joi, 6 aprilie 2017

Şcoala cu clasele I-VIII Lucăceşti. Proiect educaţional local „Să facem Pământul să zâmbească!”


Din cuvântul de bun venit adresat invitaţilor şi elevilor lucăceni:

Stimaţi invitaţi, dragi elevi,

Ne întâlnim astăzi, 6 aprilie, într-o primă etapă a unui Proiect educaţional local numit „Să facem Pământul să zâmbească!”. Mulţumim Centrului ED Maramureş, doamnei coordonator Margareta Căpîlnean, domnului Mirel Mihali pentru sprijinul moral şi material.
Dragi copii, grija faţă de mediu trebuie să fie o componentă esenţială a dezvoltării voastre spirituale, culturale şi economice. Cu alte cuvinte, dacă voi o să aveţi grijă de pământ şi pământul acesta fertil al Someşului o să aibă grijă de voi, de viitorii fermieri ce o să deveniţi majoritatea dintre voi, după finalizarea studiilor. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu râul Someş, (numai el ştie prin câte a trecut poporul român, de câte ori ne-a fost de ajutor) şi cu Rezervaţia de stejar pedunculat Bavna, o pădure care ne oferă la început de aprilie spre a o vedea pe minunata LALEA PESTRIŢĂ şi până toamna târziu colonia de stârc cenuşiu, ambele aflate în patrimoniul României şi ocrotite prin lege!
Educaţia ecologică este la fel de importantă ca şi cea intelectuală iar deprinderea de a proteja mediul în care trăim trebuie să o avem de la vârste fragede. Apreciez în mod deosebit desenele celor din ciclul primar care au pus mult suflet în realizarea desenelor şi aş dori dragi invitaţi, domnule primar Ioan Mătieş, domnule viceprimar Gheorghe Tînc, domnule montagnard Ionică Pop - să priviţi cu atenţie cum aceşti copilaşi îşi îmaginează ei pădurea, asemeni Poetului Naţional Mihai Eminescu  în „Fiind băiet păduri cutreieram/şi mă culcam ades lângă isvor...”(îmi vine să recit toată poezia, de dragă ce îmi este!).
Consider că şcoala prin "Cercul ecologic „Laleaua pestriţă” Mireşu Mare" are la îndemână multiple posibilităţi  de realizare a unei pregătiri ecologice pentru formarea în comuna noastră a unui comportament şi al unei culturi ecologice cum există în majoritatea ţărilor europene.
Următoarea activitate, în această componenţă,Şcoală-CED MM-Primăria Mireşu Mare va avea loc pe 22 aprilie de Ziua Pământului. Urmează apoi "Şcoala Altfel" şi ieşirea într-o acţiune de ecologizare a Bavnei, Ziua Europei şi multe surprize şi premii în cadrul acestui proiect folositor. 
Vă mulţumesc şi vă aştept în continuare să vă implicaţi în protejarea arealului în care trăim, învăţăm şi muncim,  iar voi, micii mei consăteni să fiţi adevăraţi şi activi „gardieni ai protejării mediului înconjurător”. Aveţi tot sprijinul şi suportul moral şi material al nostru! 
                                                           
                                                               Prof. înv. primar Gelu DRAGOŞ






















 CÂTEVA LUCRĂRI ALE ELEVILOR SELECTATE DE JURIU PENTRU A FI PREMIATE

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu