joi, 18 aprilie 2024

Semnificațiile zilei de 18 aprilie 2024

 


Evenimente

1506: Începe construcția bazilicii Sfântul Petru din Roma sub domnia lui Iulius al II-lea.
1906: Un cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter distruge mare parte din orașul San FranciscoCalifornia.

Nașteri

Decese

Sărbători

  • Ziua mondială a radioamatorismului
  • Ziua internațională pentru conservarea monumentelor - FOTO.
  • Zimbabwe: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1980).

Sursa: Wikipedia

Resurse de 1️⃣0️⃣ - Secretele proiectelor Erasmus

 

miercuri, 17 aprilie 2024

MIREȘU MARE: Alte măsurători cadastrale în această săptămână



Joi, 𝟏𝟖 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 2024, începând de la ora 9:00 se vor efectua măsurători cadastrale în localitatea  Mireșu Mare în locul numit ”Pe vale ”.

” Pentru localizarea sectorului, vă rugăm să consultaţi harta! Ca de obicei, vă rugăm să veniți în număr cât mai mare şi să aveţi la dvs. actele de proprietate!

Reamintesc, aceste măsurători fac parte din programul naţional de cadastrare gratuită, pe care l-am accesat cu succes pentru comuna noastră”, a declarat ing. Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

Primăria Mireșu Mare a obţinut includerea comunei Mireşu Mare în lista celor 660 de localități care vor beneficia de cadastru gratuit prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF). Realizarea cadastrării este gratuită pentru cetățeni; costurile sunt suportate din fonduri europene.

 

Sursa: MaraMedia


Gluma zilei - Dicționar englez - ardelenesc

 


De ce surâd statuile?


                                                                   de Gheorghe Pârja

Răsfoind un album de artă veche, am observat că statuile grecești surâd. Nu plâng, nu râd, ci surâd. Fiecare dintre noi, preocupați de fenomen, poate avea un răspuns. Ajungând aici, m-a dus gândul la Sfinx. Nu cel de la piramide, ci unul mai apropiat, cel care străjuia porțile Tebei. Și ca orice paznic care se respectă, nu lăsa pe nimeni în cetate dacă nu plătea o vamă. Iar vama consta într-un răspuns pe care drumețul trebuia să-l dea la o întrebare vicleană, pusă de fioroasa întruchipare. Avea cap și piept de femeie, trup de leu și gheare de vultur. Trecătorul care nu știa răspunsul era ucis. Sfinxul se credea atotștiutor. Numai că, într-o zi, a ajuns la porțile cetății Oedip, regele Tebei, deghizat în drumeț. Creatura mitologică l-a întrebat: cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două, iar seara în trei?

Oedip a răspuns corect: Omul! Așa ne gândim și noi la copilăria, la bărbăția și la bătrânețea noastră. Sfinxul, socotindu-se învins, s-a aruncat de pe stâncă. Simbolistica este diversă. Mie mi se pare că Sfinxul întruchipează orgoliul, misterul, sau viclenia, iar Oedip reprezintă inteligența. Deși spuneam la început că statuile grecești surâd, eu am văzut, în închipuirea mea, Sfinxul plângând. Așa, o lacrimă a lui mi-a slujit titlu de carte: „Lacrima Sfinxului!” Octavian Paler crede că nu are rost să ne imaginăm Sfinxul grec atârnând mort pe stâncile de la porțile Tebei, unde s-a prăvălit după ce Oedip i-a răspuns la întrebare. Mai degrabă ar trebui să observăm că el contestă indiferența și muțenia Sfinxului de la piramide. Abia așa vom putea desluși dacă melancolia anticilor a fost mai profundă decât cea a modernilor.

Sfinxul grec nu întreba nimic despre zei. Deoarece zeii nu au fost nefericiți niciodată. Când se plictiseau de condiția de zei, se prefăceau în oameni și îndurau cu plăcere suferințele pământenilor. Sfinxul dorea un răspuns simplu, între viață și moarte. El cerceta mintea trecătorilor și era dispus să moară pentru un răspuns adevărat. El va alege moartea, fiind învins de soluția enigmei. Sfinxul piramidelor este impenetrabil, surâzând ideii de timp, pe când cel teban, care pune întrebări, e mult mai plin de speranță. Așa, după ce vom dispărea noi, ne va supraviețui răspunsul nostru dat lumii. De aici și întrebarea, care merită pusă și în gând: ce lăsăm în urma noastră? Acum când scriu mă gândesc: ce s-ar fi întâmplat dacă eu aș fi fost trecătorul spre porțile Tebei? Iar Sfinxul mi-ar fi pus o întrebare.

Lăsați-mă să mă gândesc, la pauza dintre întrebarea Sfinxului și răspunsul meu. Acolo, în acea pauză, se află totul. Și viața, și moartea. Un asemenea moment se află, bineînțeles, la o răspântie de drumuri. Răspunsul, în realitate, e mult mai greu și mai complex decât cel al lui Oedip. Mă gândesc că tot un sfinx a fost și Socrate. Filosoful desculț din Atena se plimba prin agora și punea întrebări. Paler crede că procesul și condamnarea lui la moarte sunt o dovadă de lașitate din partea Atenei, care nu a îndurat aceste întrebări și neavând îndrăzneala să răspundă până la capăt, a pus la cale o crimă. Să nu uităm că Socrate propunea îndrăzneala de a sta în fața sfinxului din agora, atenianul, care era mut și a devenit violent. Apoi, noi, în fond, suntem, succesiv, Oedip sau Sfinxul, în toate întrebările grave pe care ni le punem și în curajul de a răspunde la ele. Singura noastră speranță e să ne întrebăm mai departe. Deși unele întrebări vor rămâne fără răspuns.

Îmi rezerv și eu dorința să mai trec, măcar o dată, pe la porțile Tebei, unde am fost cândva drumeț, să mai aud întrebarea și răspunsul. Să las Sfinxul să mă întrebe orice, chiar dacă unele întrebări vin prea târziu. Aici nu întrebarea are mare importanță, ci răspunsul. De la o vreme, întrebările sunt mai ușor de formulat. Voi prefera surâsul din statuile antice, deoarece este forma adecvată prin care pot ocoli greșeala de a nu fi împăcat cu destinul. Și după cum susține Heraclit, pentru om, destinul este propriul lui caracter. Rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită. Pilda antică ne poate lumina multe dintre întrebările cotidiene. Cine este Sfinxul și cine Oedip în lumea înconjurătoare? Cine întreabă și cine răspunde de soarta noastră în ziua de astăzi?

Unii sunt surzi, alții dominați de îndoieli. Primii se nasc obosiți și trăiesc pentru a se odihni. Cei mulți nu cunosc odihna. Că odihna lor ar duce la surparea lumii. Și dacă mă întorc, alături de Paler, la răspunsul dat de Oedip Sfinxului, înseamnă că melancoliile m-au învățat nevoia de a iubi ceea ce îmi neagă singurătatea. A ne întreba de ce surâd statuile grecești este o ches­tiune de onestitate. Că spun într-un poem din cartea amintită: „În șirul lung de zei desculți/ Mai căutăm prin legi învinsul/ De pui urechea îi asculți/ Ce mai vorbesc și azi cu Sfinxul.”