”Am ales să donez un tablou Consiliului Județean Maramureș
numit ”Ne unim cu patria mamă” și
semnat de un pictor pe care special îl admir și
îl stimez în mod special, N.D. Cabadaief. Tabloul a fost realizat de marele
pictor când săliștenii s-au pregătit să
plece la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918. Eu am achiziționat lucrarea cu aproximativ două decenii
în urmă, de la Lidia, fiica lui Cabadaief, cu care pot spune că, în timp, am
legat o strânsă prietenie. Mai mult, tabloul pe care l-am donat Consiliului
Județean, în semn de apreciere și pentru a cinsti cum se cuvine Centenarul
Marii Uniri este autentificat de fiica artistului, în partea stângă, sub ramă.
Nu pot spune că atunci când l-am cumpărat m-am gândit vreun moment că îl voi
dona, fiind, prin definiție, și un mic colecționar
de artă, iar între lucrările pe care le dețin,
Cabadaief este, de departe, cel mai vizibil. Acum însă mă bucur că am ales să
fac acest lucru pentru că apreciez în mod special omenia celor care conduc județul azi, așa
cum apreciez și ajutorul pe care l-au
oferit pentru organizarea taberei ”Culori Unite în Maramureș”. Am simțit
că, acum, locul acestui tablou este în cabinetul președintelui Consiliului Județean
Maramureș”, a arătat colecționarul Ioan Radu Tărțan.
Șeful administrației județene,
Gabriel Zetea, cel care a primit lucrarea semnată de Cabadaief în numele
Consiliului Județean Maramureș a arătat că apreciază în mod deosebit
gestul colecționarului maramureșean, iar tabloul se va regăsi la loc de
cinste, în cabinetul președintelui.
”I-am mulțumit în
mod special maramureșeanului Radu-Ioan
Tărțan pentru această donație deosebită care, tuturor, ne face cinste.
Am subliniat faptul că, instituția
Consiliului Județean a susținut și
va continua să susțină, și în viitor, proiectele cultural-artistice
care au loc la nivelul județului Maramureș, însă acest dar este un semn de apreciere
că eforturile pe care le facem sunt răsplătite din adâncul inimii. Mai mult,
mesajul tabloului este elocvent în An Centenar, an în care, la nivelul întregii
țări am sărbătorit 100 de ani de când
Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Și
este ceea ce îmi doresc în continuare pentru acest an, să fim uniți și
să renunțăm la ură și dezbinare, la ranchiună și violență.
Prin astfel de gesturi sincere și
curate, noi, românii, și în special
maramureșenii, putem arăta că am înțeles moștenirea
pe care ne-au lăsat-o părinții noștri și
pe care dorim să o transmitem, mai departe, copiilor noștri”, a precizat președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu