Postul Nașterii Domnului 2025, cunoscut și ca Postul Crăciunului, începe vineri, 14 noiembrie, și se va încheia în 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, zi de post mai aspru.
Cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post
provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și de la episcopul Leon cel
Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din
luna a zecea.
La început, creștinii nu posteau toți în același fel
și același număr de zile. Unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni;
unii țineau un post mai aspru, alții, unul mai ușor.
Sinodul Local din Constantinopol, ținut în anul 1166
(sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Nașterii
Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească
timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de
14 noiembrie iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o
zi mai înainte.
„După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin
durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de
pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu
scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Tot așa și creștinii, postind 40 de zile, își
curățesc sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească între ei pe
Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și
născut din Sfânta Fecioară. După alți tâlcuitori ai cultului, Postul Nașterii
mai simbolizează și noaptea întunecoasă a Vechiului Testamen”. (sursa:
”Liturgica Generală”, vol. I, 2015)
Data
Nașterii Domnului – 25 decembrie
Potrivit unei vechi tradiții, recensământul lui
Cezar August, în timpul căruia Sfântul Ev. Luca ne spune că S-a născut Domnul
(Lc. 2,1), a avut loc în 25 decembrie (14 Nisan), anul 754 de la fondarea
Romei.
Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că această
tradiție este foarte veche și că Nașterea Domnului ar fi fost serbată la Roma
de la început în data de 25 decembrie.
Același lucru afirmă, puțin mai târziu, și Fericitul
Ieronim, într-o cuvântare ținută la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie;
convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și
universală.
„Nu mai puțin se poate să fi contribuit la fixarea
zilei de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului și o considerație simbolică,
legată de cursul anului solar. Deoarece Sf. loan Botezătorul a spus: ”Acela
(adică Iisus) trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30), s-a
așezat sărbătoarea Nașterii lui la 24 iunie (momentul solstițiului de vară,
când zilele încep să descrească), iar Nașterea Mântuitorului la 25 decembrie,
adică după solstițiul de iarnă, când zilele încep să se mărească”. (sursa:
”Liturgica Generală”, vol. I, 2015)
Colindele
în Postul Crăciunului
„Colindul românesc, prin forma sa simplă și prin
mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii și al
Bisericii extins sau transmis în sufletele și-n casele creștinilor”.
Din punct de vedere liturgic, cântările dedicate
Nașterii Domnului încep în ziua de 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea
în Biserică a Maicii Domnului. Catavasiile Nașterii Domnului se cântă pentru
prima dată la Utrenia acestei sărbători.
„Hristos
se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!
Hristos
pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul
și
cu veselie, lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit”.
(Catavasiile
Nașterii Domnului, Cântarea 1)
Colindele încep să se audă și în afara lăcașelor de
cult după sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), căruia românii
i-au dedicat un colind special, dar mai ales după Sfântul Nicolae (6
decembrie), potrivit Basilica.
Cele
mai importante sărbători din postul Nașterii Domnului
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21
noiembrie); Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României (30
noiembrie); Sf. Ier. Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (6 decembrie); Sf.
Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș (7 decembrie).
Pe 30 noiembrie va fi serbat hramul Catedralei
Naționale, având ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Postul
Crăciunului 2025. Cum se postește?
Ca fel de postire, Postul Nașterii Domnului este de
asprime mijlocie (ca și cel al Sfinților Apostoli).
După rânduiala din pravile, în timpul acestui post,
în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea
(orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără
untdelemn; marțea și joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn și se
bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește afară de perioada dintre
20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru.
Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea unui sfânt
cu doxologie mare se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea în acest caz
se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se
întâmplă miercuri și vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 și
13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și
vin. Dezlegare la pește se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a
Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.
Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24
decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât
celelalte zile: se ajunează până la Ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se
mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea
postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). În
alte părți se ajunează în această zi până la răsăritul Luceafărului de seară,
care ne aduce aminte de steaua care a vestit Nașterea Domnului.
Această ajunare amintește totodată de postul ținut
odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau Botezul creștin și
apoi prima împărtășire, la Liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia
Sfântului Vasile, care în prezent se săvârșește dimineața).
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu