luni, 23 septembrie 2013

„Centrul plăcerii” nu este ceea ce părea a fi !

Psihologii au ajuns la concluzia ca circuitul placerii din creier este complet diferit de ceea ce isi imaginau oamenii de stiinta. Mai mult, descoperirea ar putea avea implicatii atat in studiile asupra bolilor mintale, cat si in cele cu privire la fericire.
placerea-ciocolatei
Principalele cunostinte stiintifice legate de fericire au venit din partea a trei studii. In 1950, James Olds si Peter Millner au citit despre un studiu in care s-au aplicat electrozi pe capetele unor rozatoare. Atunci cand o anume arie din creier era stimulata, animalele evitau sa repete activitatea care le produsese socul. Atunci cand au cautat aceasta zona din creier, Olds si Millner au descoperit ca, supunand la socuri o alta portiune din creier, soarecii utilizati in studiul lor erau dispusi sa repete actiunea pentru a primi aceeasi stimulare. Mai mult, atunci cand soarecii au avut capacitatea de a-si produce singuri asemenea socuri, au facut-o si de 1000 de ori pe ora.
Un alt experiment a fost realizat de Robert Heath cam in aceeasi perioada. Experimentele sale controversate au presupus implantarea chirurgicala a electrozilor in creierele unor pacienti internati in spitale de boli mintale si care sufereau de tulburari neurologice si psihice precum schizofrenia, epilepsia si depresia. Prin stimularea zonelor din creier, Heath spera sa obtina vindecarea pacientilor. In urma studiilor, el a concluzionat ca in creier exista o zona cunoscuta sub numele de “centrul placerii”, un loc care parea sa explice originea biologica a placerii. Aceasta ideea a fost rapid acceptata, ramanand bine impamantenita, mai ales in cultura populara.
Acum, psihiatrul Morten L. Kringelbach si neurologul Kent Berridge spun ca studiile lui Heath nu numai ca nu au dus la vindecarea pacientilor, dar nici nu au dus la realizarea progreselor in acest domeniu. Cei doi specialisti spun ca, de fapt, zona localizata de Heath si substantele chimice despre care vorbeste acesta nu ar avea implicatii in declansarea placerii, ci a dorintei.
Teoria lui Kringelbach si a lui Berridge a fost confirmata ulterior de un studiu realizat de Xiaoxi Zhuang de la Universitatea din Chicago. In studiul sau, Zhuang a modificat genetic soareci. Unii dintre acestia aveau prea multa dopamina, in timp ce altii nu aveau deloc. Specialistul a ales dopamina deoarece zona aleasa de Olds, Millner si Heath era activata de neurotransmitatorul dopamina. In urma studiului, el a observat ca, desi ce soarecii fara dopamina nu cautau mancare, le placea ciocolata la fel de mult ca soarecilor sanatosi. In acelasi timp, s-a constat ca soarecii cu multa dopamina consumau la fel de multa ciocolata ca restul soarecilor si chiar cautau mai activ hrana. Cu toate acestea, cercetatorii sustin ca nu au putut observa nicio urma de placere pe chipurile micilor rozatoare, ci mai curand dezgustul.
Acest fenomen poate fi intalnit si la om si poate fi demonstrat in studii asupra dependentei. Abuzul de droguri aduce o avalansa de dopamina, chiar daca dupa un timp drogul nu mai provoaca placere.
Doua sectiuni ale creierului sunt implicate major in crearea placerii: una este zona externa a nucleului accumbens, iar cealalta este paladiul ventral, care primeste mare parte din indicatii de la nucleul accumbens. Atunci cand sunt stimulate, cele doua zone fac ca lucrurile placute sa devina si mai placute. Atunci cand una dintre arii este lezata, placerea continua sa existe, chiar daca euforia este mai greu de atins.
In acest studiu s-a mai observat si existenta unei zone mici din cortexul orbitofrontal, de asemenea implicata in senzatia de placere. Atunci cand mancam deva gustos, ca de exemplu o prajitura, zona se activeaza. Insa, pe mpsura ce continuam sa mancam, zona incepe sa-si reduca activitatea, pana cand nu ne mai place acea prajitura.
Toate aceste cercetari arata ca nu exista un singur “centru al placerii” in creier, asa cum sugerau studiile mai vechi, ci un “circuit” complex al placerii, in care sunt implicate mai multe arii cerebrale si anumiti neurotransmitatori.
Sursa: Medical Daily


                                                                                    dr. IULIAN COZA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu