Nr. 70/2021
In atenţia d-lui deputat Nelu Tătaru,
Președintele Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor
Ref: PLx 399/2017
CATRE:
Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor
Stimate Domnule Deputat Nelu Tătaru,
La data de 4 aprilie 2021 aţi acordat postului de televiziune TVR un interviu în cadrul căruia aţi discutat, în calitate de președinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputatilor, despre proiectul de lege a vaccinarii obligatorii, aflat acum în dezbaterea acestei comisii.
Alianţa Părinţilor a luat cunoștinţă de afirmaţiile grave pe care le-aţi făcut cu această ocazie.
Astfel, la minutul 14:40 confirmaţi că proiectul prevede obligativitate pentru vaccinarea copiilor și că părinții care vor refuza repetat vaccinarea copiilor lor vor putea fi decăzuţi din drepturile părintești, după ce vor fi amendați cu până la 10.000 lei, iar copiii vor fi daţi „unui tutore care acceptă vaccinarea”!
Domunle deputat, dumneavoastră, ca medic, aţi evaluat trauma sufletească la care aţi supune copiii smulși din familiile lor și transformaţi în orfani preluați de Asistența Socială, sau în analfabeți deoarece li s-ar refuza accesul la educaţie?
Dumneavoastră, ca medic, aţi evaluat traumele și dramele familiilor cărora le-aţi confisca copiii și pe care le-aţi falimenta prin amenzi repetate și disproporţionate?
Falimentarea părinților și smulgerea copiilor din familie reflectă grija dumneavoastră pentru „interesul superior” al copilului?
Discursul dumneavoastră este o succesiune de afirmaţii contradictorii și duplicitare, pentru că, oricât v-aţi strădui, nu puteţi pune de acord caracterul abuziv al prevederilor proiectului de lege cu drepturile constituţionale care trebuie respectate.
Astfel, la minutul 13, când realizatorul pune întrebarea despre obligativitatea vaccinării personalului medico-sanitar și a personalului din unități publice și private, dumneavoastră răspundeţi: „am scos-o din lege” (când?), dar „Parlamentul analizează”, „adulţii vor fi evaluaţi conform riscului lor de îmbolnavire” (aha…evaluaţi pentru a fi vaccinaţi).
La minutul 15:35 vi se pune o întrebare despre obligațiile personalului medical de a nu furniza informatii „eronate”, „nedovedite știinţific”, iar dumneavoastră sugeraţi formarea unei „comisii speciale la Colegiul Medicilor pentru medicii antivacciniști”.
Deci, personalul medical ar trebui să adopte neapărat o poziție de consens privind necesitatea vaccinării obligatorii a întregii populații.Mai mult, prevedeţi sancționarea medicilor pentru eventualele opinii contrare spiritului de obligativitate.
Cu alte cuvinte, dacă din grijă pentru pacient un medic ar exprima o opinie profesională legitimă ridicând o problemă legată de siguranța sau de eficacitatea unui vaccin, pe baza experienței clinice personale sau în urma studiului literaturii științifice, din punctul dumneavoastră de vedere aceasta ar fi o abatere care trebuie sancţionată!
Întrebat despre posibila obligativitate a actualei vaccinări anti-COVID, dumneavoastră afirmaţi că în prezent nu este obligatorie, „dar se evaluează situaţia pentru ca în viitor să se poată crea un cadru legislativ și pentru astfel de campanii” (deci aveţi în vedere și alte campanii de vaccinare în masă, CA CEA DE ACUM, campanii care vor avea nevoie de „cadru legislativ”… ).
Toate acestea în condiţiile în care, la acest moment, vaccinarea populaţiei se desfășoară în cadrul unui studiu clinic care se va încheia în 2023, cu vaccinuri anti Covid-19 care au primit doar o autorizare condiționată de punere pe piață, care este provizorie, ceea ce înseamnă că lipsesc date referitoare la siguranță și eficacitate, datecare vor fi disponibile abia la sfârșitul anului 2023, când se va încheia studiul clinic.
După cum bine știţi, toate vaccinurile anti-COVID(prezentate ca „sigure și eficiente”)se află într-un proces de monitorizare suplimentară, lucru semnalat în prospectele vaccinurilor cu pictograma triunghi cu vârful în jos, iar în fișa informativă a vaccinului Pfizer, disponibilă pe www.cvdvaccine.com, după enumerarea reacţiilor adverse constatate deja, se precizează: „este posibil ca acestea să nu fie toate efectele secundare posibile ale vaccinului PfizerBioNTech –COVID-19; pot apărea reacţii adverse grave și neașteptate; vaccinul PfizerBioNTech –COVID-19 este încă în studiu clinic”.
Domnule deputat, cetăţenii României au acces, ca toată lumea, la informaţiile publice despre efectele adverse raportate deja ale vaccinurilor anti-COVID-19, informaţiiexistente în Baza de date europeană a reacțiilor adverse la medicamente (EudraVigilance – public information funded by the European Medicines Agency – EMA), la informaţii din sursele CDC și VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System), iar pentru Canada la informaţii de pe site-ul oficial guvernamental.
Stim, deci, că s-au raportat mii de reacţii adverse grave și mii de decese la nivel internaţional după administrarea acestor vaccinuri experimentale. Stim, de asemenea, că ultimul raport al Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA) semnalează între 9 decembrie 2020 și 7 martie 2021, o creștere enormă a ratei avorturilor spontane în Marea Britanie, cu 366%, avorturi produse la șase săptămâni după vaccinarea anti-COVID.
Negând aceste informaţii nu faceţi decât să vă discreditaţi, dumneavoastră, Comisia de sănătate, CNCAV și toată echipa guvernamentală.
Nu vă întrebăm dacă, știind cele de mai sus, aveţi conștiinţa liniștită când prezentaţi aceste vaccinuri ca „sigure și eficiente” și intenţionaţi să le declaraţi obligatorii, dar vă aducem la cunoștinţă următoarele:
Domnule doctor, atitudinea dumneavoastră denotă profund dispreţ faţă de cetăţenii care v-au instalat prin votul lor în fotoliul de deputat. Ei v-au acordat votul pentru a-i reprezenta, nu pentru a institui un Barnevernet românesc! Copilul este al părinţilor, nu al unei „entități” numită stat!
Administrarea unor substanțe biologice străine organismului uman a fost făcută cu forța doar în perioada nazistă. Obligativitatea vaccinării ar veni în contradicție cu toate reglementările de drept intern și internațional, cu prevederile Constituţiei României, cu etica și deontologia medicală, cu logica și cu bunul simț.
Atâta vreme cât în prospectele vaccinurilor scrie că sunt posibile reacţii adverse precum: sindromul Guillain-Barré, encefalomielita acută diseminată, encefalită / mielită / encefalomielită / meningoencefalită / meningită / encefolapatie, convulsii, accident vascular cerebral, șoc anafilactic, infarct de miocard, trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată, tromboembolism venos, deces, etc, etc, nu se poate legifera așa ceva! Unde există risc trebuie să existe posibilitate de alegere.
Argumentul că în prospectele tuturor medicamentelor sunt menţionate reacţii adverse, unele la fel de grave, este irelevant deoarece în cazul acelor medicamente nu există un proiect de lege care să impună obligativitatea administrării lor, iar libertatea cetăţeanului de a le lua, sau nu, este respectată.
La summitul global al OMS de la Geneva pe tema siguranţei vaccinurilor, din 2-3 decembrie 2019, s-au afirmat următoarele:
”Nu suntem în măsură să oferim răspunsuri clare atunci când oamenii pun întrebări cu privire la decesele care au avut loc din cauza unui anumit vaccin”.
”Principala preocupare […este legata de…] acuzațiile de efecte pe termen lung”.
”Avem nevoie de mult mai multe investiții în ceea ce privește siguranța vaccinurilor”
”Nu avem sisteme foarte bune de monitorizare a siguranței în multe țări”.
”La 6 săptămâni, 10 săptămâni, 14 săptămâni, unor copii le sunt administrați antigeni diferiți de la companii diferite, iar aceste vaccinuri au adjuvanti diferiţi. Nu am putut să nu mă întreb, dacă există cumva posibilitatea ca acești adjuvanți, acești conservanți să reacționeze între ei”.
”Avem nevoie de mult mai multe investiții în ceea ce privește siguranța vaccinurilor”
”Este posibil ca studiile clinice pre-licențiere să nu fie suficient de bine susținute cu resurse”.
Aceste semnale de alarmă legate de lipsa de siguranţă a vaccinurilor aparțin unor specialiști și unor colaboratori de varf ai OMS, nu sunt declarațiile unor ”anti-vacciniști ignoranți”, care nu doresc vaccinare obligatorie din prostie sau fanatism. Impunerea vaccinării obligatorii în condiţiile în care AVETI aceste informaţii este echivalentul unei crime cu premeditare!
Ar fi absolut iraţională (și, cu certitudine INTERESATĂ) o atitudine de genul : “Nu sunt sigure, dar totuși trebuie făcute”.
Domnule deputat, în prezent actul medical al vaccinării este reglementat în România de norme deja existente. Nu există necesitatea altui cadru legislativ pentru vaccinare. Este evident că singurul scop al PLx 399/2017 este introducerea obligativităţii prin care statul ar deveni stăpânul absolut al cetăţeanului. O astfel de lege ar marca instaurarea dictaturii medicale prin implementarea unei degradante și umilitoare vaccinări cu forţa.
Date fiind cele de mai sus, Alianţa Părinţilor solicită retragera acestui proiect legislativ în integralitatea sa. Calitatea de demnitar al statului român presupune nu numai privilegii, ci și responsabilităţi. Din acest motiv, în cazul în care nu veţi da curs acestei solicitări, cerem ca toţi parlamentarii care doresc să voteze în favoarea adoptării acestui proiect legislativ să-și asume prin declaraţii pe proprie răspundere, publice, sub sancţiunea legii penale, orice tip de reacţie adversă post vaccinală – imediată, pe termen mediu și lung – suferită de cetăţenii ţării, adulţi sau copii, ca urmare a aplicării prevederilor acestei legi.
In numele Comitetului Director al Alianţei Părinţilor: Președinte: Cristian Filip
Prof Popa Olimpia- Dir Departament Educaţie–Sănătate
Bioinformatician- Leonard Vancu- Dir. Departament Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu