În calendarul creştin mai există o sfântă omonimă,
care a trăit însă în secolul al II-lea şi a murit martiric, Sfânta Muceniţă
Parascheva din Roma, prăznuită la 26 iulie şi este cunoscută în popor cu numele
„Sfânta Vineri”. În limba greacă, numele Paraskeví înseamnă „vineri”, ziua în
care s-a născut muceniţa din Roma, ai cărei părinţi erau de origine greacă.
Astfel se explică asocierea numelor acestor sfinte cu ziua de vineri, relatează
mediafax.
Sfânta Cuvioasa Parascheva, ale cărei moaşte se află
la Iaşi, este numită şi ea „Sfânta Vineri”, iar îndeosebi în Moldova a fost
numită, „Vinerea Mare”.
Copilăria
Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate
a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Selimpaşa), un oraş din
partea europeană a Turciei, situat pe coasta de nord-vest a Mării Marmara, la
50 kilometri de Istanbul, în apropiere de Constantinopol (mai târziu,
Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin.
Se cunoaşte doar numele tatălui sfintei, Nichita,
care a murit pe când sfânta era mic copil. Sfânta Parascheva a avut şi un
frate, Eftimie, care va ajunge şi el sfânt al Bisericii, Sfântul Eftimie,
Izvorâtorul de Mir, care a fost episcop de Madyt (azi Karadeniz Ereğli, oraş
din apropierea Strâmtorii Dardanele).
Sfânta Parascheva şi fratele ei au fost crescuţi de
mama lor cu dragoste faţă de Dumnezeu. Se spune că pe când avea zece ani, fiind
într-o biserică, a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei:
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi
să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ieşind din biserică, şi-a dat hainele primei
femei sărace pe care a întâlnit-o şi ea s-a îmbrăcat cu hainele sărăcăcioase
ale femeii. Deseori făcea astfel de gesturi, îşi împărţea hainele copiilor
săraci şi le dădea mâncarea sa copiilor de la şcoală.
Viaţa
ascetică
După moartea mamei ei, împreună cu fratele său,
tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moştenire şi s-a
retras în pustie. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a îmbrăcat haina
monahală, după care a călătorit în Asia Mică, rămânând timp de cinci ani la Mănăstirea
Maicii Domnului din Heraclea. De aici a plecat apoi spre Ţara Sfântă, unde,
după ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în
pustiul Iordanului.
Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani,
un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti, unde va
avea să moară. După această vedenie, sfânta a mers mai întâi în Constantinopol,
de unde la scurtă vreme s-a îndreptat spre Kallikratia (azi oraşul turcesc
Mimarsinan), unde a rămas timp de doi ani, slujind la biserica Sfinţii
Apostoli. La vârsta de 27 de ani a adormit în Domnul în oraşul Kallikratia.
Trupul ei a fost îngropat lângă mare şi după mai
mulţi ani a fost fost descoperit în mod minunat. Un marinar care murise pe o
corabie a fost aruncat în mare si valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru
care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala
creştinească. Săpând o groapă, au găsit trupul Preacuvioasei Parascheva
neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi
trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care
săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva, descoperindu-şi
identitatea în aceeaşi noapte, aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie
credincioasă, cu numele Eftimia, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata
întâmplare.
Credincioşii de acolo au luat trupul Cuvioasei din
mormânt şi l-au adus la Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Au avut loc de
atunci multe vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă
moaştele sfintei. Se spune că locuitorii din Epivata au zidit o biserică chiar
pe locul casei părinteşti a sfintei.
Vestea despre minunile care se săvârşeau în
apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula
Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de
timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.
Potrivit tradiţiei, cea mai veche lucrare
aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul
Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzalon
(1145-1151), pe la mijlocul secolului al XII-lea. Pe la anul 1605, Mitropolitul
Matei al Mirelor (care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte) a
alcătuit în limba greacă slujba Cuvioasei Parascheva. Prima învăţătură în limba
română despre viaţa sfintei o găsim în „Cartea românească de învăţătură” a
Mitropolitului Varlaam al Moldovei, tipărită la Iaşi în 1643.
Sfânta
Parascheva, ocrotitoarea Balcanilor
Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea
Balcanilor deoarece după ocuparea Constantinopolului de către franci (1204)
sfintele ei moaşte au fost găzduite în mai multe ţări balcanice, făcând multe
minuni.
După ce au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata
vreme de vreo două sute de ani, cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva au
fost strămutate în mai multe locuri. În anul 1235 moaştele Cuvioasei Parascheva
au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar.
La Târnovo moaştele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani.
După ce turcii au cucerit în 1393 partea răsăriteană
a imperiului vlaho-bulgar, inclusiv capitala Târnovo, moaştele Cuvioasei
Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când
turcii au cucerit şi acest oraş, iar Serbia a fost transformată în paşalâc.
Moaştele au fost cerute de patriarhul ecumenic
Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri.
Patriarhul a hotărât ca ele să fie aduse în Constantinopol. Iniţial moaştele
sfintei au fost aşezate în biserica Sfânta Maria Panmakaristos, pe atunci
Catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în
alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dimitrie (1597) şi Sfântul Gheorghe din
cartierul Fanar (1601).
Moaştele
Sfintei Parascheva în România
După 120 de ani moaştele Sfintei Parascheva au
cunoscut o ultimă strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. În anul
1641, după ce domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile
Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul de atunci, Partenie I (1639-1644),
împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere domnitorului
moldovean, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva.
În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost
aşezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria
domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au
început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, când au fost mutate în
paraclisul mănăstirii.
Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba
Vecerniei, din neatenţie, a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă
racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte; peste noapte sfeşnicul a
ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând
mocnit toată noaptea şi prefăcându-l într-o grămadă de cărbune.
A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi
bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas
neatinse. Prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al
oraşului au consemnat în procese verbale cele întâmplate.
Moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în
altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând
strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu
puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, Sfânta
Cuvioasă Parascheva fiind considerată ocrotitoarea oraşului Iaşi şi a întregii
Moldove.
Tradiţii
şi obiceiuri
Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei
Parascheva ar trebui să ştie că veşmintele sale poartă o broderie specială.
Potrivit calendarulortodox.ro, domnitorul Vasile Lupu, a adus moaştele Sfintei
Parascheva la Iaşi în 1641 şi le-a aşezat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi
ctitorită de el. Aducerea moaştelor în Capitala Moldovei a fost un gest de
recunoştinţă din punctul de vedere al patriarhului Partenie I şi al membrilor
Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că
domnitorul de atunci al Moldovei a plătit în întregime datoriile Patriarhiei
Ecumenice. Începând cu anul 1889, moaştele Cuvioasei au fost mutate în
Catedrala Mitropolitana din Iaşi.
Potrivit credinţelor populare, în această zi este
interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în
gospodărie, altfel te vei trezi cu dureri de cap şi ochi.
O altă superstiţie spune că printre bucatele mâncate
sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie alimente „cu cruce”, precum
nucile, castraveţii şi pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de
must şi de vin nou, dar şi de pâine.
Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se
roagă la Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. Dacă eşti însărcinată, este
recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani, Sfânta Parascheva
urmând să te ocrotească la naştere, care va fi uşoară şi lipsită de dureri.
De sfânta Parascheva se fac şi previziuni ale
vremii, în care se ţine cont şi de somnul oilor. Daca acestea dorm înghesuite
pe 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă.
Foarte puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva
poarta şi un blestem, care datează din anul 1641. Astfel, sub veşmintele în
care Sfânta este îmbrăcată în fiecare an, moaştele acesteia mai poartă o ţinută
care nu se dă jos niciodată, ce are şi un sigiliu pe care este scris blestemul
domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam care spune: „Blestemat să
fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Veşmântul Sfintei Parascheva se face după un ritual
special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii obişnuiesc să ţină post şi să
facă rugăciune înainte de a începe să le lucreze. Veşmintele ocrotitoarei
Moldovei se schimba de cinci ori pe an şi se dăruiesc de Mitropolitul Moldovei
unor biserici care au hramul Sfintei.
Sursa:
Calendar Crestin Ortodox
