sâmbătă, 2 august 2025

O lume nebună. Înnebunită, ba turbată

Breaking news: un cutremur istoric în Rusia de 8,8 grade a generat valuri-valuri de tsunamiuri. Putea rade viaţa pe toate zonele de coastă din Pacific. A fost al şaselea cel mai puternic cutremur din istorie. Evident, ruşii tac, nu zic nimic de pagube, morţi, cauze. Doar tac. Thailanda şi Cambodgia se atacă şi se bombardează reciproc. Nu-s foarte siguri de ce, că n-au pretenţii teritoriale unii de la alţii, doar sunt foarte nervoşi, crispaţi, aparent masajele acelea le fac doar europenilor şi americanilor.

Dar hai să nu fim alarmişti, că nu „stă lumea” în dezastre naturale. Dar e nebună lumea. Templul Shaolin, cel la care ne uitam ca la zei în filme de anii 80, mai ales cei pasionaţi de arte marţiale, e anchetat pentru deturnare de fonduri, în timp ce şeful călugăr e acuzat că are copii cu mai multe femei din satele vecine. Cam atât cu sfinţenia călugărilor shaolini care meditează până li se lungesc urechile. China, apropo, are o scădere demografică şocantă, pe care o ascunde. A scăzut populaţia de grădiniţari de la 48 milioane copii la 36 milioane, în 4 ani. Minus 12 milioane de copii în 4 ani? Stai…”adăugăm” minus 41.500 de grădiniţe, deja închise! Mai există şi altfel de dezastre decât cele naturale. Sunt cele umane. Turismul în Statele Unite e decedat de când turiştii s-au trezit în centre de deportare, dar Marele Strateg a decis renaşterea turismului şi a încasărilor cu… o taxă de intrare în SUA de 250 de dolari. Absolut firesc, dacă ai mintea unui om de 79 de ani care gândeşte numai la persoana întâi. Dar să nu uităm că după inundaţiile din Texas, unde au murit peste 120 de oameni din cauza opririi sistemelor de avertizare, Trump a spus că „Texasul ar fi trebuit să aibă clopote”. Da? Bun. Mai vreţi dezastre umane? O scurgere de informaţii din Ministerul Apărării britanic a dezvăluit identitatea a peste 100 de spioni şi luptători antitero şi de commando de-ai lor. Plus datele a câtorva mii de afgani fugari când cu preluarea puterii de talibani. Fără nicio legătură, Japonia a construit un reactor nuclear în miniatură, de talia unui container metalic clasic, cu care poate genera energie unui întreg oraş, se petrece deja în oraşul Hokkaido. Containerul e sigilat, îngropat în pământ şi merge 10 ani fără intervenţii. Atâta că avem un exemplu al centralei de la Fukushima ce încă varsă ape poluate în oceane şi ne gândim: chiar, ce-ar putea merge rău? Seceta cumplită a scos la suprafaţă în Spania un complex megalitic vechi de 7000 de ani. Ceea ce o face cea mai veche structură de gen, cu 2000 de ani mai veche decât piramidele egiptene şi decât Stonehenge. Dezastre umane ziceam? Cum să mergi la un festival de stradă francez şi să înţepi cu seringa 145 de persoane, în mulţime? Dar să laşi să moară de foame o populaţie întreagă, ostilă ce-i drept şi de altă religie cu tine, în Gaza? Mii de copii?

La final, numărătoarea inversă a lui Trump pentru Putin ca să încheie războiul din Ucraina…e haioasă, zău, copilărească de-a dreptul. Ruşii probabil fac bancuri deja cu numărătoarea inversă. „9,8,7,… hai încă o lună”. Dar din păcate, dincolo de lumea nebună sau înnebunită, se revoltă Planeta. Şi e de speriat. Se scutură de noi precum câinele de păduchi? Ţineţi-vă bine, poate trece. Sau trecem.

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu