IRN1922. Acesta este indicativul trenului care circula pe ruta Oradia(sic!)-Constanța.
Într-un mod absolut aberant pentru zilele în care trăim, din trenul despre care vă vorbesc s-au desprins câteva vagoane. Mecanicul a mers cu trenul descompletat până la prima stație(Bănița), unde a lăsat în gară vagoanele care mai rămăseseră legate de locomotivă și s-a întors între haltele Crivadia și Merișor, pentru a recupera vagoanele rămase în câmp. Vă imaginați situația? Niște oameni care rămân efectiv în câmp deoarece unul dintre vagoane s-a rupt de tren! Și alții care pierd aiurea ore într-o stație deoarece s-a ajuns ca trenurile să se descompleteze în timpul mersului. Este ceva de neimaginat!
Nu vă ascund faptul că am citit despre
întâmplare în presa străină. În presa noastră s-a cam pus batista pe țambal,
deh, era vorba de trenul de la Oradia(sic!). Cum să se întâmple ceva rău
în zona de baștină a basculistului mafiot? Am vorbit cu mulți
oameni pe marginea subiectului și toți au fost de acord cu mine, anume că
efectiv nu se gândiseră că așa ceva ar fi posibil. Am vorbit chiar și un amic
spaniol care chiar lucrează în domeniul feroviar și când i-am spus pățania nu
i-a venit să creadă. „Asemenea incidente se întâmplau acum un secol, dar și
atunci extrem de rar. Totuși, ce sistem de căi ferate aveți acolo?”. Asta
i-a fost replica. Similară, desigur cu opinia mea.
În mare nu cred că evenimentele la care
asistăm sunt strict întâmplătoare. Trenul ăla coșcovit venind dinspre Oradia(sic!) seamănă
izbitor de mult cu România, ajunsă sub conducerea cuplului retardato-mafiot
Dan-Bolovan. Trenul își pierde vagoanele exact așa cum România își pierde
bogăția și proprietățile sale, iar timpul irosit pe drum e similar vieților
noastre distruse de toți netrebnicii înscăunați aici de diverse interese din
afara țării. Inclusiv oamenii din acel tren sunt asemeni celor care se
încăpățânează să rămână aici, convinși fiind că va fi bine. Ceilalți, care
circulă cu mașini, se raportează diferit la situație: unii râd, alții sunt
nepăsători, iar cei cărora le pasă sunt de-a dreptul revoltați. Aproape la fel
de revoltați precum cei din trenul groazei.
Iată situația! Ce e de făcut? Cei din
tren vor spune că nu e nimic de făcut. La urma urmei, ce poate face un biet
călător? Cei de pe margine se declară neputincioși. Ce pot face ei, doar de-aia
și-au luat mașini. Și vine întrebarea: chiar nu se poate face nimic? Adică nu-i
poate da nimeni un șut în cur întregii structuri care a făcut ceea ce se vede?
Hai să fim serioși, s-a ajuns prea departe. La CFR e șef căcatul ăla care se
plângea că-i e rușine în Dubai cu salariul din țară. Păi de ce nu te faci, bă,
șofer de Uber în Dubai? De ce să te sacrifici aici? La fel și cu mafiotul de
Temu, Bolojan: o face pe preacuviosul și el cere bani de chirie în condițiile
în care stă gratis la RAPPS. Bolojane, marș înapoi la tine la țară, jigodie!
După ce a pus un șpăgar mâna sa dreaptă, după ce a mai girat alt șpăgar în
Guvern, acum a umplut paharul cu cererea aia penibilă. Băi, mafiot de 4000 de
lei, du-te mă înapoi la șpăguțele tale mărunte. Tu crezi că România a Oradia?
Asemeni trenului care s-a destrămat pe
drum, la fel e și România. E sabotată zi de zi de jiogodiile pe care le-a pus
în frunte. Așa cum e clar că atât trenul și infrastructura pe care rulează
trebuie schimbate, la fel trebuie să devină limpede pentru orice om cu
capul pe umeri că țara trebuie schimbată din temelii. După ce principii? După
unele simple și cât se poate de corecte.
În țara asta se fură
cu legea, deci legea trebuie abrogată și rescrisă din temelii! Cei care ar
trebui să împartă dreptatea fac abuzuri, astfel încât tot sistemul lor
fundamentat pe hoție trebuie schimbat.
Cea mai mare
amenințare la adresa securității țării vine de la organismele care trebuie s-o
apere, deci tot sistemul trebuie schimbat! Cea mai mare lovitură dată
bunăstării românului este cauzată de cheltuielile scandaloase, absolut aberante
și fără nimic vizibil ale instituțiilor care ar trebui să ne apere și care s-au
transformat în cenzori ai opiniilor românilor. Un război acum s-ar tranșa în
termenii „câte minute rezistăm până la capitulare” și asta indiferent de
adversar. Jalnic!
În țara asta cei care
ar trebui să ne facă bine ne-au adus boala și moartea, deci sistemul de
sănătate trebuie înlocuit din temelii! Ați uitat? Vaccinarea obligatorie,
spitalele care stăteau goale „pentru că pandemie”, cheltuieli aberante cu
echipamente și medicamente care au adus moartea. În ciuda salariilor mărite,
șpaga e în continuare legea sistemului de sănătate! Ce înseamnă o astfel de
nebunie?
În țara asta, cei care
ar trebui să educe generațiile viitoare sunt cei care au imbecilizat națiunea! Se plâng
profesorii de salarii? Dar care le sunt performanțele? De ce orice copil care merge
la școală are nevoie obligatoriu de meditații? De ce în loc de carte în școală
se face ideologie?
Mai aveți nevoie de alte exemple? N-aș
mai reuși să termin articolul de față dacă m-aș apuca să scriu tot ce merge
aiurea. Nu cred însă că există vreun om care să nu vadă adevărul în față, anume
că țara întreagă e greșită de la A la Z și absolut totul trebuie
schimbat din temelii! Inclusiv fiecare dintre noi trebuie să treacă
printr-un radical proces de schimbare și transformare. Unii mai mult, alții mai
puțin.
Nu există decât o singură salvare: România
trebuie recucerită de către români și schimbată din temelii. Începând cu
jigodia băsescu, țara a fost trădată, iar trădarea s-a transformat în cod de
bune practici. Orice politician care a s-a perindat vreodată pe la putere ar
trebui să treacă prin furcile caudine ale unui proces real și corect în urma
căruia să i se stabilească vinovăția. Să ne înțelegem: în toată nebunia prin
care am trecut și trecem nu există nevinovați! TOȚI AU FOST VINOVAȚI! Cine-ar putea
fi considerat nevinovat din Parlamentul care a votat practic în unanimitate
privatizarea Petrom pe gratis? Doar Vadim, dar pentru el deja nu mai contează.
N-ar trebui să răspundă cei care-au făcut o asemenea nemernicie?
Știu că vi se pare radical, dar altă
cale nu mai există: ori se termină cu actuala stare de fapt, ori continuăm să
mergem pe o cale ferată coșcovită, cu mafioți la fiecare pas care lasă câte-un
vagon în urmă pentru a fi jefuit. Și scoateți-vă din cap acel puturos: „eu nu
pot face nimic”. Dar ai încercat să faci ceva?
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu