Cărăușul

Nu vă ascund, aș fi vrut ca polițiștii de pe aeroportul din München să-l fi găsit pe Videanu cu bijuteriile în anus. Să i le fi extras în urma unei operațiuni. Să se fi pus de-a douălea colierul de 500.000 de euro, pandantivul cap de leu să se fi încoțopenit în dosul pedelistului bătrân.

Trăim vremuri, prieteni, în care, dacă întrebi pe stradă de Videanu, oamenii habar n-au. Unul-doi se mai scarpină în cap și întreabă dacă e „ăla de la Craiova“. Ăla e Berceanu. „Aaa, așa.“

Am simțit sintagma „pensionarul Videanu“ ca pe un film de groază. E tot ce poate fi mai departe de Videanu: imaginea de pensionar român. Nici pensionar special nu e, să ne înțelegem. Omul e la distanță cosmică de cel mai bogat dintre pensionari. Și toți banii au fost făcuți pentru că și-a pus așa-zisa activitate politică exclusiv în slujba propriilor afaceri. Au muncit cu toții, cu soție și copii, pentru binele comun. Al familiei.

Ca să înțeleagă tinerii de azi ce țară bogată am fost, ce bine am dus-o nu cu mulți ani în urmă: merg pensionarii să-și ia bijuterii din Vest, cară săracii de pe la Prada, de pe unde apucă, îi vezi prin aeroporturi cu cărucioarele alea după ei.

(catavencii)

Foto: solidnews.ro