Reginele neîncoronate ale României

Frumoasele amante care au stăpânit inimile conducătorilor români şi au influenţat destinul ţării

Frumoase, misteriose şi puternice. Aşa au fost amantele care au trecut prin paturile domnitorilor şi regilor români, multe dintre ele fiind la un pas de a schimba cursul istoriei ţării. Deşi nu au fost partenerele oficiale ale conducătorilor ţării, amantele au fost stăpânele inimilor acestora şi în multe momente din istorie pasiunea stârnită din amor a fost mai puternică decât datoria faţă de ţară.

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică.

Mihai Viteazul a fost unul dintre cei mai puternici conducători pe care i-a avut Ţara Românească. Blonda Velica a fost femeia puternică ce a stat în spatele voievodului în perioada înfăptuirii Unirii. Velica i-a furat inima lui Mihai Viteazul când acesta ajunsese la vârsta de 40 de ani şi era căsătorit cu doamna Stanca. Velica a fost numită de Nicolae Iorga „stăpâna prin iubire a Ardealului“ şi sintagma spune multe despre influenţa pe care blonda a avut-o asupra marelui voievod. Velica era a doua fiică a logofătului Ioan Norocea şi a Stanei, fiind nepoata celebrei Doamna Chiajna şi a lui Mircea Ciobanul. A fost căsătorită cu nobilul italian Fabio Genga, despre care cronicile spun că ar fi fost favoritul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory. Cei doi s-au cunoscut la Alba Iulia, după bătălia de la Călugăreni din august 1595, când Mihai Viteazul a fost primit victorios, în cetate, cu onoruri militare de către Sigismund Báthory. Frumoasa Velica se bucura de o influenţă puternică la Alba Iulia şi a ajuns în preajma voievodului român pe post de traducător. A devenit sfătuitoarea şi un ajutor de nădejde al voievodului dupa instalarea sa la Alba Iulia. În scurt timp, amorul lor a ajuns unul de notorietate în toată Europa.

 Velica a devenit femeia nedezlipită de voievod, doamna neoficială de la Alba Iulia. Relaţia celor doi, cunoscută în ţară, a fost celebră în epocă şi dincolo de graniţele româneşti. Un diplomat străin, vizitator al cetăţei, scria despre Velica pe 15 martie 1600:

„Toate afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care Domnul se ţine în ştiinţă tuturora şi până într-atâta încât a poruncit sub pedeapsă de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”. 

Se spune că voieodul a fost atât de implicat în relaţia cu blonda Velica Norocea încât o afişa peste tot. Relaţia celor doi este amintită şi de istoricul C. Gane în cartea ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe” :"Fiind acum singur în Alba Iulia, singur, cuceritor, glorios, atotputernic, nu se mai sfii a-şi ascunde dragostea; dimpotrivă, voi ca toată lumea să ştie că Velica era a lui - un omagiu adus frumuseţei ei. O afişa, o impunea, cerea să i se inchine lumea ca unei fete de domniţă ce era şi ca unei Doamne ce ar fi putut fi”. Istoricii care au analizat viaţa amoroasă tumultoasă a marelui voievod o consideră pe Velica dragostea cea mare a domnitorului. Frumoasa de la Alba Iulia a fost numită de Nicolae Iorga "stapâna prin iubire a Ardealului". Mândră de relaţia cu voievodul era şi amanta. În 1599, şi-a dat singură titlul de „Gospodja Velica” („Doamna Velica”), un titlu acordat doar soţiilor de voievozi. Cronicarii notează faptul că Velica avea un sigiliu personal cu figura şi pajura heraldică valahă, ca o adevărată doamnă de voievod. Se spune că Velica nu i-ar fi fost doar amantă marelui Voievod, ci şi ”informatorul” de care avea nevoie la curtea din Ardeal. Unii istorici consideră că amanta voievodului a jucat un rol important în Unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, înfăptuită de Mihai Viteazul în 1600, prin influenţa pe care o avea asupra lui Sigismund Báthory. Amanta cu ştiinţa domnei Stanca Mihai Viteazul nu şi-a ferit relaţia amoroasă nici de ochii nevestei, Doamna Stanca. Pe Velica şi pe soţul nevoit să asiste neputincios la amantlâc i-a luat cu el şi la curtea de la Târgovişte, unde se afla soţia oficială. Despre nefericirea doamnei Stanca, C. Gane mai notează: "Nu se poate să fi fost o femee fericită. Căci, oricât am dori ca femeile acelea să fi avut suflete de oţel şi inimi împietrite în dureri, nu putem crede că jupânesele şi Doamnele române vedeau cu inimă bună pe bărbaţii lor stând mai mult în lagăre decât în iatacuri, şi când se întorceau acasă, mai mult în iatacurile ţiitoarelor decât în ale lor". Spre disperarea soţiei, la Târgovişte, Mihai şi-a impus amanta în public şi şi-a obligat supuşii să i se închine „ca unei domniţe ce era şi ca unei doamne care ar putea fi”. După ce Mihai Viteazul a luat drumul pribegiei, în urma înfrângerii de la Miraslău, în toamna anului 1600, despre Velica cronicile nu mai menţionează nimic. Nu se ştie dacă amanta l-a urmat pe voievod sau a rămas în ţară. De la înfrângerea lui Mihai Viteazul şi până la moartea sa, despre Velica Norocea nu s-a mai auzit nimic.

 Amanta spătărească Maria Văcărescu-Ghica, ajunsă prima doamnă a ţării Maria Văcărescu-Ghica a fost amanta voievodului Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu (1804-1873), înainte de a-i deveni soţie. Cei doi au avut una dintre cele mai scandaloase relaţii de amantlânc din istorie, ambii fiind căsătoriţi. Au decis să divorţeze când relaţia era deja una de notorietate. Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, a divorţat de soţia sa, Zoe Bibescu , iar Maria Ghica a intentat divorţ soţului ei, spătaru Costache Ghica, fratele fostului domnitor Alexandru Ghica . Divorţurile au fost vreme de doi ani, între 1843 şi 1845 cele mai discutate subiecte ale vremii. După ce s-au finalizat, cei doi amanţi au putut să-şi legalizeze relaţia care dura de ani buni şi astfel spătăreasa amantă a devenit prima doamnă a ţării.

Nunta domnitorului Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, cu Maria Văcărescu a avut loc pe 9 septembrie 1845, la biserica „Sf. Ioan” din Piaţa Unirii din Focşani. Căsnicia celor doi a durat 15 ani, până la moartea Mariei Bibescu, răpusă de cancer.

Maria Obrenovici, femeia cu care a fost găsit în pat Cuza în noaptea abdicării Maria Obrenovici a fost nu doar marea iubire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ci şi membră a camarilei din jurul domnitorului. S-a spus despre ea că a fost posibilă spioană şi colaboratoare a complotiştilor care l-au forţat pe Cuza să renunţe la tron. Până la Cuza, prinţesa sârboaică Obrenovici îşi câştigase deja un renume de femeie fatală, căsătorindu-se numai cu bărbaţi influenţi. Fiica logofătului Costin Catargi şi a Smarandei Balş s-a căsătorit de timpuriu cu un general sârb, cu care a avut un fiu, Rubi Carargi. Tatăl a refuzat să-l recunoască, din motive necunoscute, şi copilul a fost crescut de sora Mariei, fără a avea legături cu mama sa biologică. Câţiva ani mai târziu, Maria a pus mâna pe o altă partidă: principele Miloş Obrenovici, cu care a avut un fiu, Milan, cel care va deveni viitorul rege al Serbiei. Maria a divorţat de principe şi, în căutarea unei alte partide amoroase avantajoase, a sfârşit în braţele domnitorului Cuza. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza era renumit în epocă ca având o slăbiciune pentru femei frumoase. La braţ cu prietenul său Kogălniceanu, domnitorul nu se ferea să fie client obişnuit al bordelurilor bucureştene. În momentul întâlnirii cu frumoasa Obrenovici, Cuza avea nenumărate aventuri amoroase la activ şi o căsnicie anostă cu doamna Elena Cuza, care îi tolerase toate escapadele.Se spune că Maria Obrenovici, cu experienţă în seducerea bărbaţilor puternici, s-a folosit de frumuseţea şi inteligenţa ei pentru a obţine nu atât dragostea domnitorului Cuza, ci avantaje materiale. Despre Cuza se spune că a fost vrăjit de farmecele fizice ale Mariei. "Femeie foarte frumoasă, cu un bogat păr negru şi ochi albaştri, ce făceau un contrast reuşit şi produceau un efect minunat", este descrierea rămasă de pe urma frumoasei Maria Obrenovici. Faptul că era o bună cunoscătoare a lumii politice, după ce trăise o vreme la Curtea Sârbă, a fost un alt atu al Mariei Obrenovici în cucerirea domnitorului Cuza. Frumoasa brunetă era inteligentă, vorbea mai multe limbi străine, iar Cuza a fost vrăjit de toate calităţile sale. Soţia lui Cuza a înfiat copiii amantei Ceea ce a început ca o aventură amoroasă, aşa cum domnitorul mai avusese la activ, s-a transformat într-o relaţie pasională şi de durată. În martie 1862, la aproape un an de la înfiriparea idilei, domnul Cuza cumpără pentru Maria Obrenovici o casă în strada Biserica Amzei. Casa este aranjată şi mobilată după gustul amantei, iar Cuza a fost vreme îndelungată vizitator zilnic al locuinţei Mariei. Amanta i-a dăruit domnitorului în următorii ani doi copii: pe Dimitrie şi pe Alexandru. Domnitorul şi-a convins soţia, pe Doamna Elena, să înfieze băieţii, varianta oficială fiind că cei doi sunt orfani salvaţi în urma unor inundaţii. Deşi cunoaştea relaţia domnitorului şi originea copiilor, Elena a adoptat cei doi băieţi şi i-a crescut ca pe proprii ei fii. Puterea de control a Mariei Obrenovici asupra domnitorului a crescut în timp. A ajuns să facă parte din camarila acestuia şi nu s-a mai mulţumit cu casa dăruită, ajungând să petreacă nopţile la Palat, sub acelaşi acoperiş cu soţia lui Cuza. Se spune că pe perioada relaţiei lor, atât Cuza, cât şi Maria Obrenovici au avut alte relaţii amoroase. Ei i s-a atribuit legături amoroase cu membri ai camarilei lui Cuza cu care se spune că ar mai fi avut chiar şi alţi copii. Pe perioada relaţiei cu Obrenovici, Cuza şi-a păstrat obiceiul de a frecventa bordelurile la braţ cu ministrul Kogălniceanu.

Despre Maria Obrenovici se spune că ar fi jucat un rol important în ”Monstruoasa coaliţiei” care a pus la cale abdicarea lui Cuza. S-a spus că ar fi fost plătită cu bani grei pentru a contribui la trădare. O altă variantă ar fi că Maria ar fi acceptat participarea la complot, tocmai ca să-l salveze pe domnitor pe care îl păştea pericolul uciderii. În pat cu domnitorul În noaptea de 11 februarie 1866, când complotiştii au dat buzna în dormitorul lui Cuza, Maria a fost femeia găsită în patul lui. Cei doi amanţi au împărţit camera alăturată de cea în care dormea doamna Elena cu copiii soţului şi ai amantei. Se crede că Maria a fost cea care a aşteptat ca domnitorul să adoarmă pentru a deschide uşa complotiştilor în aşa fel încât aceştia să pătrundă nestingeriţi. Planul la care, se spune, că ar fi luat parte amanta, era ca domnitorul să semneze forţat actul abdicării.La două zile de la noaptea abdicării Cuza a plecat în exil, părăsindu-şi soţia şi copii. Maria Obrenovici l-a urmat. S-au stabilit într-un prim popas la Viena. Amanta a rămas o vreme alături de domnitorul rămas fără ţară şi putere. L-a trădat, într-un final, înşelându-l cu un apropiat al lui Cuza. Maria Obrenovici l-a părăsit pe Cuza în 1870, după ce deja se îmbolnăvise. A plecat la Curtea de la Berlin, unde a făcut parte din suita împărătesei Augusta, soţia împăratului Wilhelm I. S-a îmbolnăvit de cancer şi s-a sinucis în 1876, la Dresda. Trupul neînsufleţit a fost adus la Iaşi. Maria Obrenovici a fost înmormântată iniţial la Biserica Sf. Spiridon, apoi a fost mutată în cavoul familiei Catargi, din Cimitirul Eternitatea.

 Femeia cu părul roşu care l-a iubit cu patimă pe Carol al doilea Cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX, considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă, Elena a fost descrisă de mama lui Carol, Regina Maria, drept ”chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. Ea s-a descris, simplu, în memoriile scrise în perioada exilului cu Carol, în Franţa: ”Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”. O iubire pătimaşă şi controversată care a făcut istorie i-a legat pe cei doi amorezi mai bine de trei decenii, în ciuda tuturor împotrivirilor şi a problemelor întâmpinate. Despre veşnic îndrăgostitul şi nesăbuitul Carol s-a spus că ar fi fost bolnav de priapism, o boală foarte rară din cauza căreai avea un apetit sexual ieşit din comun. Despre provocatoarea Elena s-a spus că ar fi fost singura care a putut potoli poftele carnale ale principelui, fiind ea însăşi o femeie de moravuri uşoare. Speculaţiile privind relaţia de amor dintre cei doi au depăşit limitele imaginaţiei, atât în timpul vieţii lor, cât şi după moarte.Este esenţa vietii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”, spunea Carol al II-lea despre Elena Lupescu, femeia pentru care a renunţat la tronul României. Dincolo de bârfe, zvonuri şi supoziţii, dovezi ale unei mari iubiri rămân memoriile celor doi protagonişti. Elena Lupescu a scris, în exilul din Franţa, ”Aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol- dezvăluiri senzaţionale”, în care povesteşte începuturile relaţiei cu Carol şi sentimentele ei pentru principe. Părul roşu al Elenei şi bomboana de la Carol Pe Carol l-a vrăjit părul roşu al Elenei, iar ea a fost impresionată de un gest copilăresc al principelui care la prima întânire a hrănit-o cu o bomboană. Ea avea 9 ani, iar el 19. Aşa a început povestea de amor dintre Elena şi Carol, cu prilejul unei vizite făcute de copila Elena şi tatăl ei la Regina Elisabeta. ”Pe vremea aceea eu aveam 9 ani, iar Prinţul Carol 19. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prinţul Carol i-a luat cutia din mână şi întinzându-mi-o mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam de mult să te cunosc. Brusca intervenţie ca şi complimentul copilăresc erau caracteristice principelui. Complimentul său mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanităţi a fost părul. Mi-a spus «mănâncă» atât de brusc şi cu atâta energie, încât fără să mai spun ceva am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănânc bomboana şi Prinţul Carol mi-a oferit o alta. De data aceasta am şovăit însă. Atunci Prinţul Carol apucă o bomboană cu degetele sale şi mi-o puse în gură”, a povestit Elena în memorii. Aceasta a fost prima întâlnire dintre Elena Lupescu şi Principele Carol. El şi-a continuat viaţa amoroasă aventuroasă şi s-a căsătorit, într-un final, cu principesa Elena. Roşcata Lupescu s-a măritat la 16 ani, cu un ofiţer, fără să bănuiască că povestea ei cu Carol va continua. S-au revăzut în 1925. 

”Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: «Te aştept mâine în apartamentul meu». Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”, mai spune Elena în dezvăluirile despre iubirea cu principele Carol. ”Chipul păcatului încoronat cu şuviţe roşii” După revederea din 1925, cei doi îndrăgostiţi n-au mai ţinut cont de reguli şi responsabilităţi. Hărţuiţi, urmăriţi şi huliţi, fug la Veneţia. Urmează renunţarea lui Carol la succesiunea la tron. Carol cere „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”. ”Sunt tânăr. Nu mi-a fost niciodată teamă să muncesc, aşa că voi reuşi să-mi fac o viaţă proprie”, îi transmite îndrăgostitul Carol mamei sale, Regina Maria, într-o scrisoare trimisă de la Veneţia. Principele renunţă la tron, spre disperarea Reginei Maria, care îl ceartă printr-o scrisoare rămasă în istorie.

 ”Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: «Te aştept mâine în apartamentul meu». Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”, mai spune Elena în dezvăluirile despre iubirea cu principele Carol. ”Chipul păcatului încoronat cu şuviţe roşii” După revederea din 1925, cei doi îndrăgostiţi n-au mai ţinut cont de reguli şi responsabilităţi. Hărţuiţi, urmăriţi şi huliţi, fug la Veneţia. Urmează renunţarea lui Carol la succesiunea la tron. Carol cere „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”. ”Sunt tânăr. Nu mi-a fost niciodată teamă să muncesc, aşa că voi reuşi să-mi fac o viaţă proprie”, îi transmite îndrăgostitul Carol mamei sale, Regina Maria, într-o scrisoare trimisă de la Veneţia. Principele renunţă la tron, spre disperarea Reginei Maria, care îl ceartă printr-o scrisoare rămasă în istorie.

”Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărţire a mamei tale: ca să poţi să nu-ţi dai niciodată seama cât de hidos este actul pe care l-ai săvârşit şi în ce chip îngrozitor şi neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este mare, sunt mulţi rătăcitori pe pământ, mulţi nelegiuiţi, fii rătăcitori. Te duci printre ei, întoarce-ţi privirea spre cine şi cu cine? Nici eu, mama ta, nu o ştiu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată, chiar dacă pe noi ne părăseşti? Chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”, scria Regina Maria în 1925.

Iar ”chipul păcatului încornorat cu şuviţe roşii” îşi scuza relaţia imorală cu Carol astfel: ”Este foarte adevărat că m-am ţinut strâns legată de el, dar oare care femeie nu ar fi făcut asta în locul meu, atunci când iubeşte un bărbat cu toată pasiunea, cu tot focul?”. Carol al II-lea devine Carol Caraiman în februarie 1926, când tatăl, regele Ferdinand a hotărât ca fostului principe să i se elibereze un paşaport diplomatic cu acest nume. După ce s-au ascuns prin Milano, Nizza, Monte Carlo, Cannes, Biaritz Carol şi Elena s-au stabilit la Paris. ”Ardeam de dorinţa de a ne izola, să fim departe de toată omenirea, să nu vedem pe nimeni şi să nu fim văzuţi de nimeni. Dorinţă legitimă de altfel la doi inşi ce se iubesc cu adevărat” , nota Elena în memorii. În vreme ce în ţară renunţarea lui Carol la tron a creat mari agitaţii în lumea politică, cei doi şi-au trăit la Paris o adevărată lună prelungită de miere, deşi Carol încă o avea soţie în ţară, pe principesa Elena. ”Ce dulce-ţi pare viaţa, atunci când iubeşti şi eşti iubit” În vila de la Paris, Elena Lupescu a aşternut pe hârtie povestea iubirii cu Carol şi sentimentele ei pentru principe. ”Trecătorii prin faţa vilei noastre îşi închipuiesc că aceste ziduri ascund pe o femeie rea, pe o desfrânată care a reuşit să pună mâna şi să ţină în ghiarele sale un prinţ de viţă domnească, făcând din el o victimă a dragostei sale. Cât este departe adevărul de toate aceste presupuneri”, scria Elena în 1926 din exil. În vila modestă cu trei servitori şi o bucătăreasă adusă din România, cei doi amorezi au trăit ca un cuplu normal. ”Măturăm, ştergem praful, gătim, punem masa, spălăm vase. Este drept că şi prinţul mă ajută de bună voie, dându-şi contribuţia lui la muncă(...) Ce dulce-ţi pare viaţa, atunci când iubeşti şi eşti iubit. Nimic nu ţi s-ar părea prea greu pentru gospodăria care ascunde în intimitatea ei atâta dragoste, cât ascunde căsnicia noastră”, spune Elena în memoriile scrise la Paris. Iubire în exil În perioada trăită la Paris ca un cuplu normal, departe de intrigile şi scandalul din ţară, Elena a încercat să-l facă pe prinţ fericit. Amanta recunoaşte în memorii că dorul de Regina Maria i-a încreţit principelui fruntea în lunile din exil. Pentru a-l înveseli pe Carol, Elena Lupescu încerca să joace rol de mamă .”Cei care nu-l cunosc şi-l cred pe Carol rece, sfidător şi încăpăţânat ar trebui să-l vadă serile în casa lui ce fericit se simte. Ceea ce cu adevărat îi lipseşte lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa şi încerc să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze” mai scria Elena. Durerile amantei în exil ”Sunt momente în care mă simt cea mai nefericită femeie din lume. Sunt o alungată, sunt expatriată, sunt exilată de ţara mea pe care o iubesc”, scria Elena din exil. Dorul de părinţi şi incertitudinea viitorului o chinuiau şi pe amantă în exil, nu numai pe principe. Elena şi-a încheiat însemnările în caietul de memorii în perioada în care în ţară apele deveniseră şi mai tulburi. Regele Ferdinand se îmbolnăvise şi moartea sa devenea un scenariu posibil care nu fusese luat în calcul. Viitorul amorezilor stabliţi la Paris era din ce în ce mai incert : ”Viitorul? Vai, nu-l pot pătrunde! Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte pe Carol”, scrie Elena în memorii. Duduia Lupeasca şi regele În 1930, Carol a profitat de situatia politică instabila din ţară si s-a întors în România. Şi-a înlăturat fiul, pe regele Mihai, şi s-a proclamat rege. Pe Elena Lupescu a lăsat-o la Paris, părăsirea ei fiind condiţia impusă lui Carol pentru revenirea pe tron. Lui Carol i s-a mai cerut să refacă căsătoria cu soţia sa pricipesa Elena, mama lui Mihai, de care se despărţise în 1928. Se spune că hotărârea lui Carol de a reveni în ţară a adus-o la disperare pe amanta lăsată în exil. ”Dacă m-ai iubi, nu ai face asta. Fii cuminte. Nu mă înşela!”, îi scria Elena lui Carol după întoarcerea acestuia în ţară. Au stat despărţiţi doar câteva luni mai târziu. Elena s-a întors pe ascuns în România, iniţial la Sinaia, după care s-a instalat la Bucureşti. Se spune că povestea de dragoste a celor doi, întreruptă după plecarea lui Carol din Franţa, ar fi fost reluată cu şi mai multă pasiune şi, din momentul întoarcerii Elenei în ţară, nimic nu i-a mai despărţit. În 1932, Carol îi cumpără Elenei o casă în cea mai selectă zonă a Capitalei, vilă despre care s-a spus că a devenit centrul intrigilor din România, în timpul domniei lui Carol.

Roşcata amantă a avut cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnia. Regele îi spunea ”Duduia”, presa o numea ”Lupeasca”, iar cercurile politice o numeau ”eminenţa cenuşie” sau ”puterea din spatele tronului”.”Punctul iniţial al tuturor mişcărilor sale este hotărârea absolută, încăpăţânată, nestrămutată de a menţine strânsa legatură cu doamna Lupescu. Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui, oricine este pentru, prietenul lui”, scria Argetoianu despre influenţa Elenei Lupescu asupra regelui. S-a spus că focoasa roşcată a profitat de iubirea regelui pentru ea şi l-a manipulat pe acesta să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. S-a mai spus despre Elena că a reuşit să strângă pe spatele amantului o avere impresionantă şi că ea ar fi fost chintesenţa camarilei lui Carol al II-lea. ”Adieu, amour de ma vie!“ Cert este că, atunci când Carol a pierdut tronul, Elena a rămas lângă el. Se spune că au părăsit ţara într-un tren cu 12 vagoane, pline cu tablouri şi bogăţii. Cuplul s-a stabilit în Estoril, Portugalia, şi după şapte ani s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa. Elena era grav bolnavă la data căsătoriei şi Carol ar fi iniţiat oficializarea relaţiei pentru a îi îndeplini eterna ei dorinţă, aceea de a îi deveni soţie. Amanta cu părul roşu, Elena şi-a văzut visul cu ochii la vârsta de 50 de ani devenind soţia lui Carol la 24 de ani de la debutul furtunoasei poveşti de iubire. Elena Lupescu a primit titlul de Principesă de Hohenzollern şi a devenit moştenitoarea averii lui Carol al II-lea. Carol a mai trăit pînă în data de 3 aprilie 1953. La moartea lui, ultima declaraţie de dragoste a Elenei a fost „Adieu, amour de ma vie!“. ”Aş vrea să mor!”, a spus Elena Lupescu după ce a rămas fără iubirea vieţii ei, însă nu s-a întâmplat aşa. I-a supravieţuit lui Carol încă două decenii în care a refuzat să-şi refacă viaţa. La 82 de ani, s-a stins din viaţă în Portugalia şi şi-a dorit ca cenuşa să-i fie îngropată la picioarele soţului ei. Rămăsiţele pământeşti ale lui Carol şi ale Elena Lupescu au fost aduse în ţară în 2003. Au fost înmormântaţi chiar în ziua de 14 februarie, amintită în memoriile lui Carol ca fiind ziua ”împreunării”, ziua în care s-au cunoscut. Au fost îngropaţi în morminte diferite, la o distanţă de 450 de metri, în curtea mănăstirii Curtea de Argeş, deşi Elena ceruse în testament să fie lăsată să-şi doarmă somnul de veci la picioarele celui pe care l-a iubit.
Sursa: FACEBOOK