Două poezii semnate de Mircea Dorin ISTRATE

UMBRA

Nu e om fără de umbră, nicăieri în astă lume,

Muntele încă mi-o are și-ncă firul cel de iarbă,

Umbra nu-i fără lumină, iar când soarele apune,

Ea din nou împărățește și pe nimenea nu-ntreabă.

Ca un scai se ține dânsa viața-ntreagă după tine,

Doar când mori ea mi se duce spre înaltul cel ceresc,

Fi-va duhul cela care, din lăuntrul tău îmi vine

Să se face nemurire, în cel rai, dumnezeiesc.

De-asta spun, cum spun bătrânii cei din veacul ostenit,

Luminoasă-ți fie umbra doar de-a tale fapte bune,   

Pe a vieții cărăruie fii  mereu învrednicit,

Și atunci, de-aici pleca-vei, plin de har și-nțelepciune.

De aici tu îți face locul colo-n căile cerești,

De aici vei ști de fi-vei cum îți ește a ta vrere,

De ai fost creștin ca lumea, judecăți dumnezeiești

Blânde fi-vor pentru tine, ca o dulce mângâiere.

                               ***

Nu e om fără de umbră nicăierea pe sub soare,

Ea te ține toată viața priponit de pământesc,

Doar lumina-ți face umbră,  chiar din clipa de născare,

Iară tu, cu chibzuință, poart-o-n fală, prin lumesc.

 PE  COASTĂ-N  DEAL

Pe costă-n deal, în vârf de nuc,

Își are luna cuib de taină,

Acolo gândul meu năuc,

De câte ori nu mă îndeamnă

      Spre cele locuri, să apuc.

Pe coastă-n deal, năfrămi de stele

Își fac prin ceruri mari cărări,                    

Întins-am mâna după ele

Pe-aripi de vis, urcat în scări,

     Dar n-am ajuns nicicum la ele.

Pe coastă-n deal, prin colilie,

Se cheamă-n șoaptă licurici,

E-o toamnă leneșă, și-n vie

Se ospețesc de-acum arici,

    Cu boabe dulci de razachie.

Pe coastă-n deal, în miez de noapte

Se cern din ceruri nălțătoare, 

Când se-ndrăgesc iubiri în șoapte,         

Scântei de stele căzătoare,

    Ce mi-s clipite, miere-n lapte.

                       *

Voi trăitori pe-un bruș de tină,

Îmbietor cătați în pace,

Mireasa nopții, luna plină

Și stele înșirați pe ațe,

Pe coastă-n deal........visând în tihnă

    C-o mândră-n ale voastre brațe.