de TRAIAN RUS
- Băsama omu aşè-i făcut. Orice i să
spune şi nu facă, nu să poate răbda şi nu încèrce batăr. Şi de-i spune popa,
ori învăţătoru, tăt nu ascultă şi nu să învaţă minte până o păţèşte, că Dumnezo
are câtă răbdare are, da di la o vrème trebe şi-i mai tragă câte una. Aşè o
fost şi la noi în Uărţâţa.
- Te rog să-mi povesteşti despre ce
întâmplare îţi aduci aminte ca să
întăreşti cele spuse.
- Mai demult să făcèu clăci. Când unu
îşi făcè casă, ori şură, tăt satu merè şi-l ajute. O fost on lucru bun, care,
din păcate, o dispărut. Clăcile alea să făcèu de regulă în sărbători, hăpt în
sărbători mari şi câteodată în vrèmea besèricii. Dejaba le-o spus popa că-i
mare păcat, că oaminii tăt n-o înţăles. Până o păţât-o.
P-ân
1955-56, nu- mi amintesc egzat anu, o făcut o clacă de adus ptiatră la casă
Mnihaiu Coratorului. O fost înt-o zî de sărbătoare dublă : Înălţarea Domnului
şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. S-o dus după ptiatră pă Valea Măgurii,
în Oarţa de Sus, din bună demineaţă, pă vrèmea besèricii.
- Şi ce s-a întâmplat?
- Iera o vrème ploioasă, da nu ploua
tare. Ţâuăra . S-o dus care cu ce-o avut. Cu cai, cu vaci, cu diboli. Drumu
iera pă vale, da pă la mnijloc, unde iera Cariera Pocăiţâlor, valea o fost plină
de stânci şi drumu s-o făcut p-ângă vale, pă coastea dealului. Nici nu putèi
întoarce. Mnihai o dezlegat o iapă şi trăje carăle cu curu până la locu de
încărcat. Treaba o mărs cam îcet, da bine. Io am făcut doauă ture şi dupămniază
în locu mneu s-o dus tătuca, că pă mine
m-o lăsat şi mă duc la danţ. Aşè că n-am fost de faţă când s-o petrecut
nenorocirea. Mni-o povestit tătuca. Pă la 4-5 s-o auzât vrème grè cătă Bdicaz, da pă Valea
Măgurii n-o plouat aşe tare şi lucru o continuat. Dint-o dată, din susu văii
s-o auzât on vuiet înfundat . Calu li Mnihai, cela ce trăjè carăle în carieră,
dint-odată s-o întors şi u-o luat la fugă pă vale în jos. Apoi acela legat la
car. Tăţi s-o oprit şi s-o uitat în susu văii. O văzut cum vinè cătă ii on val
de apă cam cât on părète de casă. O fujit pă coaste în sus. Carăle ierau în
vale şi valu de apă le-o mânat cu animale cu tăt ca pă neşte pozdării. Pă cèle
care ierau pă vale în jos le-o ajuns din
urmă şi tăt aşè le-o luat. N-ai mai ştiut ce-i aculo. Tăt on car şi-on animal.
Pă Mnihaiu Floarii l-o ajuns hăpt când şi iasă din vale, lângă podu cel mare di lângă şcoala din Oarţa de
Sus. O dat iel cu o scândură pă vaci şi o apucat şi iasă cu vacile, da o prins
caru plin cu ptiatră şi l-o mânat pă su
pod. Atăta apă o fost că s-o umplut tăte râturile. Oaminii şi animalile tăte o
scăpat, săracilè, tăte belite şi pline de sânje. Şi-o rupt jugurile şi
hamurileşi o scăpat. După ce apa o trecut ne-am apucat şi cotăm dărăburile de
cară dealungu văii. Unile o ajuns până la Moara Florii , altile
o tăt mărs în Sălaj şi nu le-o mai aflat nime. Io cred că Dumnezo le-o dat la
uărţânei numa o pălmucă, că de murit n-o
murit nime.
- Şi s-au învăţat minte să respecte
sărbătorile ?
- Dumineca următoare popa Mihali,
Dumnezău şi-l ièrte, ne-o ţânut o predică pă tema asta şi ne-o înspăimântat şi
mai tare. Gândèi că şi dumnealui s-o considerat vinovat pântu ce s-o întâmplat.
Unii s-o învăţat minte, alţii nu. O trăbuit şi vie o nenorocire şi mai mare ca
şi să să învèţă.
-
Ce nenorocire ?
- O fost o nuntă şi u-o pus înt-o sâmbătă, hăpt în ajun de
Sfântă Mărie Mnică. S-o ţânut în Ceu, la internat. O fost tăt satu. După mnezu nopţii o început sărbătoarea şi
nime nu s-o gândit ce mare păcat fac continuând nunta. Demineaţă s-o întors acasă c-on camion. Abdè
o încăput. Coborând p-ân Ceu i s-o strâcat frânile şi o luat viteză din ce în
ce mai mare. O intrat în balans şi o laterală s-o rupt. Apoi o dat înt-o casă.
Tăţi s-o împrăştièt pă jos. Doi o murit,
cialalţi s-o rănit grav. Abdè atunci s-o
învăţat uărţâneii minte şi de-atunci nici nu mai lucră în sărbători şi nici nu
fac nunţi în perioadile interzisă.
Septembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu