sâmbătă, 24 aprilie 2021

Cum funcționează lumea?

 


Walter Cronkite a fost, pentru multă vreme, cel mai de încredere om din America. Figură de frunte la CBS News, Cronkite a reprezentat pentru public imaginea jurnalistului integru, a personalității media alături de care oamenii simt cum se schimbă istoria. Asasinarea președintelui Kennedy, a lui Marthin Luther King sau a lui John Lennon au reprezentat cele mai cunoscute momente ale sale, iar încheierea războiului din Vietnam i se datorează într-o oarecare măsură.

Dincolo de sclipiciul public, însă, Cronkite era un om cu o agendă încărcată, în calitate de ofițer de informații. Lista sa de priorități se confunda, din întâmplare, exact cu cea a organizațiilor de elită (un fel de a spune), din care făcea parte. Ca un exemplu banal, iată care era viziunea lui Cronkite asupra rezolvării problemelor dintre state:
„Dacă vrem sa evităm un conflict catastrofic mondial, trebuie să întărim Națiunile Unite ca un prim pas spre un guvern global, modelat după guvernul nostru, cu o putere legislativă, executivă și judiciară și o forță armată care să impună legi internaționale și să mențină pacea. Bineînțeles că pentru a face asta, americanii trebuie să renunțe la o parte din suveranitate”. Etc. etc.

William Paley a fost cel care, în calitate de președinte al postului, a transformat CBS, dintr-o rețea insignifiantă de radiouri, într-un gigant media, o poveste de succes clasic-americană. Paley era, la rândul său, ofițer de informații, cu rangul de colonel, implicat în acțiuni de război psihologic. El a jucat, de asemenea, un rol important în Operațiunea Mockingbird (la care a luat parte si Cronkite), prin care CIA a structurat, influențat, distorsionat și manipulat discursul public din SUA, dar nu numai. Paley făcea parte, cum altfel, și din Council of Foreign Relations, o organizație de elită (vorba vine) specializată în rezolvarea problemelor globale și promotoare a unui guvern mondial.

Fred Friendly a fost director la CBS News în perioada Operațiunii Mockingbird și a făcut parte din activul misiunii CIA. Alături de jurnalistul Edward Murrow, la rândul său parte din echipa de informații a Operațiunii Mockinbird și în cinstea căruia Council of Foreign Relations a instituit un premiu pentru ziariști, a realizat o emisiune, «See it now», în care au demolat tentativele senatorului Joseph McCarthy de a revela o rețea comunistă infiltrată în SUA, inclusiv în interiorul CIA sau la Hollywood. Unul dintre cei acuzați de McCarthy era Cord Meyer, responsabil printre alte însărcinări, de Operațiunea Mockingbird. Altul era Frank Wisner, unul din directorii agenției. Nu a fost o întâmplare, așadar, că toate figurile impozante ale mass-media americane (Walter Lipmann, Ed Murrow, Joe Alsop, Drew Pearson), nu doar CBS, s-au aruncat asupra senatorului și au contribuit, printr-un efort jurnalistic obiectiv, concentrat și dezinteresat, bazat pe respectarea drepturilor individuale, la căderea lui McCarthy.

Președintele CBS, în perioada Operațiunii Mockingbird, era Sig Mickelson care, din rațiuni de comoditate și eficiență, avea instalată o linie directă cu CIA din biroul său. Mai târziu, Mickelson avea să devină președinte al Radioului Europa Liberă.

Povestea oamenilor de la CBS (Murrow, Friendly, Mickelson) și a războiului purtat împotriva senatorului Joseph McCarthy a fost ecranizată, oarecum, de George Clooney în «Good Night and Good Luck». În film, jurnaliștii sunt niște oameni cu un simț al datoriei special, cu un respect pentru public, fără nicio agendă ascunsă, o comunitate de idealiști aflată în căutarea adevărului, ziariști care „nu fac știri, ci le prezintă”. În opoziție, McCarthy este un mic monstru totalitar, aflat în fruntea unei „poliții a gândirii”, care amenință nu doar carierele unor nevinovați, ci întreaga arhitectură instituțională a tărâmului făgăduinței. Pentru a potența impactul dramatic, regizorul, scenaristul și actorul George Clooney a modificat puțin istoria, iar în film show-ul «See it now» al lui Edward Murrow este suspendat ca urmare a intervențiilor lui McCarthy. În realitate, emisiunea a continuat încă un sezon și nu a suferit de pe urma acțiunilor senatorului. E inutil de amintit că filmul nu prezintă nici măcar o sugestie din biografiile colorate ale protagoniștilor.

Tot din repertoriul biografic, trebuie amintit că George Clooney, „vocea Holywoodului pentru orice problemă”, este, în prezent, membru al Council of Foreign Relations. În aceeași ordine de idei, și doar ca detalii relativ savuroase, organizația pe care o conduce, «The Sentry», face parte din «Center for American Progress» (George Soros), și are drept contributori relevanți cele mai importante firme de armamente.

Cazul CBS vs McCarthy ilustrează perfect nu doar cum funcționează lumea, prin intersecția rețelelor de informații, activism civic și presă, dar, mai ales, modul în care se scrie astăzi istoria prin intermediul filmelor.

Preluare: anonimus.ro / Autor: Ninel Ganea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu