Roman,
factorul civilizator al întregii Europe. Dar venea năvala. Otomanii stăpâneau
întreaga Asie Mică, stăpâneau Orașul Sfânt, au supus Siria, Libanul, Palestina,
Egiptul și se uitau spre Balcani. Era o putere impresionantă care amenința
întreaga creștinătate, dar mai ales Orașul. Fondat de împăratul roman
Constantin cel Mare, în anul 324, după Hristos. A suferit multe atacuri, asedii
și revolte interne. Datorită zidurilor cu creneluri a rezistat. Cei care
încercau să o cucerească erau respinși cu ajutorul focului grecesc, niște
dispozitive care aruncau lichide inflamabile. Cu ajutorul lor, războinicii
mistuiau rapid o corabie inamică. Din turnurile cetății se trăgea cu artileria
acelei vremi.
Imperiul Otoman devenise o mare putere. Nici
cruciadele împotriva lui nu au reușit să-l învingă. La Nicopole și la Varna,
armatele creștine au fost spulberate. Noul sultan, Mahomed al II-lea, era un
tânăr ambițios, cu bună experiență administrativă și militară. Constantinopolul
era visul lui. Sultanul s-a pregătit temeinic. Împăratul a cerut ajutor la
principi și regi creștini. Dar nimeni nu a mișcat o suliță. Doar câțiva
aventurieri, care nu au avut spor. Otomanii au atacat orașul și l-au dobândit.
A fost inclus în Imperiul Otoman. Pierderea sa a însemnat sfârșitul unei ere.
Era ultima legătură dintre lumea culturii și civilizației antice greco-romane.
A fost sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii. De atunci, steagul
turcesc înfățișează nu o semilună, ci o lună în descreștere, amintind că luna
era în ultimul pătrar când a căzut Orașul.
Și era marți, cu acele trei ceasuri rele. Nu uit a
aminti că orgoliosul sultan și-a întins privirea, dar și oștile spre Țările
Române. La Vaslui, voievodul Ștefan cel Mare a oprit puhoiul turcesc cu
însemnul măritului sultan, iar aprigul Vlad Țepeș, spune istoria dreaptă, a
fost la un pas să-l ucidă pe Mahomed Cuceritorul. Eu am un sentiment de mândrie
peste timp. Cucerirea Constantinopolului a fost un episod de anvergură istorică;
a deschis o nouă lume, o schimbare cum se spune astăzi, are asemănări cu timpul
ce-l trăim. Când alte puteri au pofta cuceririi, cu acaparări de teritorii și
dominarea ideologică a altor popoare. Trăim vremuri în care politica
expansionistă este în floare. Putin este cel mai elocvent. Este aceeași Rusie
de dinaintea lui Petru cel Mare. El poartă un război care se combină cu altele.
Putin este periculos pentru zona în care suntem.
Dar nici în Orientul Mijlociu nu-i liniște. Și China
se arată tot mai nerăbdătoare pentru harță. Nici Trump nu este ușă de
catedrală, când este vorba de teritorii. Ba Canada, ba Groenlanda. Mă
îngrijorează știrile despre Germania, care se pregătește de apărare. Și Ungaria
se agită. Cert este că marile puteri își permit să rescrie geografia. Ceea ce
mă pune pe multe gânduri.
Citind cartea „Occidentul debusolat”, scrisă de Jean
Loup Bonnamy, eseist și jurnalist, specialist în filosofie politică, am reținut
constatarea optimist-relativă pe ideea că Europa se poate salva dacă va reuși
să iasă din sfera de influență culturală americană. Unii spun că istoria nu se
repetă. Dar eu cred că asemănările pot fi ușor intuite. Înțelepții spuneau că
oricine dorește să prevadă viitorul, trebuie să consulte trecutul. Și lord
Byron spunea: cel mai bun dintre profeții viitorului este trecutul! Încercați
aceste sfaturi pașnice! Dar nu uitați recursul la istorie! Și nici de cucerirea
Constantinopolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu