Hora Unirii – povestea neștiută a imnului pentru înfrățirea românilor de la 1859

Poezia „Hora Unirii”  avea să devină cunoscută după ce compozitorul moldovean Alexandru Flechtenmacher a compus muzica.

Unul dintre simbolurile Unirii Principatelor Române de la 1859 este „Hora Unirii”, imn mobilizator care i-a ‘chemat’ pe munteni şi pe moldoveni să se unească sub acelaşi nume. Cu toţii cunoaştem autorul acestor versuri mobilizatoare care însoţesc hora – Vasile Alecsandri. Mai puţin cunoscută este, însă, povestea din spatele cântecului.

La 14 iunie 1848, Vasile Alecsandri publică Hora Ardealului, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, folosind pseudonimul „Un român”. Textul exprimă unitatea de acţiune a Revoluţiei Române de la 1848 pentru a înfăptui unirea deplină a românilor. Odată cu trecerea timpului, aceasta îşi pierde titlul iniţial, fiind denumită Hora română sau chiar o Cântare:

„Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/Pe pământul României!/ Ardelean, copil de munte! / Ian rădică-acum cea frunte/Şi te-nsuflă de mândrie/ Că-mi eşti fiu de Românie!”

 „Hora Unirii” scrisă de Vasile Alecsandri în 1856, cu ocazia constituirii societăţii Unirea, la Iaşi, a fost publicată în revista „Steaua Dunării”  a lui Mihail Kogălniceanu.

„Ca urmare a unei spontaneităţi înflăcărate, poetul scrie versurile ‘Sub acest măreţ castan/Noi jurăm toţi în frăţie/ Ca de azi să nu mai fie / Nici valah, nici moldovan. / Ci să fim numai români / într-un gând, într-o unire / Şi să dăm mâni cu mâni / Pentru-a Ţărei fericire”, păstrând însă prima strofă din Hora Ardealului.

Poezia devine din ce în ce mai cunoscută în lumea satelor din Moldova, ţăranii văzând în Unire un mod de a scăpa de nevoi şi de boieri. Nu durează mult până când ajunge să aibă impact şi în Transilvania, fiind considerată un îndemn şi pentru românii transilvăneni că, sub semnul Unirii, puteau înlătura asuprirea claselor dominante.

Hora Unirii devine un cântec popular, aşa cum o consideră şi Vasile Alecsandri, care o include în volumul „Poesii populare ale românilor”, în 1866. Transcrisă în 1859, Oprea Dumitru Braşoveanu o intitulează sugestiv „Versul naţional în privinţa împreunării Principatelor”, modificând versul „Măi muntene, măi vecine”, cu „Măi muntene, măi române”, din cauza unei realităţi istorice transilvănene diferite de cele din Moldova şi Muntenia.

Hora Unirii ajunge astfel să inspire o bogată poezie patriotică şi unionistă în toate provinciile româneşti, cu deosebire în Transilvania. Poezia, cu versuri de impact pentru toţi românii, devine Imnul Uniri, Radu D. Rosetti, el însuşi poet şi prozator, consemnând, cu entuziasm, că „Hora Unirii a lui Flechtenmacher, pe versurile lui Vasile Alecsandri, trebuie să fie cântată, prin tradiţie, în ziua când sărbătorim unirea tuturor românilor”, spune profesorul de Limba română, Marina Vasilof, de la Colegiul Pedagogic ‘Spiru Haret’ din Focşani.

Răspândirea rapidă a Horei Unirii în întreaga ţară şi în toate mediile sociale au transformat această poezie într-o adevărată „Marseillaise a Unirii românilor”, cum o va considera poetul însuşi, mai târziu.

De altfel, ideea uniunii fusese cuprinsă, ca temă lirică, în cunoscuta poezie-manifest „Către români”, numită ulterior „Deşteptarea României”, elaborată în toiul evenimentelor de la 1848. Încă de atunci, unirea era simbolizată printr-o horă imensă, acoperind tot spaţiul geografic al României Mari, constituind proiectul unui om vizionar.

Dacă în lumea satului HORA unea oamenii, adunându-i roată, într-un simbol al perfecţiunii şi al întregului, ei bine, ‘Hora Unirii’ a lui Alecsandri adună toată românimea într-un cerc. Prinderea de mână a celor ce se unesc în acest dans transmite ideea de putere multiplicată, în funcţie de participanţii la actul de bucurie că teritoriul ţării noastre se întregeşte.

„În imagini, spaţiul dintre oamenii prinşi în horă este o inimă, cercul format din oameni cuprinzând cordurile înmulţite: cele nevăzute, din pieptul dansatorilor, precum şi acelea care umplu golurile dintre cetăţenii ce stau mână în mână”, a declarat, pentru AGERPRES, Ionelia Burghelea, profesor de Limba română la Şcoala Gimnazială „Oana Diana Renea” din Focşani. Potrivit acesteia, poezia lui Alecsandri este „un manifest”, care are drept scop mobilizarea românilor pentru unire.

„Poezia Unirii este un text-manifest, un discurs politic în care sunt cuprinse de autorul ce se dovedeşte un spirit civic avântat şi un patriot plin de înflăcărare toate aspectele care îi pot mobiliza pe români întru înfrăţire: chemarea la acţiune, stabilirea unor idealuri înalte, perspectiva biruinţei şi jubilaţia împlinirii ei. Deşi cuprinde, în cele opt strofe, un discurs politic, Hora Unirii îl sensibilizează pe receptor prin simplitate şi prin caracterul popular, ideile poetice, viziunea şi simţămintele exprimate fiind uşor de receptat de cititorii/ascultătorii acestui imn intonat. Eul liric sau mai precis eroul liric moldovean, rostitor al discursului mobilizator, se adresează vecinului său de dincolo de Milcov, munteanul, considerat geamănul de care a fost despărţit de vitregiile istoriei: „Amândoi suntem de-o mamă,/ De-o făptură şi de-o seamă,/ Ca doi brazi într-o tulpină, / Ca doi ochi într-o lumină”. Dubla comparaţie din strofa citată susţine imaginea vizuală a unităţii naţionale, locuitorii provinciilor româneşti împărtăşind rădăcinile şi trunchiul arborelui genealogiei lor‘, spune Ionelia Burghelea.

Deşi nu a devenit niciodată imn al României, „Hora Unirii”  a avut mai multe variante, interpretate de-a lungul timpului de artişti foarte cunoscuţi, una dintre interpretările celebre aparţinându-i Mariei Tănase.

Autor: Andreea Leonid (Radio Cluj), 24 ianuarie 2025