Sub titlul –,,Opinii”-le lui Gelu Dragoș – cântăresc foarte greu, vin și întreb: oare, opinia mea mai contează?!
Încep a scrie (a-ți scrie!), dragă domnule, cu bucurie în suflet … află despre mine că sunt bine, sănătos, cu o poftă nebună de viață, …, bla-bla, bla-bla, … încă în deplinătatea facultăților mintale, dar mult mai bogat sufletește, după ce am savurat cu o adevărată plăcere, volumul primit, cu dedicație, de la dumneata, fapt pentru care îți mai mulțumesc iar și iar, și iar … Și-acum să trecem și la lucruri mai serioase, nu!
Profesorul și poetul Gelu DRAGOȘ din Lucăceştii-Maramureșului (lângă Mireşu Mare), ne propune, pentru că tot suntem în sezonul vacanțelor, să ne relaxăm. Doar, pentru asta sunt vacanțele, nu?! Ne invită la relaxare, dar nu oricum. El, profesorul și poetul, ne poftește, să ne relaxăm, citind. Și, mai exact, citindu-l, căci, zilele acestea am primit și eu, precum mulți alți prieteni de-ai dumnealui, volumul ,,Opinii”, apărut la Editura Singur, Târgoviște, 2015, ISBN 978-606-8618- 98-2, pag. 100, volum ce aparține colecției Scrisul de Azi, colecție înființată la inițiativa unui maramureșean de-al nostru, Ștefan Doru DĂNCUŞ, aflat în pribegie, în Țara Târgoviștei, dar cu inima și sufletul aici, în Maramureș, și la cei care-l locuiesc și-l iubesc. Dar despre maramureșeanul Ștefan Doru Dăncuș vă promit că voi scrie cât de curând, un amplu și măreț articol (zic eu!), căci prea ajută maramureșenii, chiar dacă pașii, norocul vieții sau soarta l-a dus departe de natalul lui Maramureș. Promit, deci!
În acest moment, despre proaspătul volum vreau să scriu. Intitulat sugestiv, simplu și modest, ,,Opinii”. Cu o prefață semnată de Ștefan Doru Dăncuș, metaforic numită – O carte pentru cei rămași aici – împricinatul volum, este structurat pe trei capitole, astfel: capitolul I – Editoriale (pag. 5 – 29), capitolul II – Interviuri (pag. 30 – 63) și capitolul III – Recenzii (pag 64 – 98).
Editorialele, (cap. I), publicate, conțin – inedit fapt! – și numărul de accesări, evident până la o anumită dată. De fapt, până la trimiterea materialului în manuscris, către editură, în vederea tipăririi acestuia. Azi, desigur aceste accesări or fi mult mai multe! O dovadă în plus că Gelu Dragoș, este citit! Și chiar așa, Gelu Dragoș este un om citit!
Prin aceste editoriale, Gelu Dragoș, trage ,,Un semnal de alarmă”, (pag. 5 – 6), și-așa aflăm că ,,sunt orașe care au rămas fără medici generaliști, de medici de specialitate nici nu poate fi vorba, iar munca lor o fac medici pensionari pasionați, unii octogenari”. Ce să te mai miri? Ori să te tot miri de mirarea lor! La cum merg treburile de prost în România, nici nu mă mai miră nimic! Dar ce mai e bun în țara asta?! Bună întrebare, urât răspuns! Până ieri-alaltăieri, personal, spuneam celor din jurul meu, că sunt mândru că-s român. Astăzi, mai matur fiind, (sunt) fi-voi mai rezervat în astfel de exprimări.
Tot ,,un semnal de alarmă”, ar trebui să fie și următorul editorial ,,De ce nu zâmbesc românii?!”, (pag. 7 – 8). Și chiar așa … de ce nu zâmbesc românii? De ce să zâmbim de-altfel? Aici, suntem pe aceeași frontieră … chiar și eu am scris un eseu pe această temă – ,,Avem nevoie de zâmbet”. Domnilor români zâmbiți, nu fiți triști – e și mesajul meu. De ce să zâmbim, mă veți întreba? De ce să ne bucurăm? Eventual să râdem de cei cu ,,salarii nesimțite, cu mașini luxoase, cu vile prin toată lumea și conturi în euro așijderea …”, (pag. 7). De ce să nu râdem … că și ei, uitându-se spre noi, râd! Ei râd de noi! Uită că ne reprezintă, uită ce obligații au, uită de bunul simț, uită de moralitate … dacă-i așa ar trebui și noi să uităm de ei. Și ei ar trebui uitați și … degrabă înlăturați. Ar trebui să știe pentru ce sunt acolo și că ne reprezintă … dar, evident au uitat.
Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, știi foarte bine ce părere am despre tine. Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, nu am crezut că îmi voi schimba vreodată părerile asupra dumitale. Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, nu am crezut că voi spune următoarele lucruri chiar despre dumneata … dar nu mă pot răbda … ești rău. Ești nemilos. Ești neserios. Ești … Ești … Tu nu ești orb? Vin și te-ntreb, dumneata chiar le vezi pe toate? Bine că vezi bine!
Spui că ,,România este un stat furat”, (pag. 9 – 10 ), dar mai avem ce fura din țara asta prea-furată? Sigur că mai avem, pentru că România, cândva, era o țară bogată, o țară frumoasă, o țară în care se zâmbea, și poporul trăia fericit. Atunci, aveam păduri de te mirai cât sunt de frumoase … Au trecut. Au trecut și vremurile și pădurile! Condamnați-mă, dar pe alte vremuri pădurea era ,,aurul verde” al țării. Azi? N-avem nici verde, n-avem nici aur!
Azi, câteva din pădurile României – cele dispărute, adică – sunt … nu unde ar trebui să fie, ci în dosare clasate, de regi și baroni. Sunt în dosarele aflate pe rolul Justiției, sperăm doar ca aceasta să nu fie oarbă, sau surdă, nu?! Și-om rămâne, ca de obicei, doar cu speranța! Și mulți mai sunt care-au scăpat, dar poate ,,radio-ascultătorii” noștri, îi vor descoperi și pe ei, înainte de-a mai face prăpăd silvic, căci nu se mai poate în halul ăsta! Săracii-săraci, îți vine să spui la adresa lor – Udrea, Șova, Bica, Truică, Videanu (vezi și pag. 10), și alți, mulți, alți-săraci de teapa celor de mai sus. Oameni fără de Dumnezeu …
Dar, ,,Niciodată nu e prea târziu”, (pag. 11) … asta o spui chiar dumneata! Și-așa credem că va fi … vom afla adevărul și-i vom pedepsi pe nesimțiții-săraci, pe nemernicii-săraci care ne-au vândut, ori nu mai au mult până ne vând. Fi-vor, oare, vreodată, săracii-săracilor, pedepsiți? Ne-au furat ori indexat totul … urmează indexare sau taxă pe aerul ce-l respirăm. Stați și-o să vedeți că am dreptate! De dragul îmbogățirii lor! Iar noi am tăcut. Cel puțin nu am zâmbit! Vezi de ce nu zâmbesc românii? Trec, repede peste ,,România pitorească sau arestată?!”, (pag. 12 – 15), deși aflu vești bune, cum că în inima cetății Chioarului, în ,,orășelul Șomcuta Mare”, se va înființa o ,,uzină”, unde ar putea fi angajați peste 75o de persoane. E și de bine! E și de rău! Sau … o veste bună și una rea! Păi, se mai muncește azi, măi dragă domnule și prieten Gelu Dragoș? Se mai muncește azi? Doar fraierii, muncesc! Doamne iartă-mi, de această dată, nesimțirea de care dau dovadă! Ne place munca domnule profesor? S-o creadă surdu … răspunsul meu ferm și sincer, ar fi: categoric NU! Dar de scris am să scriu – aproape NU! Sau doar unora … celor care au hărnicia injectată în vene, dar ăștia sunt prea puțini, din păcate! Alții la capitolul acesta sunt virusaţi cu … virusul viral – lene.
Dragul meu prieten … dacă află buna ta Doamnă, Ana, că îți plac blondele … iar nu va zice nimic, pentru că e o Doamnă și te știe mult prea bine. Știi prea bine de ce am scris toate acestea, nu?! Nu cere alte explicații că te-oi trăda. Și încă ceva … Doamna Ana, are deplină încredere în tine! O soție ce te iubește și-și iubește familia ca pe Bunul Dumnezeu. Sunteți lumina ochilor ei! Mă bucur de dumneata și de familia dumitale, și-atunci când ți-am promis că voi merge la fecior să-ți stărostesc la nuntă, să știi că am vorbit cât se poate de serios. Chiar foarte serios … Și, nu-ți voi lua comision, ferească Sfântul, ba mai mult, dacă vremurile nu vor fi tulburi, voi aduce bani de la mine … pentru a cinsti miroii.
Dar … dar … ,,Să mai iubiți și blondele!”, (pag. 16 – 17) … chiar așa, iubiți-le, domnilor, iubiți-le! Mult. Transformați-le în amante perfecte, treceți-le numărul de telefon într-al dumneavoastră și scrieți la nume … blonda din beciul domnesc! B.B.D. – adică! P.S. – pentru a nu se interpreta, am scris toate acestea cu litere mici! Ups! Editorial cu … 1154 accesări.
Trec peste celelalte editoriale gândindu-mă că … dacă spun eu tot ce-ar mai citi cititorul, nu?! Las cititorilor plăcerea de-a continua lecturarea editorialelor, dar și a cărții, provocându-vă chiar. Merită citit volumul de … ,,Opinii”. Merită! Chiar merită! Dar oricum … ,,România se pare că este iubită doar de românii de rând și … DNA!”, (pag. 18 -19). Ce folos? Oamenii de rând au suflet! Nu fură! Nu ne fură! Nu mint! Nu ne mint! Sunt cinstiți! Sunt harnici! Cine muncește nu are vreme să fure! Oameni iubiți de Dumnezeu! Oameni care cred în Dumnezeu și-n puterea rugăciunii! Oameni pentru care minciuna sau hoția sunt păcate!
Capitolul II – Interviuri, este interesant, precum cel care-i precede. Captivant, chiar! Un interviu (a se înțelege toate interviurile!) extrem de plăcut din care descoperi oameni, fapte, locuri. Capitolul debutează cu profesorul (proaspăt doctor în științe) Nicoară Mihali, (pag. 30 – 33) – poet, folclorist, prozator – un om cu suflet capabil de orice sacrificiu pentru ca arta sau cultura să fie promovată la cel mai veritabil mod. Interviul este axat în exclusivitate despre viața și revistele școlare, Nicoară Mihali, fiind un promotor și înfocat susținător al acestora.
Nu l-ați ocolit în interviurile dumneavoastră nici pe distinsul domn Pamfil Godja – inimos patron de firmă. Și nu orice firmă. Patronează o tipografie și editură cu același nume – Eurotip Baia Mare. Deci, om de carte! Om cu carte! Om de litere și cu o vastă cultură generală. Firesc, de-altfel – omul potrivit la locul potrivit, nu?! Mi-i drag domnul Pamfil Godja. Am o stimă și un respect deosebit pentru domnia sa. Ține și iubește truditorul pe tărâmul slovelor. Iubește scriitorul. Îi știe amarul și greutatea! Îl înțelege și fără tăgadă îl ajută cât și cum poate. Îl susține și-l încurajează. Chiar și eu am avut acest privilegiu – de asta îl știu așa de bine – de-a fi încurajat și susținut de domnul Pamfil Godja. Adaug doar mulțumiri pentru gestul dumnealui, deși, știm că de mulțumiri i-i ,,plin podul”.
Managerului de firmă, patronului adică, îi urmează, poetul și pictorul Ion Georgescu Muscel – un român plecat peste hotare, dar care nu-și va uita niciodată originea valahă, dar și tânărul Iuliu Mihai Roşiianu, fiul poetului Ioan Romeo Roşiianu, care seamănă întru totul acestuia. Firesc doar, ai fi tentat a zice! Cum ,,așchia nu sare departe de tăietor”, iată, părinți și copii, împliniți, fericiți de realizările și performanțele lor. Și într-un caz, și în altul, putem vorbi, fără a denatura câtuși de puțin, adevărul. Tatăl, excelent scriitor și un om de televiziune cu caracter, fiul – portarul naționalei de tineret. Bravo Iuliu! Felicitări părinților! Bunul meu prieten, Ioan Romeo Roșiianu, am o stimă și un respect deosebit pentru dumneata. Îmi place cum scrieți, vă citesc ades și mă bucur să fiu contemporan cu astfel de oameni, dar când vorbim de tradiție continuată în familie, bucuria îmi este peste măsură de-a o explica. Să vă bucurați de familia ce-o aveți primită ca dar de la Dumnezeu!
Nu în ultim rând, tot la acest capitol, este și unul … cu subsemnatul, dar nu am să-l comentez, pentru a nu fi acuzat de subiectivism, deși marchează obiectivitatea bunului meu prieten, Gelu Dragoș. Interviul este realizat în anul 2013, când am fost numit de comanda Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș – Jandarmul Anului 2013 – pentru modul de promovare a imaginii Jandarmeriei Române. Nu mă așteptam la o astfel de distincție! Și-acum, doar că amintesc acest lucru am emoție. Unora nu li se întâmplă deloc astfel de minunății, alții au privilegiul ,,o dată-n viață!”. Eu … sunt printre cei privilegiați. printre cei cărora ,,o dată-n viață”, li s-a întâmplat. Mulțumesc Gelu Dragoș pentru interviu. Mulțumesc Jandarmeriei Române! Mă bucur că sunt jandarm.
Recenziile din al treilea capitol, încheie volumul ,,Opinii” semnate Gelu Dragoș. Se bucură de-a fi recenzați, oameni cu adevărat devotați literelor, devotați scrisului, devotați artelor. Dacă Ioan Cosmuța, inginer de profesie, merge ,,Cu TRACK-ul prin America”, doamna Florica Bud, membru al Uniunii Scriitorilor din România, o scriitoare aflată în pragul perfecțiunii literare, zice că ,,Mi-e dor de-o pohtă bună!”. Președinta Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, doamna Florica Bud – soție de parlamentar, mamă și bunică, prietena scrisului de calitate superioară, impresionează plăcut cititorul. Am văzut în doamna Florica Bud, un copil și mă bucură că e așa. Un copil care nu-și uită lumea copilăriei, lumea satului. Este un copil cu o maturitate deplină. Doamna Florica Bud, dacă la dumneavoastră vi-i dor ,,de-o pohtă bună!”; vă mărturisesc faptul că și mie mi-i dor, deja, de următoarea carte. Mi-i dor de scrisul dumneavoastră. Vă citesc cu drag și multă plăcere. Chiar și recenzorul, recunoaște că … ,,mi-e dor de înțelepciunea milenară a țăranului român”, (pag. 69). Mi-e dor …, mi-e dor … și rămânem cu pofta și cu dorul cititului până la următoarea apariție editorială, sub semnătura dumneavoastră, doamnă Florica Bud. Și mai simt ceva … simt că acest lucru nu poate fi departe!
,,… între culoare, metaforă și suferință”, stă recenzia cărții ce poartă semnătura lui Ioan Vasile Bota, un pictor talentat, cu un suflet și o viziune ce denotă sensibilitate tipic românească. De perspectivă, colegul și prietenul, Ioan Vasile Bota și prea puțin susținut de către cei competenți. El, pictorul și poetul, Ioan Vasile Bota, îmbină culoarea cu rima, într-un mod plăcut auzului și văzului. Volumul de poeme propus pentru a fi recenzat, de ochiul vigilent al domnului Gelu Dragoș, ,,Vernisaj pe ulița satului”, (pag. 70 – 72), apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, este plin de culoare, precum pictura de pe pânză.
Următorul poet propus recenziei, este Ioan Romeo Roșiianu, (pag. 73 – 75), chiar cel despre care am mai scris câteva fraze mai sus, continuat de poeta Lucica Dragoș – recunosc, o ,,fană”, (chiar sunt fan Lucica Dragoș!), de-a mea, pentru că scrie extrem de sensibil. Frumusețea și naturalețea scrisului o caracterizează la modul solemn. O ,,poetă receptivă la unduirile metafizice ale interiorului său”, (pag. 76 – 77). Și unul și altul, și poetul și poeta, sunt născuți pentru a transmite mult din cele dăruite de Creator. Fiecare în parte, sunt talentați și pricepuți în arta slovelor. Dacă despre Ioan Romeo Roșiianu spun că este îndrăzneț și curajos într-ale scrisului, acest lucru nu-l pot spune despre poeta Lucica Dragoș, pe care o văd sfioasă și timidă precum o fecioară, o văd roșind la fiecare poem. Dar, amândoi, pricepuți în ordonarea poemelor.
Nicolae Iuga, prin ,,Șovinismul de mare putere”, (pag. 78 – 80), George Petrovai, ,,Cvintet megapoemic”, (pag. 81 – 83), sau Traian Vasilcău, membru U.S.R., (pag. 84 – 85), cu ,,Sfeșnic în rugăciune”, sunt alți autori recenzați, care-au semnat fiecare, în parte, câte (de fapt al câtelea, oare?) un ,,act de naștere” pentru literatură. La vremea aparițiilor editoriale presa a consemnat amănunte interesante despre opere și autori. Nu vin cu amănunte pentru că ar fi repetiții.
În final, felicitând autorul și formatorul de ,,Opinii”, ridicând o cupă în sănătatea poetului și profesorului, Gelu Dragoș, mulțumesc tuturor pentru bucuriile ce ni le dau sufletului, nouă, celor care trudim, celor care facem supra-eforturi pentru a mai scoate pe piață câte una-alta. Poezii … proză … picturi … fiecare după darul și harul său.
Minunată apariție editorială … dar, dragă domnule și prieten, Gelu Dragoș, alături de ,,Opinii”-le dumitale, de această dată, oare, sub semnătură proprie, mă adaug și eu, retoric, întrebându-mă: oare opinia mea mai contează? Felicitări – dragă domnule și prieten Gelu Dragoș! Felicitări Editurii Singur, Târgoviște! Felicitări – Ștefan Doru Dăncuș! Felicitări tuturor celor care au avut încredere în colecția Scrisul de Azi! Să auzim și de bine! Până una-alta … faceți bine și zâmbiți!
Doamne ajută!
În acest moment, despre proaspătul volum vreau să scriu. Intitulat sugestiv, simplu și modest, ,,Opinii”. Cu o prefață semnată de Ștefan Doru Dăncuș, metaforic numită – O carte pentru cei rămași aici – împricinatul volum, este structurat pe trei capitole, astfel: capitolul I – Editoriale (pag. 5 – 29), capitolul II – Interviuri (pag. 30 – 63) și capitolul III – Recenzii (pag 64 – 98).
Editorialele, (cap. I), publicate, conțin – inedit fapt! – și numărul de accesări, evident până la o anumită dată. De fapt, până la trimiterea materialului în manuscris, către editură, în vederea tipăririi acestuia. Azi, desigur aceste accesări or fi mult mai multe! O dovadă în plus că Gelu Dragoș, este citit! Și chiar așa, Gelu Dragoș este un om citit!
Prin aceste editoriale, Gelu Dragoș, trage ,,Un semnal de alarmă”, (pag. 5 – 6), și-așa aflăm că ,,sunt orașe care au rămas fără medici generaliști, de medici de specialitate nici nu poate fi vorba, iar munca lor o fac medici pensionari pasionați, unii octogenari”. Ce să te mai miri? Ori să te tot miri de mirarea lor! La cum merg treburile de prost în România, nici nu mă mai miră nimic! Dar ce mai e bun în țara asta?! Bună întrebare, urât răspuns! Până ieri-alaltăieri, personal, spuneam celor din jurul meu, că sunt mândru că-s român. Astăzi, mai matur fiind, (sunt) fi-voi mai rezervat în astfel de exprimări.
Tot ,,un semnal de alarmă”, ar trebui să fie și următorul editorial ,,De ce nu zâmbesc românii?!”, (pag. 7 – 8). Și chiar așa … de ce nu zâmbesc românii? De ce să zâmbim de-altfel? Aici, suntem pe aceeași frontieră … chiar și eu am scris un eseu pe această temă – ,,Avem nevoie de zâmbet”. Domnilor români zâmbiți, nu fiți triști – e și mesajul meu. De ce să zâmbim, mă veți întreba? De ce să ne bucurăm? Eventual să râdem de cei cu ,,salarii nesimțite, cu mașini luxoase, cu vile prin toată lumea și conturi în euro așijderea …”, (pag. 7). De ce să nu râdem … că și ei, uitându-se spre noi, râd! Ei râd de noi! Uită că ne reprezintă, uită ce obligații au, uită de bunul simț, uită de moralitate … dacă-i așa ar trebui și noi să uităm de ei. Și ei ar trebui uitați și … degrabă înlăturați. Ar trebui să știe pentru ce sunt acolo și că ne reprezintă … dar, evident au uitat.
Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, știi foarte bine ce părere am despre tine. Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, nu am crezut că îmi voi schimba vreodată părerile asupra dumitale. Dragă domnule și prieten Gelu Dragoș, nu am crezut că voi spune următoarele lucruri chiar despre dumneata … dar nu mă pot răbda … ești rău. Ești nemilos. Ești neserios. Ești … Ești … Tu nu ești orb? Vin și te-ntreb, dumneata chiar le vezi pe toate? Bine că vezi bine!
Spui că ,,România este un stat furat”, (pag. 9 – 10 ), dar mai avem ce fura din țara asta prea-furată? Sigur că mai avem, pentru că România, cândva, era o țară bogată, o țară frumoasă, o țară în care se zâmbea, și poporul trăia fericit. Atunci, aveam păduri de te mirai cât sunt de frumoase … Au trecut. Au trecut și vremurile și pădurile! Condamnați-mă, dar pe alte vremuri pădurea era ,,aurul verde” al țării. Azi? N-avem nici verde, n-avem nici aur!
Azi, câteva din pădurile României – cele dispărute, adică – sunt … nu unde ar trebui să fie, ci în dosare clasate, de regi și baroni. Sunt în dosarele aflate pe rolul Justiției, sperăm doar ca aceasta să nu fie oarbă, sau surdă, nu?! Și-om rămâne, ca de obicei, doar cu speranța! Și mulți mai sunt care-au scăpat, dar poate ,,radio-ascultătorii” noștri, îi vor descoperi și pe ei, înainte de-a mai face prăpăd silvic, căci nu se mai poate în halul ăsta! Săracii-săraci, îți vine să spui la adresa lor – Udrea, Șova, Bica, Truică, Videanu (vezi și pag. 10), și alți, mulți, alți-săraci de teapa celor de mai sus. Oameni fără de Dumnezeu …
Dar, ,,Niciodată nu e prea târziu”, (pag. 11) … asta o spui chiar dumneata! Și-așa credem că va fi … vom afla adevărul și-i vom pedepsi pe nesimțiții-săraci, pe nemernicii-săraci care ne-au vândut, ori nu mai au mult până ne vând. Fi-vor, oare, vreodată, săracii-săracilor, pedepsiți? Ne-au furat ori indexat totul … urmează indexare sau taxă pe aerul ce-l respirăm. Stați și-o să vedeți că am dreptate! De dragul îmbogățirii lor! Iar noi am tăcut. Cel puțin nu am zâmbit! Vezi de ce nu zâmbesc românii? Trec, repede peste ,,România pitorească sau arestată?!”, (pag. 12 – 15), deși aflu vești bune, cum că în inima cetății Chioarului, în ,,orășelul Șomcuta Mare”, se va înființa o ,,uzină”, unde ar putea fi angajați peste 75o de persoane. E și de bine! E și de rău! Sau … o veste bună și una rea! Păi, se mai muncește azi, măi dragă domnule și prieten Gelu Dragoș? Se mai muncește azi? Doar fraierii, muncesc! Doamne iartă-mi, de această dată, nesimțirea de care dau dovadă! Ne place munca domnule profesor? S-o creadă surdu … răspunsul meu ferm și sincer, ar fi: categoric NU! Dar de scris am să scriu – aproape NU! Sau doar unora … celor care au hărnicia injectată în vene, dar ăștia sunt prea puțini, din păcate! Alții la capitolul acesta sunt virusaţi cu … virusul viral – lene.
Dragul meu prieten … dacă află buna ta Doamnă, Ana, că îți plac blondele … iar nu va zice nimic, pentru că e o Doamnă și te știe mult prea bine. Știi prea bine de ce am scris toate acestea, nu?! Nu cere alte explicații că te-oi trăda. Și încă ceva … Doamna Ana, are deplină încredere în tine! O soție ce te iubește și-și iubește familia ca pe Bunul Dumnezeu. Sunteți lumina ochilor ei! Mă bucur de dumneata și de familia dumitale, și-atunci când ți-am promis că voi merge la fecior să-ți stărostesc la nuntă, să știi că am vorbit cât se poate de serios. Chiar foarte serios … Și, nu-ți voi lua comision, ferească Sfântul, ba mai mult, dacă vremurile nu vor fi tulburi, voi aduce bani de la mine … pentru a cinsti miroii.
Dar … dar … ,,Să mai iubiți și blondele!”, (pag. 16 – 17) … chiar așa, iubiți-le, domnilor, iubiți-le! Mult. Transformați-le în amante perfecte, treceți-le numărul de telefon într-al dumneavoastră și scrieți la nume … blonda din beciul domnesc! B.B.D. – adică! P.S. – pentru a nu se interpreta, am scris toate acestea cu litere mici! Ups! Editorial cu … 1154 accesări.
Trec peste celelalte editoriale gândindu-mă că … dacă spun eu tot ce-ar mai citi cititorul, nu?! Las cititorilor plăcerea de-a continua lecturarea editorialelor, dar și a cărții, provocându-vă chiar. Merită citit volumul de … ,,Opinii”. Merită! Chiar merită! Dar oricum … ,,România se pare că este iubită doar de românii de rând și … DNA!”, (pag. 18 -19). Ce folos? Oamenii de rând au suflet! Nu fură! Nu ne fură! Nu mint! Nu ne mint! Sunt cinstiți! Sunt harnici! Cine muncește nu are vreme să fure! Oameni iubiți de Dumnezeu! Oameni care cred în Dumnezeu și-n puterea rugăciunii! Oameni pentru care minciuna sau hoția sunt păcate!
Capitolul II – Interviuri, este interesant, precum cel care-i precede. Captivant, chiar! Un interviu (a se înțelege toate interviurile!) extrem de plăcut din care descoperi oameni, fapte, locuri. Capitolul debutează cu profesorul (proaspăt doctor în științe) Nicoară Mihali, (pag. 30 – 33) – poet, folclorist, prozator – un om cu suflet capabil de orice sacrificiu pentru ca arta sau cultura să fie promovată la cel mai veritabil mod. Interviul este axat în exclusivitate despre viața și revistele școlare, Nicoară Mihali, fiind un promotor și înfocat susținător al acestora.
Nu l-ați ocolit în interviurile dumneavoastră nici pe distinsul domn Pamfil Godja – inimos patron de firmă. Și nu orice firmă. Patronează o tipografie și editură cu același nume – Eurotip Baia Mare. Deci, om de carte! Om cu carte! Om de litere și cu o vastă cultură generală. Firesc, de-altfel – omul potrivit la locul potrivit, nu?! Mi-i drag domnul Pamfil Godja. Am o stimă și un respect deosebit pentru domnia sa. Ține și iubește truditorul pe tărâmul slovelor. Iubește scriitorul. Îi știe amarul și greutatea! Îl înțelege și fără tăgadă îl ajută cât și cum poate. Îl susține și-l încurajează. Chiar și eu am avut acest privilegiu – de asta îl știu așa de bine – de-a fi încurajat și susținut de domnul Pamfil Godja. Adaug doar mulțumiri pentru gestul dumnealui, deși, știm că de mulțumiri i-i ,,plin podul”.
Managerului de firmă, patronului adică, îi urmează, poetul și pictorul Ion Georgescu Muscel – un român plecat peste hotare, dar care nu-și va uita niciodată originea valahă, dar și tânărul Iuliu Mihai Roşiianu, fiul poetului Ioan Romeo Roşiianu, care seamănă întru totul acestuia. Firesc doar, ai fi tentat a zice! Cum ,,așchia nu sare departe de tăietor”, iată, părinți și copii, împliniți, fericiți de realizările și performanțele lor. Și într-un caz, și în altul, putem vorbi, fără a denatura câtuși de puțin, adevărul. Tatăl, excelent scriitor și un om de televiziune cu caracter, fiul – portarul naționalei de tineret. Bravo Iuliu! Felicitări părinților! Bunul meu prieten, Ioan Romeo Roșiianu, am o stimă și un respect deosebit pentru dumneata. Îmi place cum scrieți, vă citesc ades și mă bucur să fiu contemporan cu astfel de oameni, dar când vorbim de tradiție continuată în familie, bucuria îmi este peste măsură de-a o explica. Să vă bucurați de familia ce-o aveți primită ca dar de la Dumnezeu!
Nu în ultim rând, tot la acest capitol, este și unul … cu subsemnatul, dar nu am să-l comentez, pentru a nu fi acuzat de subiectivism, deși marchează obiectivitatea bunului meu prieten, Gelu Dragoș. Interviul este realizat în anul 2013, când am fost numit de comanda Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș – Jandarmul Anului 2013 – pentru modul de promovare a imaginii Jandarmeriei Române. Nu mă așteptam la o astfel de distincție! Și-acum, doar că amintesc acest lucru am emoție. Unora nu li se întâmplă deloc astfel de minunății, alții au privilegiul ,,o dată-n viață!”. Eu … sunt printre cei privilegiați. printre cei cărora ,,o dată-n viață”, li s-a întâmplat. Mulțumesc Gelu Dragoș pentru interviu. Mulțumesc Jandarmeriei Române! Mă bucur că sunt jandarm.
Recenziile din al treilea capitol, încheie volumul ,,Opinii” semnate Gelu Dragoș. Se bucură de-a fi recenzați, oameni cu adevărat devotați literelor, devotați scrisului, devotați artelor. Dacă Ioan Cosmuța, inginer de profesie, merge ,,Cu TRACK-ul prin America”, doamna Florica Bud, membru al Uniunii Scriitorilor din România, o scriitoare aflată în pragul perfecțiunii literare, zice că ,,Mi-e dor de-o pohtă bună!”. Președinta Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, doamna Florica Bud – soție de parlamentar, mamă și bunică, prietena scrisului de calitate superioară, impresionează plăcut cititorul. Am văzut în doamna Florica Bud, un copil și mă bucură că e așa. Un copil care nu-și uită lumea copilăriei, lumea satului. Este un copil cu o maturitate deplină. Doamna Florica Bud, dacă la dumneavoastră vi-i dor ,,de-o pohtă bună!”; vă mărturisesc faptul că și mie mi-i dor, deja, de următoarea carte. Mi-i dor de scrisul dumneavoastră. Vă citesc cu drag și multă plăcere. Chiar și recenzorul, recunoaște că … ,,mi-e dor de înțelepciunea milenară a țăranului român”, (pag. 69). Mi-e dor …, mi-e dor … și rămânem cu pofta și cu dorul cititului până la următoarea apariție editorială, sub semnătura dumneavoastră, doamnă Florica Bud. Și mai simt ceva … simt că acest lucru nu poate fi departe!
,,… între culoare, metaforă și suferință”, stă recenzia cărții ce poartă semnătura lui Ioan Vasile Bota, un pictor talentat, cu un suflet și o viziune ce denotă sensibilitate tipic românească. De perspectivă, colegul și prietenul, Ioan Vasile Bota și prea puțin susținut de către cei competenți. El, pictorul și poetul, Ioan Vasile Bota, îmbină culoarea cu rima, într-un mod plăcut auzului și văzului. Volumul de poeme propus pentru a fi recenzat, de ochiul vigilent al domnului Gelu Dragoș, ,,Vernisaj pe ulița satului”, (pag. 70 – 72), apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, este plin de culoare, precum pictura de pe pânză.
Următorul poet propus recenziei, este Ioan Romeo Roșiianu, (pag. 73 – 75), chiar cel despre care am mai scris câteva fraze mai sus, continuat de poeta Lucica Dragoș – recunosc, o ,,fană”, (chiar sunt fan Lucica Dragoș!), de-a mea, pentru că scrie extrem de sensibil. Frumusețea și naturalețea scrisului o caracterizează la modul solemn. O ,,poetă receptivă la unduirile metafizice ale interiorului său”, (pag. 76 – 77). Și unul și altul, și poetul și poeta, sunt născuți pentru a transmite mult din cele dăruite de Creator. Fiecare în parte, sunt talentați și pricepuți în arta slovelor. Dacă despre Ioan Romeo Roșiianu spun că este îndrăzneț și curajos într-ale scrisului, acest lucru nu-l pot spune despre poeta Lucica Dragoș, pe care o văd sfioasă și timidă precum o fecioară, o văd roșind la fiecare poem. Dar, amândoi, pricepuți în ordonarea poemelor.
Nicolae Iuga, prin ,,Șovinismul de mare putere”, (pag. 78 – 80), George Petrovai, ,,Cvintet megapoemic”, (pag. 81 – 83), sau Traian Vasilcău, membru U.S.R., (pag. 84 – 85), cu ,,Sfeșnic în rugăciune”, sunt alți autori recenzați, care-au semnat fiecare, în parte, câte (de fapt al câtelea, oare?) un ,,act de naștere” pentru literatură. La vremea aparițiilor editoriale presa a consemnat amănunte interesante despre opere și autori. Nu vin cu amănunte pentru că ar fi repetiții.
În final, felicitând autorul și formatorul de ,,Opinii”, ridicând o cupă în sănătatea poetului și profesorului, Gelu Dragoș, mulțumesc tuturor pentru bucuriile ce ni le dau sufletului, nouă, celor care trudim, celor care facem supra-eforturi pentru a mai scoate pe piață câte una-alta. Poezii … proză … picturi … fiecare după darul și harul său.
Minunată apariție editorială … dar, dragă domnule și prieten, Gelu Dragoș, alături de ,,Opinii”-le dumitale, de această dată, oare, sub semnătură proprie, mă adaug și eu, retoric, întrebându-mă: oare opinia mea mai contează? Felicitări – dragă domnule și prieten Gelu Dragoș! Felicitări Editurii Singur, Târgoviște! Felicitări – Ștefan Doru Dăncuș! Felicitări tuturor celor care au avut încredere în colecția Scrisul de Azi! Să auzim și de bine! Până una-alta … faceți bine și zâmbiți!
Doamne ajută!
14 iulie 2015 – Vasile Bele,
Baia Mare
Baia Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu