Poesis - Ştefan Doru Dăncuş

Drumul întâi

Braţele-mi sunt vreascuri şi le pun pe foc

În sălbăticia ninsului primar

Cu diplomaţie caut să mă rog

Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar

E un vuiet clasic şi din întâmplare

Prin zăpada ţării ca un înger trec

Anul Nou al vieţii în clepsidră moare

Nici cu libertatea nu mă mai aleg

E o noapte plată – e un foc pe munte

Să te rogi zadarnic – să iubeşti la fel

Să nu-ţi găseşti zona unde te-ai ascunde

Spre a-ţi fi de-a pururi unicul model

Gerul orb îmi cântă viscolul mi-e fiu

Tu nu eşti prezentă la acest concert

Dumnezeu mă ştie – eu nu-L ştiu, nu-L ştiu

Mă ning peste tine şi mă iert, mă iert

Dezamăgirea a doua

Pe urmă e ploaie, pe urmă e ceaţă

E frunza cerşind şi cafeaua amară

Sunt ochii pe urmă, apoi dimineaţă

Pe urmă o zi – apoi iadul de seară

Se spune că tu şi se tace că eu

Pe urmă se ard trandafirii pe rug

Se-nvaţă o dată – se uită mereu

Se cumpără paşi pentru cei care fug

 De altfel trăim – mai cu toţi, mai cu noi

 Nu mergem la teatru, nici cărţi nu mai vrem

 E viaţă, e ceaţă, vin câini şi vin ploi

 Cafeaua-i amară, artiştii – blestem

 Pe urmă te scriu – dacă-s unul, sunt doi

 Pe urmă alunec, apoi mă ridic

 De altfel trăim, mai cu toţi, mai cu noi

 Pe urmă şi-apoi nu mai este nimic

Iarna a treia

Ninsoarea-ncepuse deodată

Scrisorile-n silă veneau

Chemam uneori câte-o fată

Delirul lunar să-i predau

Hipnotică steaua polară

Mă tot îndemna să mă duc

Ningea ca un trup de fecioară

Pe crengi dezertoare de nuc

Treceau sărbători de zăpadă

Prin geamul odăii mascat

Iar lumea voind să ne vadă

Semna un final atentat

Deodată-ncetă să mai ningă

Iar fulgii se-opriră blocaţi

Veniseră lupii să-i lingă

Iar noi, la distanţa de-un braţ

Amanţi mai formali cu o toamnă

Mărirăm absenţa grăbiţi

Simţind cum din spate ne-ndeamnă

Gheţarii-n văzduh răstigniţi

Noi: două destine amare

Eu: cruce de drumuri pe-un deal

Tu: multaşteptată scrisoare

Să-mi ardă şomajul mental

Şi iată ce linişte gravă:

Ucis de tovarăşi îmi port

Cutia poştală bolnavă

Cu lanţuri legată de cord

A patra iarnă

M-apropii de iarnă cu tine

Murind aritmetic, tăcut

Măslinul adoarme-n ruine

Confuz din final la-nceput

De-afară ‘năuntru cresc stele

Constrânse de arme şi jar

Eşti una din axele mele

Când obligatoriu răsar

Tăcem amândoi pe-ndelete

Străini pe-un pământ cunoscut

Iar noaptea sub ochi ni se vede

Mormântul comun desfăcut

Eu ştiu că m-apropii cu jale

De ruga-ngheţată în dor

Căci toate altarele-s goale

Iar zeii din temple ne mor

Absurzi ca statui destrămate

Ilogici şi magici şi goi

Cădem cu aceeaşi cetate

În care-am luptat amândoi

A cincea femeie

Zaruri şase-şase trec înspre Golgota

Semnelor de ceaţă dându-le dolari

Incorecte faruri luminează grota

Colcăind de târfe veşnic fete mari

Între sâni au paturi de mitralieră

Se topesc nebune armele-n călduri

Tremură de silă fetele de seră

Deocamdată n-are rost să le mai furi

Deocamdată târfa a oprit războiul

Dezertând, soldaţii au iubit-o crud

Comandantul oştii joacă tontoroiul

Pe o jumătate magică de nud

Geamurile ţăndări libertăţi oferă

Muzicanţii cântă despre afonii

Se topeşte încă o mitralieră

Pe câmpia arsă-a sânilor dintâi

Am parcurs nesigur câmpul de bătaie

Armele-n rugină rătăceau deja

Pe-un morman de săbii – putrezind în ploaie

Iubea moartea târfa şi iubita mea

Zaruri şase-şase convergeau spasmodic

Fetele de seră abdicau la rol

Totul era tragic – totul era logic

Numai lângă tâmplă am simţit un gol

În imensa pace semănam ruină

Un pistol organic mai funcţiona

Şi-am murit deodată fără nici o vină

Lângă târfa lumii şi iubita mea