Mesaj retransmis de la Comisia Europeană!
Ca urmare a creșterii modeste de anul trecut, economia UE a intrat în 2024 cu un nivel mai redus decât se preconizase. În previziunile sale intermediare din iarnă, Comisia Europeană revizuiește creșterea din UE și din zona euro în sens descendent, după cum urmează: 0,5 % în ambele zone în 2023 (față de 0,6 %, potrivit previziunilor din toamnă), 0,9 % în UE (față de 1,3 %) și 0,8 % în zona euro (față de 1,2 %) în 2024. În 2025, previziunile de creștere a activității economice se mențin totuși la 1,7 % pentru UE și la 1,5 % pentru zona euro.
Inflația ar urma să încetinească mai rapid decât se preconiza în toamnă. Potrivit estimărilor, inflația IAPC (indice armonizat al prețurilor de consum) va scădea în UE de la 6,3 % în 2023 la 3,0 % în 2024 și la 2,5 % în 2025, iar în zona euro, de la 5,4 % în 2023 la 2,7 % în 2024 și la 2,2 % în 2025.
Previziunile economice pentru România
Conform estimărilor, creșterea economică a încetinit la 1,8 % în 2023, o revizuire descendentă de 0,4 puncte procentuale față de previziunile din toamnă. Inflația ridicată și creșterea anemică a creditelor private au limitat cererea internă în 2023, în timp ce cererea externă a fost slabă. O creștere puternică a formării brute de capital fix, stimulată de investițiile finanțate de UE în infrastructuri publice, a compensat încetinirea consumului privat și scăderea stocurilor, în timp ce contribuția negativă a exporturilor nete la creștere s-a diminuat. O piață a muncii rezilientă și două creșteri ale salariului minim au atenuat încetinirea veniturilor disponibile reale. După un al treilea trimestru cu rezultate slabe, indicatorii pe termen scurt sugerează că economia și-a recâștigat o anumită dinamică în ultimele luni ale anului 2023, pe fondul vânzărilor cu amănuntul, al serviciilor și al sectorului solid al construcțiilor.
Mai multe informații precum și raportul de țară pentru România sunt disponibile în comunicatul de presă.
-- Dr.ing. Radu BIG Director executiv CDIMM Maramures (CEO) Coordonator Centrul EUROPE DIRECT Maramures tel: +40 262 224870 fax: +40 262 222409 mobil: +40 744 398063
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu