Dacă vă amintiți, am dat un cec în alb Reformei anunțate, de la început. Am înțeles că e nevoie. Că avem/aveam trei Românii, una a bugetarilor, una a celor de la privat, una a pensionarilor din care se desprind cei speciali, poate și una a asistaților. Da, e nevoie, chit că era nevoie de reforma asta de-acum 20 de ani. Sau nu trebuiau generate condițiile celor trei-patru Românii. Acum, doare. În plus, vedem un amatorism fenomenal, dus la rang de virtute.
Exact unde trebuie, reforma se face pe vârfuri, să
nu supere membrii de partide. Unde nu, se taie în carne vie. Exemplificăm, cu
mostre din noul pachet. Ministrul Muncii zice că va fi cumul de salariu cu
pensie de 15% și la profesori și medici, dar..nu e nici ideea lui, nici a PSD.
Da? Căutați vinovatul în altă parte, hai sictir. Ciolacu ar vota o moțiune de
cenzură împotriva lui Bolojan care se crede „salvatorul omenirii”. Bun. Orban
Ludovic, afară după o lună de consilier prezidențial, după ce a vorbit fără el,
e jignit. „Mi se pare un fleac ce am zis”. Corpul de Control al MAI verifică
cum Prefectura Capitalei are contract de chirie cu RAPPS de 25.000 lei lunar,
dar plătește 140.000 lunar… Serios, parcă e o conferință națională a Nesimțirii
Generalizate, acolo sus.
Între timp, țineți-vă bine, vineeee Refoooormaaaa!
Parlamentul a aprobat impozite mai mari pe proprietăți și pe mașini. Taxe
sporite la coletele comandate de pe platforme chinezești. Șoferii rămân fără
carnet de nu-și plătesc amenzile. Reforma pensiilor speciale se va aplica
începând de…peste 10 sau 20 de ani, încă se negociază. Tacit, s-au oprit toate
investițiile guvernamentale din țară, iar oficial, premierul spune că vor primi
bani de investiții cei care vor contribui cu 20% din valoare. Adică, nimeni.
Cică este proiect să nu se mai dea locuințe de serviciu pensionarilor speciali
din MapN, MAI și Justiţie…adică pensionarii primeau locuințe DE SERVICIU!?!?
Râdem sau plângem?
Se anunță și reforme reale. Apare posibilitatea
angajării unui funcționar cu jumătate de normă. Dispare funcția inventată de
inspector guvernamental, cimitir de ex-prefecți și președinți CJ. Scad
posturile de la cabinete, de la premier la primar. Cine a știut că era nevoie
de câte 3 consilieri la un primar de comună? Vorba unui mucalit…dacă are nevoie
de atâția consilieri ar putea fi incompetent? Fără poliție locală, dacă n-o
poți întreține din venituri proprii. Cei cu indemnizații de handicap sau venit
minim pot fi executați silit pentru taxe și impozite. Primăriile pot angaja
recuperatori pentru creanțe fiscale. Scad salariile în primăriile ce nu-și
acoperă cheltuielile de funcționare. Bun, acceptăm că e nevoie. Sau nu.
Dar nimeni nu mai vorbește de comasare,
regionalizare, acolo unde s-ar face economii reale, palpabile. O primărie la
trei comune minuscule. O stație de epurare la trei comune vecine. O rețea de
apă comună. Nimeni nu vorbește decât „pe surse” de investiții inutile, fără
urmă de finalitate și de logică, de genul școlilor închise de 10 ani, cu
fonduri de reabilitare. Bazine de înot sau arene sportive în sate depopulate.
Piste de biciclete unde nu vezi un singur biciclist. Dar am lăsat la urmă o
anomalie memorabilă. Știți că e o mare opoziție la reformă, fie ea bună sau
rea. Una din cele mai serioase, la reforma CFR. Chiar așa, de ce nu mai
vorbește nimeni de companiile de Stat cu pierderi și de cele cu datorii imense
la Stat? Nu ar fi momentul? Nu de alta, dar zilele trecute, scrie Club Feroviar,
trenul de vineri seara de la București la Sighetu Marmației n-a mai ajuns
niciodată. Trebuia să facă 13 ore și jumătate, dar cu o întârziere de peste 7
ore, s-a oprit definitiv la Vișeu de Jos. Este Interregio 1641, se poate
verifica. S-a constatat că la un traseu de 13+7, de 20 de ore, pot face restul
pe jos, de la Vișeu la Sighet, că ajung mai repede. Sau poate prind o căruță.
Uite Reforma, nu e Reforma…
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu