de Gheorghe Pârja
Cică au rămas în cursă 12 aspiranți, care vor să
ajungă în vârful dealului, la Cotroceni. Dar, după cum se știe, gloria este
doar pentru unul. Sau pentru una. Logic, alegerile, adică votul, ar trebui să
fie singurul mod de a scoate din popor lideri capabili să-l conducă. Din
păcate, însă, oricât de îngăduitor ai fi în încercarea de a găsi însușiri
intelectuale și politice la cei care se silesc să ajungă pe podium, nu prea
reușești să conturezi profilul unor lideri în care să învestești încredere și
speranță. Din care rezultă certitudinea. Cu ce se vede, greu e să ajungi la
performanță, spre binele celor mulți.
Cei care stau lângă scară, gata să urce spre lojile
puterii, sunt convocați în fapt de seară, unde asudă variante multiple. În
birourile în care se consumă multă energie, pentru concluzii așteptate, sunt
scene cu nopți cu somn agitat, sau fără somn. Campania electorală, spuneam,
este ocazia bună pentru a lansa în lumea politică oameni care pot face
rânduieli de ținută pentru țară. Oare, am pretenții prea mari? Nu cred! Trăim
un paradox în aceste vremuri agitate. În care istoria se face fără contribuția
unor lideri cu pretenția că dau direcția de bază societății pe care o
cârmuiesc. Unde poate ajunge România cu partide fără doctrină, fără program,
dar care clamează identitatea națională? Zadarnic auzi până la exces despre
patriotism, în numele poporului, pe care îl rostesc de multe ori pe zi, că nu
înțeleg nimic din istoria reală.
Zău, este jalnic să strigi în gura mare vorbe fără
conținut, pentru a câștiga voturi, putere. Și ce vei face cu puterea? Fără
măcar un mic plan pentru țara aceasta. Care începe să intre în derivă. În loc
de discuții despre proiecte de țară, vedem seară de seară cât de goale de
conținut sunt mesajele celor care strigă că sunt patrioți! Acest nobil și
necesar sentiment nu se lasă strigat ca în vreme de răscoală! El are nevoie de
a fi împlinit prin fapta curată a unor lideri curajoși. Cu știință de carte, cu
gânduri bune și remarci inteligente, cu mesaje încurajatoare, de solidaritate
reală. Cu viziune asupra viitorului țării. Din păcate, constatăm multă vrajbă
între candidați. Și noi așteptăm idei salvatoare de la ei, într-o lume extrem
de agitată.
Cei înșirați pe ața noii puteri, deocamdată, nu-mi
dau sentimentul că pot da direcția care să pună în dreptul țării alt semn al
valorii. În concertul țărilor europene, sunt state care au făcut pași mai
siguri în direcția siguranței pentru ziua de mâine. Nu sunt cârcotaș de
profesie, dar îmi iau dreptul profesional de a privi realitatea până la
încredere în ochi. Și constat că nu toate rânduielile din jur au vocația
relaxării. Liderii care înaintează pe câmpul de întrecere al acestei campanii
încep să provoace derută. Iar sondajele dau mari emoții. Cum să mai crezi în
coaliții, dacă vezi că în sondaje partidele coalizate pierd.
Aventura electorală prefigurează un viitor incert
pentru ele. Metafora maritală a unui lider liberal, cu mama și cu tata care
îndeamnă la căsătorie, dar partenerii nu se prea înțeleg, poate duce la
consecințe nedorite. Ieșirea din acest impas cere gândire suplă, curajoasă.
România nu are nevoie de lideri salvatori, ci de lideri cu viziune, care
înțeleg spre ce se îndreaptă lumea. Iar alegătorii ce văd? O țară împărțită și
învrăjbită. O parte atrasă de suveraniști, care mai degrabă sunt izolaționiști,
și alta cu globaliștii. Și în mijloc, mulți spectatori care privesc și apoi cad
pe gânduri și nu mai au încredere în niciuna dintre părți. Anularea alegerilor
în condiții nelămurite a provocat multă tensiune, iar apariția lui Călin
Georgescu pe scena electorală a pus pe jar partidele prinse în horă. Care își
arată lipsa de performanță și de adaptare. Și chiar dacă Georgescu nu mai
candidează, partidele și politicienii tot despre el vorbesc. Un fost candidat
care oscila între pitoresc și taine energetice încă nedeslușite. Cum
nedeslușită a rămas și biografia sa. Iar partidele care l-au sprijinit suferă
serioase tulburări de direcție. Cu ceartă între lideri.
Și mulți pretendenți la tronul din Dealul
Cotrocenilor. Deontologii spun că asta este o dovadă a democrației. Adică să
aibă de unde alege votanții. Eu cred în vorba de acasă: puține și bune, să avem
unde le pune! E grea urcarea dealului și cu multe opinteli!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu