Motto:
Oriunde ochii ţi-i arunci
pe-ntinsul plaiului străbun,
vezi festivaluri ca la carte
în cel mai prăpădit cătun...
Da, căci a ajuns o modă ca
primarul şi consilierii în exerciţiu să se afirme, dar ce spun eu să se afirme,
să rămână de-a pururi în istoria locului, nu prin fapte care au puterea
edilitară şi utilitară a înveşnicirii fireşti (modernizări de drumuri,
canalizare, aducţiune de apă potabilă, aşezăminte culturale şi sanitare,
poduri, parcuri, desecări, împăduriri, îndiguiri etc.), adică ceea ce face
parte din fişa postului unui primar acceptabil, că din cei formidabili nu sunt
nici de leac în România postdecembristă, ci caută ca prin festivaluri şi
sărbători croite după hazoasele ambiţii ale broaştei din fabulă (Circul nu e
izbutit dacă nu-i pe dos croit sau invers proporţional cu mărimea localităţii,
ceea ce se traduce prin „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”)
să-şi mai drapeze niţeluş nerealizările şi potlogăriile, chipurile că ei,
aleşii, ar fi foarte preocupaţi de conservarea şi promovarea tradiţiilor
locale.
Ba şi mai şi. Nu numai că
noii edili vor prelua ştafeta cu aceste festivaluri şi chiolhanuri devenite
peste noapte obligatorii şi tradiţionale (orişicât, nu face să dai cu piciorul
la una din puţinele realizări ale predecesorilor în folosul comunităţii!), ci
se vor screme cum să contribuie la rândul lor la sporirea prosperităţii (!)
locale, astfel creându-şi dreptul de-a bate la porţile nemuririi (sic!), ba
prin lungirea şi cosmetizarea celor vechi (în Baia-Mare, Sărbătoarea castanelor, indiferentă la starea vremii, a progresat
de la trei zile la o săptămână, încât petrecăreţii pursânge au motive serioase
de bucurie: „Fie ploaie, fie vânt,/şapte zile beau şi cânt”), ba scot din cutia
Pandorei altele noi şi la fel de costisitoare, ba – cel mai adesea – şi una, şi
cealaltă.
Că pentru aşa ceva sunt
destui bani (ajunge ca primarele să ceară, şi îndată toată floarea cea vestită
a afaceriştilor, în primul rând cei cu bube în cap, se prezintă cu mălaiul),
dar pentru spitale, şcoli, aziluri de bătrâni, orfani, nevoiaşi, parcuri şi
parcări, nu-s paralele, vorba lui Constantin Tănase.
Trebuie o altă dovadă de
rea intenţie şi de gospodărire alandala a resurselor existente în zonă, fiind
ştiut faptul că prin economii, donaţii şi munca localnicilor pot fi lecuite
multe din rănile sociale (şcoli, dispensare, cămine culturale, ajutoare
permanente pentru nevoiaşi, nu doar în campaniile electorale) şi mult mai lesne
pot fi îndepărtate urmele furiilor naturii de felul cutremurelor, inundaţiilor,
întroienirilor şi vântoaselor?
Cândva, mai exact în
perioada interbelică (fac abstracţie de avântul voluntar-forţat al bolşevicilor
şi nebolşevicilor), adică atunci când se materializa îndemnul „Daţi un leu
pentru Ateneu”, se acţiona şi pe la noi cam ca în mult încercata Japonie – umăr
la umăr şi mână de la mână pentru o viaţă generală cu mai mult zâmbet, mai
multă chibzuinţă şi mult mai multe flori.
N.B.Acuma, odată cu invazia musulmanilor şi cu aiuritorul protocol
politic privind ridicarea unei uriaşe geamii în Bucureşti (cu siguranţă că va
fi nevoie de mai multe), cred că tot românul va avea parte de circul de pe
lume, cu altercaţii, bătăi, droguri şi arme. Dar, vorba ceea, omul îşi sparge
casa când n-are ce face...
Sighetu Marmaţiei,
George PETROVAI
21 sept. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu