miercuri, 13 iulie 2016

A început răscoala...

Notă introductivă: În contextul complicat în care România se găsește –
cu o Rusie neprietenoasă la Est și o Uniune Europeană dictatorială la
Vest – soluția nu este să ieșim din UE, ci să îi scoatem pe tușă pe
cei care se pretind noii stăpâni ai continentului: Merkel și Hollande,
servitori ai unor interese anti-europene. Și iată că, după Brexit, pe
fondul unei încercări de transformare a UE într-un super-stat
controlat de Germania și Franța, a început răscoala. Polonia, un
critic constant al politicilor cretine ale Bruxellului, împreună cu
alte șapte state spun STOP, își unesc forțele și cer o reformă care le
stă în gât islamizatorilor șefi ai continentului.
Așa cum era de așteptat, reprezentanții României s-au codit să fie
solidari cu acest grup și să ne apere interesele în fața abuzurilor
Bruxelles-ului. Și e și normal: dacă Polonia și Ungaria sunt conduse
de polonezi și unguri, în interesul lor național, România este o țară
aflată sub ocupație, condusă de alogeni cu nume românești (aflați la
vedere sau în umbră) și de slugile lor trădătoare. Faceți doar o
simplă comparație – în timp ce Viktor Orban dă cu evreo-maghiarul
George Soros de pământ, ori de câte ori are ocazia, la noi oficialii
îl pupă în fund pe același Soros, de tot atâtea ori. Lucru care spune
totul despre cine ne conduce și în folosul cui.
Dar să vedem ce ne dezvăluie despre aceste lucruri Flux24.ro:
România a sabotat reuniunea informală la nivel de miniștri de externe
și adjuncți ai acestora din state membre UE pe tema referendumului din
Marea Britanie care a avut loc la Varșovia unde a fost reprezentată de
ministrul de externe, Lazăr Comănescu.
Guvernul polonez doreşte să conducă un grup informal de state membre
UE care vrea o reformare a blocului european în urma deciziei Marii
Britanii de a se retrage din Uniune, a declarat luni şeful diplomaţiei
poloneze, relatează The Associated Press.
PROPUNERILE VARȘOVIEI
Premierul polonez Beata Szydlo a declarat luni că „duetul
franco-german” nu mai are un rol decisiv de jucat în reformele care
trebuie luate în Uniunea Europeană după Brexit,transmite AFP.
„Nu cred că duetul franco-german poate face ceva nou pentru Uniunea
Europeană”, a declarat ea la postul public de știri TVP Info.
„Franța și Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem:
Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există.
Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”, a
subliniat Beata Szydlo.
„Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou
tratat, așa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi fețe, de o
nouă viziune, de o nouă concepție”, a adăugat ea, reluând ideea unui
nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Dreptate
și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia.
„Ne aflăm într-o situație în care trebuie să reconstruim UE și să dăm
forță Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest
lucru se va bucura doar (președintele rus) Vladimir Putin”, a declarat
Beata Szydlo.
SCBIMBĂRI RADICALE DORITE DE POLONIA
Printre „propunerile radicale” pe care Polonia ar urma să le prezinte
marți la summitul european este și cea conform căreia rolul principal
în UE ar trebui să revină Consiliului European. „Rolul principal și
predominant ar trebui asumat în acest moment chiar de Consiliul
European, și nu de Comisia Europeană”, a declarat șeful diplomației
poloneze Witold Waszczykowski după o întâlnire cu nouă responsabili
europeni ai afacerilor externe, care a avut loc la Varșovia.
La Varșovia s-au reunit miniștri de externe și adjuncți ai acestora
din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și
Ungaria, fiind prezent și ministrul de stat britanic pentru Europa.
Polonia, dar și alte state membre, doresc modificarea Tratatului
Uniunii și ca țările din Est să aibă un punct de vedere mai puternic.
Surse diplomatice au indicat pentru FLUX 24 că acțiunea Poloniei și a
celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o
poziție duplicitară, refuzând o angajare fermă în acest sens.
De asemenea, Varșovia dorește împreună cu celelalte state să se opună
planurilor Germaniei privind migranții, subiectul urmând să fie pe
ordinea a reuniunii Consiliului European de marți și miercuri de la
Bruxelles. Și pe acest subiect România are o poziție duplicitară fiind
mai curând de partea Germaniei.
MINISTRUL ROMÂN DE EXTERNE FĂRĂ SUBSTANȚĂ
Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale
grupului țărilor de la Vișegrad invocând menținerea unității și
solidarității de acțiune „a celor 27″.
Subliniind necesitatea menținerii unității și solidarității de acțiune
“a celor 27”, şeful diplomaţiei române a evidențiat cerința
clarificării procedurilor de urmat, atât la nivelul UE, cât și în plan
intern, în Regatul Unit. A apreciat, totodată, că este necesar un
proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea
încrederii cetățenilor europeni în proiectul european, se arată
într-un comunicat al MAE.
Sursa: Flux24.ro
P.S. Vremurile sunt în transformare și Europa are o șansă dacă acest
grup, care se poate mări, își va impune punctul de vedere. Germania,
autoare a două războaie mondiale, trebuie pusă la respect, cu atât mai
mult cu cât se crede mai egală decât celelalte state. Istoria ne-a
arătat cine e. Este evident că nu s-a schimbat prea mult… 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu