Să fii cetățean e una,
să fii poporean e cu totul altceva...
În
perioada interbelică, filosoful Nae Ionescu efectua o fină distincție între
român și bun român. Român, în concepția lui, nu poate să fie decât acela care
simte cu adevărat românește (are în spate câteva generații de români
autentici), pe când bun român poate să fie orice alogen care se achită cu conștiinciozitate
de toate obligațiile ce-i revin în calitate de cetățean. Ortodoxia, susținea
sus și tare gânditorul român, este subtilul factor al etnicității, care separă
oile de capre, pe români de buni români!
Sigur
că argumentul naeionescian nu-i doar discutabil, ci de-a binelea șubred, fapt
demonstrat de P.P.Negulescu în tratatul Geneza
formelor culturii: Ortodoxismul nu este specific românesc (tot ortodocși
sunt grecii, rușii, bulgarii și sârbii), deoarece caracteristică poate să fie
numai o trăsătură diferențiantă, nicidecum una unificatoare!
Vasăzică,
atât românii cât și bunii români au calitatea de cetățeni, dar numai primii
sunt și poporeni (din popor). Ceea ce în limbaj matematic se traduce astfel:
Poporenii formează mulțimea norodului, inclusă în mulțimea mai largă a cetățenilor
unei țări.
Două
argumente în acest sens:
1)Poporenii
constituie produsul firesc și vrednic de aleasă cinstire al multimilenarului
flux evolutiv țărână→țarină→țăran→țară.
De altminteri, până în zilele noastre profund înstrăinate de tradiții, pentru
sat și comună se întrebuințează termenul „țară” („Mă duc la țară” sau „Am fost
la țară”, zice cu satisfacție orășeanul încă nepervertit de snobism și
urbanism), motiv pentru care mărturisitorul Petre Țuțea credea cu tărie că
statul român se sprijină pe ciorecii țăranului său. Iată dovada că lucrurile
stau în acest chip: Astăzi țăranii s-au împuținat și nu mai poartă cioareci, așa
că statul român se clatină pe nesigurele fundamente ale cosmopolitismului!
2)Este
limpede pentru orice om cu scaun la cap că noțiunea de cetățean, fiind una de
natură socio-umanitară, vizează componenta formală a civilizației (ești făcut
cetățean sau primești cetățenia unei țări, ca atare fie, atunci când ai două,
poți renunța la una în favoarea alteia, fie – dimpotrivă – poți avea la un
moment dat mai multe cetățenii), pe când noțiunea de poporean este
psiho-identitară, căci ea reflectă componenta substanțial-stabilă a culturii
(te naști poporean cu un anumit fond etnic, care nu numai că reprezintă
factorul germinativ al specificului național, dar – după părerea avizată a lui
Eugen Lovinescu – trebuie văzut ca „o condiție a esteticului” și ca „însuși
depozitarul milenar al psihei colective”).
De
unde concluzia: Teroriștii musulmani (de pildă cei francezi) pot deveni relativ
repede cetățeni ai țărilor apusene, îndeosebi acuma cu migrația lor dirijată de
autorități și nedorită de cetățeni, dar e nevoie de mai multe generații ca să
se poată apropia de condiția moral-spirituală a poporenilor, pentru că cine la
scurt timp după naștere este educat ca să simtă, vorba lui Coșbuc, că-i suflet
în sufletul neamului său, acela (excludem excepțiile reprezentate de psihopați)
niciodată nu va urmări în viață, cu îndârjire și frenezie, fanatismul și
cruzimea, ci va urma calea cuminte a toleranței și respectului, poate chiar a
iubirii tuturor semenilor...
Apropo
de patrie și popor: În celebra lui Proclamație
de la Padeș din urmă cu aproape 200 de ani, Tudor Vadimirescu nu afirma
clar și răspicat că „Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor”?
Prin
urmare, el făcea o netă distincție între jefuitori (jecmănitori, jăpcași, prădași)
și oropsiți, primii izbutind în chip jalnic-odios să se reprezinte doar pe ei
înșiși și gașca lor de ciocoi, pe când ceilalți, cu adevărat talpa țării,
formează poporul și înseamnă patria.
În
pofida aparențelor de prosperitate și civilizație, situația României zilelor
noastre a rămas neschimbată la acest capitol: De-o parte ticăloșii îmbogățiți
prin furtișaguri și trădări, adică aceia care nu reprezintă decât o mare rușine
și o cumplită povară pentru țară, de cealaltă parte uriașa masă a sărăcilor și
dezrădăcinaților, care se cheamă poporul îndelung răbdător și se identifică cu
România pusă pe butuci.
Sighetu
Marmației, George
PETROVAI
16 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu