Interviurile montează cumva, pornind de la documentare, ce i s-a întâmplat invitatului. „Stabilesc” peste trăiri și experiențe singulare, clasificând o implicare pe care, pentru a fi corecți, doar cel care s-a expus și-a trăit o cunoaște.
Realizarea selecției pe biografie străină îmi
pare o instalare exhibiționistă pe
protagonismul altuia.
De aceea, eu o să mă ocup doar de lumea care o
înconjura pe Doina Guriță, voi pune in valoare ce o face diferită, lăsând-o pe
ea să ducă interacțiunea cu publicul până acolo unde e dispusă.
Am avut posibilitatea să deschid un spațiu unde stă
o Doina pe care lumea a văzut-o puțin, asta și datorită faptului că am
cunoscut-o departe de casă și lipsa zonei de confort face să nu mai urmezi cum
te văd alții și să joci cu limite noi.
1. Cum e să pui de casă nouă în Spania, după ce sunt
zeci de ani de când critica vorbește despre autoarea Doina Guriță, cu cuvinte
îngrijite, în România?
DG.
Casa nouă din Spania poate fi văzută ca o continuare
a unui drum artistic ce a început în România, unde Doina Guriță a fost
apreciată și a devenit o voce recunoscută și răsplătită. Cu toate că primirea
criticii române a fost, poate, una îndelungată și constantă, experiența unui
nou loc aduce o provocare – aceea de a găsi echilibrul între rădăcinile și
recunoașterea națională și drumul de a se afirma într-un spațiu cultural
diferit, unde trebuie să își deschidă poezia pentru noi comunități și
perspective.
Da, critica
literară din România vorbește cu respect și admirație despre poezia Doinei
Guriță, evidențiind sensibilitatea și profunzimea sa. Stilul ei este apreciat
pentru eleganța și complexitatea metaforelor, abordarea sinceră și explorarea
unor teme universale, cum ar fi iubirea, suferința, natura și spiritualitatea.
Tradusă și premiată internațional, Doina Guriță este văzută ca o voce
distinctivă în poezia contemporană, iar recunoașterea sa pe plan internațional
îi sporește vizibilitatea și aprecierea în țară(…). Criticii o compară uneori
cu poeți consacrați și laudă modul în care reușește să îmbine delicatețea cu
forța expresivă, făcându-și cuvintele să "nu se dea bătute", să
rămână vii și puternice în mintea cititorului.
Doina Guriță este, într-adevăr, comparată în critica
literară cu nume mari ale poeziei românești precum Mihai Eminescu, Nichita
Stănescu, George Coşbuc, Nicolae Blaga, Ana Blandiana, Alexandru Macedonski,
I.S.Pop, Daniel Corbu și alți poeți consacrați (a se vedea cronici: Ioan
Holban, Constantin Dram, Horia Zilieru, Maria Trandafir, Erick Gauthier,
Janvier Gill Diaz, Constantin Mănucă, Petruş Andrei et alli). Aceste comparații
subliniază adesea intensitatea emoțională, profunzimea meditației și măiestria
stilistică pe care o manifestă în creațiile sale. Poezia mea este văzută ca
având o forță evocatoare deosebită, care reușește să exploreze teme esențiale
și universale printr-o voce distinctă, dar totodată conectată cu tradiția
literară românească.
2. În țară, poezia ta spune doar despre tine. Și vii
în străinătate și îți dai seama că trebuie să reprezinți o țară pentru alte
două: o Românie mică și o Spanie întreagă( unde literatura noastră încă are
nevoie să primească ajutor pentru a fi corect vizualizată). Contactul cu
Diaspora a însemnat să înveți o dragoste nouă, una care te situează în raport
cu?
DG.
Da, aşa este! Într-o țară nouă, poezia poate deveni
mai mult decât o expresie individuală – ea capătă un rol reprezentativ pentru
cultura din care provine, dar și pentru imaginea României în contextul
internațional. Contactul cu Diaspora este, într-adevăr, o „dragoste nouă”, una
care unește în sine dorul de casă și responsabilitatea de a reprezenta o
cultură. În fața acestui rol, descoperi o poezie care vorbește nu doar despre
tine, ci despre o identitate colectivă, despre România și despre nevoia de a o
aduce într-o lumină nouă pentru o Spanie care poate nu o cunoaște îndeajuns.
Este o legătură care te situează în raport cu dorința de a da voce unui întreg,
oferind literaturii române șansa de a-și împlini destinul universal.
3. Ai demonstrat, în relație cu autorii cunoscuți în
Spania, o susținere purificată de acea segregare practicată uneori de
intelectualii din țară.
Ai devenit iubită, oamenii te-ai simțit „asemenea”.
Structura comunitară a Diasporei nu trebuie să fie
rezultatul sugestiilor inerției ci a unei dinamici organizaționale. Vorbește-ne
despre felul în care ai ales tu să trasezi uniuni și colaborări!
DG.
Felul în care am ales să trasez uniuni și
colaborări, mai ales în cadrul Diasporei, s-a bazat pe valori comune și pe
intenția sinceră de a crea punți, nu doar proiecte temporare. Pentru mine,
colaborarea începe cu respectul reciproc și o deschidere autentică față de
diversitate – recunoscând că fiecare scriitor, fiecare artist are o voce
distinctă, o poveste unică și o perspectivă care merită auzită.
Am căutat mereu să evit acea segregare de care spui,
întâlnită din păcate uneori chiar și între intelectuali, pentru că ea nu face
decât să limiteze dialogul și schimbul cultural. În relațiile cu autorii din
Spania, dar și din alte țări, am încercat să păstrez o abordare incluzivă, să
îi încurajez să își exprime autenticitatea. Această atitudine a rezonat cu mulți
dintre ei, iar comunitatea s-a sudat organic, nu prin constrângeri formale, ci
prin dorința comună de a ne îmbogăți reciproc experiențele.
Structura comunitară a Diasporei, în opinia mea,
trebuie să fie ca un organism viu, care se adaptează la nevoile membrilor săi
și care își regăsește sensul în solidaritate, nu în inerție. Din acest motiv,
am preferat o dinamică organizațională ce lasă loc pentru inițiative
individuale, dar care, în același timp, pune accentul pe colaborare și
susținere. De asemenea, cred în importanța mentoratului, în special pentru
tinerii autori, și în promovarea lor la nivel internațional – o
responsabilitate pe care mi-o asum cu toată seriozitatea.
Această abordare mi-a adus și mie o dragoste și
apreciere neașteptată, deoarece oamenii s-au simțit "asemenea," așa
cum bine ai spus, într-un spațiu cultural în care fiecare a fost invitat să se
exprime liber și să fie el însuși, fără măști.
4. Experiențele rezistă, edificarea lor și
justificarea realizăndu-se prin cuvânt care nu se dă bătut.
Ce pretinde muza de la Doina Guriță, unde ți se
plasează poezia, punând cunoașterea și conștiința să țină de capete?
DG.
Foarte frumos spus! Este adevărat, experiențele
noastre rezistă timpului, iar edificarea și justificarea lor se împlinesc prin
cuvântul care nu se dă bătut, cel care transcede obstacolele și ajunge la
esență. În poezie, cuvântul devine un bastion al trăirilor și al înțelepciunii
dobândite, fiind mijlocul prin care autorul își cristalizează gândurile și
sentimentele în fața cititorului.
Muza pare să-i ceară Doinei să aducă la suprafață și
să justifice lumea profundă a experiențelor printr-un cuvânt care rezistă, ca
un fir de legătură între conștiință și cunoaștere. Poezia ei se plasează
într-un spațiu de interogare și revelație, acolo unde adevărul se clădește și
se înfruntă prin limbaj. Această întâlnire a cuvântului cu sensul devine o
formă de edificare, o construcție ce cere forță, dar și vulnerabilitate, pentru
că doar prin aceasta poate deveni autentică.
5. Scrii de când erai un copil. E poezia o
responsabilitate pe care o susții?
DG.
Da scriu de la o vârstă fragedă, mama îmi zicea că vorbesc în versuri, imi „ieşeau”
cuvintele în rimă…, iar această chemare spre poezie poate fi văzută ca o
responsabilitate, un har divin, un fel de misiune care îți cere să cauți
constant în profunzime, să dai glas unei intuiții și unei percepții care, odată
exteriorizate, devin parte dintr-o lume ce caută să fie înțeleasă. Poezia nu e
doar creație, ci și asumare – un spațiu în care trăiești responsabilitatea
cuvântului și a autenticității acestuia. Criticii afirmă că poezia mea este
bazată pe o cultură bogată şi sunt comparată cu figuri emblematice precum Mihai
Eminescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana și D. Corbu, I.S.Pop, etc. (vezi Ioan
Holban et alli). Această asociere mă onorează și mă motivează să continui să
explorez teme profunde și universale printr-o abordare unică, ce îmbină
sensibilitatea poetică cu o cultură solidă.
6. Doina Guriță nu se reduce la o activitate, încerc
să simplific structura, dar trebuie să fiu amabilă cu un curriculum extins.
Profesor universitar. Lucrul cu studenții îți permite accesul la răspunsuri
fără crăpături, despre menire și împlinirea ei? E acolo o eficiență pe care
literatura nu o poate integra?
DG
Mulţumesc, aşa este. Pentru mine, rolul de profesor
universitar doctor îmbogățește creația
poetică, oferindu-i un acces la întrebările și trăirile studenților. Educația
devine o fereastră spre explorarea destinului și a menirii, iar contactul cu
tinerii e o sursă de inspirație și reflecție. Eficiența și structura sunt
esențiale în predare, dar literatura cere altceva: un spațiu deschis, fragil și
neliniar, în care nu toate răspunsurile se închid fără crăpături. Aici, rolul
poeziei este să rămână fluid, să caute și să surprindă, nu neapărat să închidă.
Am întîlnit studenţi cu aşa o sensibilitate, deschidere pentru poezie, ceea ce mă bucură enorm.
7. Arta e o formă concretă de a fi conștienți. Artistul are datoria să alimenteze puncte de
vedere, să dezvolte( mai încolo de simpla enumerare) reflecții?
DG.
Datoria artistului poate fi interpretată în multe
feluri. Unii cred că artistul trebuie să provoace reflecții, să aducă o
profunzime care depășește simpla enumerare a lucrurilor și evenimentelor, să
dezvăluie întrebări și puncte de vedere care incită la dialog interior. Scopul
nu e neapărat de a oferi răspunsuri definitive, ci de a deschide noi
perspective, de a alimenta curiozitatea și sensibilitatea cititorului față de
lumea interioară și exterioară. Un artist care își asumă această misiune
reușește să aducă o experiență nu doar estetică, ci și una filosofică și
emoțională, având un impact de durată. Arta, ca formă concretă de
conștientizare, implică o datorie față de societate, față de adevăr, față de
exprimarea unor perspective diverse. Artistul are această obligație de a hrăni
gândirea, de a provoca, de a invita publicul să-și deschidă orizonturile și să
reflecteze, punând în lumină ceea ce poate rămâne ascuns în ritmul grăbit al
vieții de zi cu zi.
8. Există poeți indiscutabili? Are rost să își
dorească aspirantul să publice, într-o lume literară în care ierarhiile toate
par că deja s-au făcut?
DG.
Întrebarea aceasta are o notă provocatoare, fiindcă
literatura este subiectivă și fiecare generație își redefinește canonul. Poeți
precum Eminescu, Rilke sau Baudelaire sunt considerați piloni ai literaturii,
dar asta nu înseamnă că noi voci nu își pot găsi locul și relevanța. Aspirația
unui poet de a publica nu ar trebui să fie diminuată de impresia că „toate
ierarhiile sunt deja stabilite”. Poate că publicarea, în sine, nu e întotdeauna
o garanție a reușitei, dar e o cale prin care scriitorul se conectează cu
cititorii, își pune amprenta asupra unui moment literar. Ierarhiile literare
sunt fluide, așa că aspirantul merită să se exprime și să încerce.
9. Trebuie, și dacă da, în ce măsură, să ignorăm
cine face poezia, comportamentul unui autor? Cum separăm condiția cotidiană de
operă?
DG.
Ignorarea comportamentului autorului e o temă
sensibilă. În ce măsură reușim să separăm opera de creatorul său? Uneori,
comportamentul unui scriitor poate influența modul în care îi percepem opera,
dar literatura are un mod de a se sustrage de la contextul cotidian, iar
creațiile pot trăi independent de imperfecțiunile autorului.
Această separație devine un exercițiu de apreciere a
valorii pure a cuvintelor, dincolo de autor. Totuși, într-o eră în care viața
personală a creatorului devine tot mai vizibilă, această distanțare poate fi o
provocare.
10. Accepți să servești de exemplu?
Fragilitatea
Doinei Guriță nu vine dintr-o alegere echivocă a provenienței. Pentru că nu e
fragilitatea care te lasă pe dinafară, rezidual-incomplet. Fragilitatea Doinei
Guriță e exact cum îi trebuie poeziei.
DG.
Exemplu personal-
În cazul meu și al creației mele, poezia reflectă dincolo de experiența
personală și se plasează într-un dialog universal. A fi un exemplu poate fi o
alegere, dar și un rezultat al modului în care mesajul meu atinge publicul.
Unii poeți servesc ca model prin felul în care își trăiesc arta, oferindu-se,
de fapt, prin vulnerabilitate și autenticitate.
Despre fragilitatea Doinei Guriță, ea nu e
slăbiciune, ci un fel de rezonanță cu sensibilitatea poetică. Fragilitatea
aceasta e, mai degrabă, un vehicul care îi permite poeziei să se manifeste în
mod autentic. Această fragilitate este o sursă de forță, deoarece dezvăluie
complexitatea trăirilor umane și vulnerabilitatea lor esențială, și oferă
poeziei exact textura de care are nevoie.
Felicitari pentru interviu! E super fain!
RăspundețiȘtergere