Da, sunt liber într-o închisoare cumplită unde nici ateii, nici neateii nu înțeleg cum este posibil să ne pocească atât de mult și atât de rău o gașcă de iresponsabili pentru simplul fapt că i-am ales să ne conducă.
Ne-au rămas puțini oameni cu un surplus de caracter sau cel puțin cât trebuie și avem mulți cu deficit grav de caracter, maneliști politici și interlopi periculoși strecurați până-n sferele de conducere.
Pentru că i-am ales, ne mint în draci precum predecesorul lor Ion Ilici de curând dus în Talpa Iadului.
Și acesta a dat-o pe gură la televiziune că FSN-ul nu se va transforma în partid politic și chiar a doua zi s-a transformat.
Unul din urmașii săi, plagiatorică procurorul ne-a spus că PSD-ul NU se va uni cu PNL-ul, adică… dracu cu diavolul și totuși a făcut-o.
Mai încoace, o lichea de la Buzău cu grave carențe de educație, caracter, studii și meserie, jura că-n ruptul capului „Roșul” nu se va uni cu „Galbenul” și totuși a făcut-o.
Furia roș-galbenă-verde și cea cu homo-lesby, cea care ne-a distrus, am ales-o să ne repare și vedem că se continuă cu minciuna, cu dezastrul, cu furtul, cu jigodismul.
Am ales și cu ce ne-am ales?
Avem un prim ministru, mai degrabă sinistru, care nimic nu face din ce a promis, ba din contră. Individul cu un trecut dubios, a considerat că tot amărâții care au făcut ceva pentru țara asta, cei care au muncit peste 30, 40 de ani, ba au mai învățat și ceva carte, să plătească, iar pentru greșelile pe care cei din conducere le-au făcut, aceștia însă, niciodată plătind ceva.
Sub genericul „pachet de măsuri” subjugă poporul până la leșin și sub un alt generic, „investiție de capital”, vor să vândă ce-a mai rămas de vândut.
Un alt individ, la fel de dubios, cu la fel de mari carențe de caracter, ce pare cu statut de handicapat mintal, s-a trezit președinte.
Și acesta, la fel ca „neamul lui”, a mințit. Nu s-a stins ecoul din vocea-i cu care „vomita”: „Nu va crește TVA-ul.
Vedem și simțim cum, bazându-se pe cei de dinaintea lor, cei care ne-au dus la groapă, cei de-acum nu mai așteaptă, nu le mai este frică și au trecut la supunerea poporului, la măsuri draconice, măsuri foarte greu de dus și suportat.
Cu viermii nu te pui. Statutul de vierme este legea, drumul pe care noi îl urmăm cu odioșii pe care-i alegem.
Și totuși, aceștia s-au bucurat de un mare număr de creduli care, după alegeri mai să le crape inima de bucurie că le-a ieșit ce au votat.
Am ajuns în „Talpa Iadului!”.
Ne-au dus în Talpa Iadului!”
Câți dintre votanții noului dezastru se mai bucură?
Baliga este baligă, nu mai explodează!
Baliga, ca orice baligă, proaspătă sau uscată stă.
Îi place să stea, iar „capra vecinului” este prea mândră.
Baliga și „Capra vecinului” sunt atuurile celor pe care-i alegem să ne conducă.
Avem libertatea să-i alegem pe odioșii care ne distrug din închisoarea unde suntem liberi.
Străinii râd și se feresc de noi ca de ciumați.
Niciodată, în aceste condiții, nu vom fi atacați de cineva, de dușmani externi. Când îi apucă mila pe străini de cât ne fură, ne batjocoresc ai noștri, la ce să se mai gândească la noi?
Ce să ia, când totul este luat?
Și-apoi, le-ar fi teamă că-i îmbolnăvim de prostie.
Ca la noi, nicăieri în lume atât de multă.
De ce ne mai văităm?
Ce ei, ai noștri, ne iau, ne fură, pare un gest nobil din partea noastră, un cadou pentru ziua lor, ziua în care ne nenorocesc.
Cu Muc ușori și Bolo javre la conducere, drumul spre IAD ne este asigurat.
Trăiască pușcăria!
Puiu RĂDUCAN
24082025-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu