Memorarea este
una dintre funcţiile de bază ale creierului. Odată cu înaintarea în vârstă ori
în urma unor traume, ea îţi joacă feste. Vestea bună e că există alimente care
imbunatatesc memoria si o pot face ca nouă.
Ginseng
Este una dintre
cele mai populare plante medicinale din lume, iar unul dintre marile ei
beneficii este că ajută funcţia cerebrală prin Creşterea fluxului sangvin la
nivelul creierului, asigurând o mai bună oxigenare şi un aport crescut de
nutrienţi la acest nivel. Nu numai că ajută memoria, ci sporeste capacitatea de
concentrare, întărind totodată sistemul imunitar. Atenţie: este contraindicat
în caz de hipertensiune arterială!
Salvie
salvieEste o
plantă frumos mirositoare, adesea folosită pe post de condiment în anumite
preparate culinare, precum şi în aromaterapie. Când vine vorba despre creier,
salvia are efect calmant, ajutându-te să te concentrezi mai bine chiar şi când
traversezi o perioadă extrem de stresantă. Vrei să acumulezi rapid informaţii pentru un
examen, de exemplu? Consumă cu toată increderea produse pe bază de salvie!
Mentă
Este cea mai
utilă când te afli într-o stare de oboseală cauzată de stres sau de epuizare
mentală. Cercetătorii
italieni au descoperit că frunzele de mentă conţin o multitudine de compuşi
chimici care inhibă centrele de agresivitate din creier. Deşi efectul calmant
este imediat, eficienţa maximă este atinsă numai după o cură cu mentă de cel
puţin 12 zile, prin consumul de ceai sau prin folosirea uleiurilor esenţiale de
mentă.
Vanilie
Ei bine, aroma de
vanilie este foarte eficientă pentru stimularea cortexului cerebral,
îmbunătăţind astfel puterea de concentrare şi capacitatea de memorare. Printre
efecte, se numără revitalizarea sistemelor cardiac, respirator şi digestiv.
Germeni de grâu
Sunt o sursă
ideală de vitamina E, care ajută la tratarea pierderilor de memorie, mai ales
în cazul persoanelor în vârstă.
Anghinare
Un remediu
cunoscut mai ales pentru efectele benefice asupra ficatului, anghinarea măreşte
acuitatea mentală. Iată o reţetă care-ţi va spori puterea de memorare: Pune
într-un borcan frunzele de la o anghinare, umple vasul cu apă şi acoperă-l cu
un capac. Fierbe-l la bain-marie două ore, la foc mic. Completează cu apă oală
în care fierbi licoarea ori de câte ori este necesar. Lasă la răcit, strecoară
si obţii un medicament natural care-ţi ajută memoria. Bea câte 3-4 linguri în
fiecare zi.
Morcovi
Morcovii conţin
caroten, un remediu grozav pentru problemele de memorie si unul din cele mai
bune alimente care imbunatatesc memoria.
Afine
Aceste fructe,
dar şi altele închise la culoare precum coacăzele, murele sau strugurii negri,
conţin o cantitate însemnată de antioxidanţi și ajută la imbunătăţirea memoriei
pe termen scurt.
Tărâţe de ovăz
Ateroscleroza
este asociată cu apariţia plăcilor de aterom care afectează inclusiv creierul,
favorizand maladia Alzheimer. Menţine-ţi colesterolul în limite normale
consumând constant tărâţe de ovăz, care absorb grăsimile şi zaharurile
alimentare.
Ouă
Au în compoziţia
lor lecitină, care păstrează celulele nervoase sănătoase și memoria intactă. Sursa
MEDICINA ALTERNATIVA
dr. Iulian COZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu