Sărbătoarea cacastanelor
Vineri,
urma sa primesc un colet, de fapt ,,un paletuț" de vreo 80 kg de la Pe
foc.ro (stați liniștiți, nu am de gând sa incendiez nimic, erau chiar materiale
antiinflamabile)
Binevoitor
cum mă știți , când
curierul-transportator m-a sunat de pe la Gălgău, i-am propus sa nu se
abată pe la Lăpuș, cum ii indica gps-ul,
că am drum la Baia Mare, unde el mai avea de livrat marfă.
Ziceam că
fac și eu o faptă bună, economisește omul timp și carburant, dacă tot am eu
drum la Baie...
Ce n-am
luat eu in calcul la această faptă samariteană a mea e....Sărbătoarea
Castanelor!
Zece
abateri de zece kilometri ar fi meritat să facă bietul om, că de pe
Independenței, el, și de pe Traian, eu, până am reușit să ne întâlnim intr-o
parcare, a durat mai bine de o oră...
Da',
dreptu-i, cai mai falnici ca ai lu' Șoricelu n-am văzut estimp...
***
Vineri, pe la ora 16, s-a nimerit să am drum prin
Centrul Vechi. Pedestru, desigur, că auto sau ecvestru n-a fost modru...
Văzând
atâtea tarabe (eh, nu mai sunt nici tarabele ce-au fost...), zic, tocmai bine,
pot sa-i cumpăr ceva lui Robert, vorba ceea, să nu meargă bunicul cu mâna goală
la nepot...
Doar că,
vorba cealaltă, socoteala din bâlci nu
se potrivește cu cea de acasă: mai degrabă găseam oarece drobguri, decât ceva ce poate fi ingurgitat de un copil
categoria 7-14 ani!
La iesire
prin Piața Păcii, m-am intersectat cu doi...copii, el și ea, categoria 14-15
ani.
- ,,Toată
săptămâna mi s-a spus că am cur" , a zis ea, in timp ce tocmai trecea prin
dreptul meu.
- ,,Eu nu ti-am zis niciodată ", a replicat
,,el"-ul, care părea sa aibă chiar mai puțin de 14 ani.
Am avut o
primă pornire, să întorc capul, sa verific dacă era vorba de,,cur...
mare", că, altminteri, toți avem cur, excepție făcând doar niște fetusi cu
malformații pe care eu ii văzusem in studenție la Mina Minovici.
M-am oprit
la timp, și așa cred că mă prea holbasem la buricul ei dezvelit și
inpersing-uit, iar progresistii ăștia sunt foarte gingasi la treburile astea
indiscrete, zic ca sunt ne-politicălcorecte...
Mi-am văzut
de drum ca un boșorog depășit de timp și generații, bodoganind, cum ii sta bine unui boșorog ...
Totuși, aci
pe fesbuc, pot întreba ce vremuri trăim? Pentru cine organizam *,,cu buget
public zero" Sărbătoarea Castanelor?
Mă, decât asa, mai bine faceti-o pe bani!(chiar
asa, la taraba cu chiurtoscolac, bere și mici, se poate plăti cu cardul?!
Emil COSTIN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu