Ion Pop (n. 1 iulie 1941, Mireşu Mare, Maramureş) este un profesor universitar, teoretician al avangardei literare, poet, critic şi istoric literar.
Cariera
A deţinut diferite funcţii administrative, precum decan al Facultăţii de Litere a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj şi director al Centrului Cultural Român de la Paris(1990-1993). Cariera literară se caracterizează prin volume de versuri, de critică literară şi traduceri, prin numeroase articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.
Ion Pop este criticul al cărui destin se leagă de existenţa revistei Echinox. A condus revista timp de 17 ani (1969-1973 în calitate de redactor şef, 1973-1986 în calitate de director al publicaţiei). O perioadă întinsă în care, alături Marian Papahagi, Ion Vartic şi alţii, a contribuit la formarea a câtorva generaţii de scriitori.
Opera
Poezie
A debutat cu versuri în revista Steaua, (1959). A debutat editorial cu Propunere pentru o fântână, (1966), volum urmat de Biata mea cuminţenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele şi uitarea (1985), Amânarea generală (1990).
- „Echinox”. Vocile poeziei, Cluj, Editura Tribuna, 2008
Critică literară
Criticul literar îl găsim în Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generaţii (1973), Transcrieri (1976), Nichita Stănescu. Spaţiul şi măştile poeziei (1980),Lucian Blaga, universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei (1993), Recapitulări (1995), Pagini transparente (1997), Ore franceze, Ajournement general (1994).
Traduceri
A tradus din Georges Poulet, Conştiinţa critică (1979) şi Jean Starobinski, 1798 emblemele raţiunii, volum apărut în 1990.
Volume colective
O lucrare pe care a coordonat-o este Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. I-IV (1998-2003), ediţie definitivă (2007).
Afilieri
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al Academiei Române
Premii
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973, 1979, 1985, 2001)
- Premiul Academiei Române (1985)
Sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu