Două poezii semnate Mircea Dorin Istrate

DIN  NEAM  ÎN  NEAM

Azi, ca bun creștin ce încă mă socot a fi în stare,

Al meu gând și-a mea simțire m-andemnat să ’nalț o rugă,

Către Domnul din cerescuri, și-nchinat c-o lumânare,

Să cerșesc iertări smerite, din pomelnic, listă lungă.

MAMA-i prima și-apoi TATA, dragi părinți cum nu-s pe lume

Ce în lungă osteneală m-au crescut în vrednicie,

Să fiu și eu cum sunt alții, făcător de fapte bune

Și așa în a lor suflet, să le fiu, o bucurie.

Pentru BUNA și-apoi MOȘU mă rugat-am de iertare

Că au fost o bună vreme, vieții mele veghetori,

 Dascăli plini de-nțelepciune, iertători și cu răbdare

Ce mi-au pus în al meu suflet, aripi mari de visător.

Și la neamul meu ce încă-i risipit prin țintirime

Hodinind sub cruci de piatră  în umbrare de melin,

Domnul liniște le deie în vecia care vine

Că destul aici le fost-a, viața-amară de pelin.

Ca și mine, următorii, de vor fi creștini smeriți,

Dup-o vreme când ne ducem pe cărarea de uitare,

Bine-ar fi, ne pună dânșii boabe-lacrimi, mari fierbinți

Și în gând rosteascsă încă rugăciune de iertare.

                                   ***

De când lumea și pământul toți avem în spița noastră

Dragi ființé ce ne dat-au rostuite-nvățăminte,

Nu-i uitați, că ei vă fost-au veghetorii dumneavoastră

Ca să duceți neamul ăsta, pas cu un pas, mereu ‘nainte.

7.02.2020

      

UMBRA

Scai se ține-ntr-una, umbra mea de mine,

Nu mă las-o clipă, nu îi e rușine

Că-mi ascultă toate câte eu vorbesc

Și ar vrea cu mine fie și-n ceresc.

Dar vedeți că-n toate am și eu scăpare,

Când e întuneric umbra nu-mi apare,

Bucuros atuncea, fac ce voi a face,

Ce dorește gându-mi și ce încă-mi place.

Numai că de-o vreme stau ca priponit

Și tot rumeg încă ceea ce-am gândit,

Cela întuneric nu e și el umbră

Ce mă-văluiește-n manta lui cea sumbră?

De așa-i atuncea încă-s mai legat,

Și-n cel întuneric bine-s scufundat,

Așadară umbra, rece și negrie

Toată viața dânsa, fi-va ea cu mine.

                      *

Nu suntem, cum credem, liberi niciodată,

Cu a noastră umbră fi-vom laolaltă

Orișiunde-n viață pași-o să ne poarte,

Orișice am face, în negria noapte.

                      **

Când plecăm din lume o luăm cu noi,

Face-ne-om vecia tot așa, în doi,  

Bine e că lumii nu poate să spună,

Toate cât făcut-a, inima-mi nebună.

09.02.2020