Fiecare
popor cu faliţii lui. Noi, românii, îi avem pe torţionarii de ieri şi de azi, o
foarte prolifică şi longevivă specie de ordin criminal, pe care de-a valma şi
în parte trebuie să-i condamnăm – acum şi-ntotdeauna – la nemurire prin
neuitare.
E drept că nu-i corect ca
toţi aceştia, băgaţi în aceeaşi oală a crimelor împotriva poporului român, să
fie răsplătiţi de neuitarea noastră cu aceeaşi dărnicie. Căci una erau bandele
dezlănţuite de evrei bolşevizaţi, care – în Basarabia şi Bucovina celui de-al
doilea război mondial – atacau armatele româneşti (în ofensivă, apoi în
retragere) şi ucideau prin fioroase torturi răniţii capturaţi (tot ei au
aruncat în aer comandamentul unei divizii româneşti din Odesa!), încât
mareşalul Ion Antonescu a fost nevoit să-şi protejeze soldaţii prin cetluirea
isteriei evreieşti în cămaşa de forţă a ghetourilor, şi - desigur – cu totul
alta este strategica ofensivă torţionară îndreptată prioritar împotriva românilor
neaoşi şi cu dragoste de ţară, chiar la început, adică îndată după bolşevizarea
forţată a României, prin vrerea-lege a alogenilor (Ana Pauker, Teohari
Georgescu, Vasile Luca, Valter Roman, Pantiuşa Bodnarenko, Alexandru Nikolski
etc.) şi prin nenumăratele cozi de topor autohtone (intelectuali oportunişti,
securişti, miliţieni, gardieni şi activişti), iar astăzi prin teroarea cu
holocaustul tras de păr al impostorului Elie Wiesel şi al antiromânescului său
institut, ce trăieşte, înfloreşte şi huleşte autenticul românesc cu banii
românilor (vezi recent promulgata lege antilegionară), respectiv prin
nimicitorul genocid social-economic, moral-spiritual şi cultural-identitar
dirijat din lăuntrul şi din afara ţării, la care mult slăbita Românie
postdecembristă tot mai greu face faţă.
Tot astfel, se impune
diferenţa de conţinut şi formă dintre torţionarii moral-ideologici, adică cei
de teapa semidocţilor generali Valter Roman, Pantiuşa Bodnarenko şi Nikolski,
care prin autoritatea ce le-a fost încredinţată de Moscova, au organizat în
România stalinizată Securitatea şi sistemul penitenciar, deportările şi
delaţiunile, torturile şi – culmea inumanului – sinistra reeducare de la
Piteşti, altfel spus vastul sistem concentraţionar al dictaturii
proletariatului, şi torţionarii subordonaţi (de la simplii gardieni până la
colonei) ca alde Alexandru Vişinescu, Ion Ficior, Petrache Goiciu sau Vasile
Ciolpan (ca să-i amintesc doar pe câţiva dintre cei mai câinoşi comandanţi de
temniţe politice), care – cu toţii zdraveni ca nişte tauri, bine plătiţi şi
furajaţi, analfabeţi sau pe-aproape, ascultători de ordinele primite până la
depersonalizare, adevărate brute prin zel şi vocaţie – reprezentau braţul
efectiv al legii-ciomag, al schingiuitorului apărat de lege împotriva
schingiuiţilor lăsaţi la bunul plac al fanteziei sale eminamente asasină.
Se spune că însuşi şeful
satrapilor de la acea vreme, l-am numit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost
într-atât de surprins că dinspre Regiunea Autonomă Maghiară veneau numai
deţinuţi politici de origine română, încât se gândea foarte serios s-o
desfiinţeze...
Iată de ce eu sunt cu
totul de partea venerabilului Gheorghe Dima (născut la Sighet în 1922), atunci
când acesta, în scrisoarea adresată lui Elie Wiesel, îi răspunde la întrebarea
retorică privind deportarea evreilor din Sighetul anilor 1944, oraş aflat
împreună cu tot Ardealul de Nord sub stăpânirea maghiară, îi răspunde, prin
urmare, cu o întrebare devastatoare pentru toţi wieselenii, căci în ea arată
acuzator înspre holocaustul roşu de sorginte bolşevico-iudaică: „Când ştiaţi că
noi (românii, nota mea, G.P.) suferim
aşa de cumplit, cum puteaţi să dormiţi bine la Paris, Florenţa, New-York sau
Washington D.C.?”
Sighetu Marmaţiei, George
PETROVAI
18 sept. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu