Semnal editorial - Ioan Romeo ROȘIIANU „Litanii pentru ultimă uitare”

 A IEȘIT ACUM DE LA TIPAR cea de-a treia mea carte de... litanii.

„Litanii pentru ultimă uitare” - poate chiar ultima mea uitare! - are prefața făcută de Mioara Bahna, postfața de dr. Adriana Craciun.

Referințele și susținerea critică poartă semnătura drd. Iulia Maria Ciherean, Florin Dochia, Dimitriu Gabriela, prof. Valentin Lupea și Liliana Moldovan.

Coperta seriei este realizată de mereu inspiratul Florin Dochia, ilustrațiile îi aparțin prof. Carmen Mihaela Coca.

Actualmente se află la tipar cea de-a doua ediție a volumului „Galaxia din noi”, volum semnat de studenta Antonia Pitu.

De asemenea, într-un avansat stadiu de tehnoredactare este - și ea poate ultima! - antologia „Incantații de vară”.

În măsura în care starea de sănătate îmi va permite, cartea va pleca înspre biblioteci, câteva reviste, către cei implicați în realizarea acesteia.

De asemenea și către cei puțini care nu m-au părăsit și uitat încă.

PS - mulțumesc și pe această cale familiei de prieteni care a susținut material apariția acestei cărți!

Ioan Romeo ROȘIIANU

IOAN ROMEO ROȘIIANU, LILIANA MOLDOVAN, Scrisori și alte sacrificii poetice, Colecția Poesis, Editura Ecreator, Baia Mare, 2025

 

TIMPUL IUBIRII ȘI AL SPERANȚEI

Motto: „Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta. Ai spus toate vorbele  care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le- ai combinat altfel.”   Garabet Ibrăileanu

„Versul va rămâne veșnic o înaltă ținută literară.” Tudor Arghezi

Volumul de poezii cu titlul Scrisori și alte sacrificii poetice este o călătorie literară captivantă în care cei doi autori își exprimă planul vieții așa cum îl percepe fiecare iar acesta fiind extrem de fragil apare IUBIREA nemuritoare care e un refugiu și o speranță, fiind în același timp tematica poeziilor  cu exprimarea atributelor acesteia, teama, mirarea, admirația etc. Iubirea ca uitare, ca fericire, teama de moarte, declarația de acceptare între un „EL” și o „EA” de cele mai multe ori neidentificați, anonimi, care „văd ideile dragostei.” Astfel „EL” se confundă uneori cu poezia/ frumoasa poezie  apărută pe coala albă de hârtie, poetul scrie mânat de sentimentul nesiguranței, al temerii de nimicnicia vieții, al  încercării de a răspunde la întrebări existențiale.

Se așteaptă un răspuns de la „EA” pe măsura înțelegerii poetei Liliana Moldovan. Aceasta nu întârzie să apară, astfel că fiecare poezie scrisă de Romeo Roșiianu are un răspuns.

O idee poetică poate fi exprimată într-o sută și mie de forme. Repetarea unor versuri corespunde cu refrenul din muzică, se adâncește sensul ideii sau se exprimă aceeași idee într-o altă formă verbală. În poezie prin repetare și completare se adaugă noi nuanțe spirituale,  se completează ideea ce se vrea a fi exprimată. Ca ritm, melodie și imagine intuitivă ideea poetică exprimă frământarea  secretă a interiorității poetului.

Pentru asemănare și diversitate în același timp s-au asociat doi autori Ioan Romeo Roșiianu din Baia Mare și Liliana Moldovan din Tg. Mureș. Atmosfera lirică e aceeași nu numai ca răspuns poetic, ci și ca alegerea cuvintelor potrivite spațiului de exprimare.

Felul de a scrie astfel de poezii ca răspuns la o idee poetică mă duce cu gândul la poeziile scrise de Veronica Micle către Eminescu și nu-mi explic de ce versurile Veronicăi nu sunt atât de cunoscute pe cât ar merita.

I.R Roșiianu: „ Mai știi când ți-am arătat în crucea amiezii

O lacrimă pe obrazul cerului?

Așa aș fi vrut să fac, Iubito,

și nici măcar martori n-am avut când mă luptam cu mine însumi

Când eu îmi ziceam în urechea stângă să plec

Și când tot eu îmi ziceam în cea dreaptă să stau.”

Al ei răspuns: „Ingenioasă e pana versului tău/ Indecis balansul între bine și rău,/ între a fi iubire și a pleca din ea./ De-ai fi făcut tristeții jurământ/ În zâmbetul meu, revino, curând.”( Iubito, de când ai plecat și până acum)

Folosirea versului liber duce spre un raport echitabil între ritm, melodie și idee,  deși pe alocuri ritmul e stăpân ca expresie firească a eului interior tumultuos iar în alte cazuri melodia primează uneori ritmului.

La umbra de tristețe și nostalgie din poezia „Scrisoare de pe patul de spital” Liliana Moldovan răspunde cu optimism și speranța de mai bine:

I R Roșiianu – „Și chipul tău frumos nu era să-mi aline orbitele goale/  priviri goale de suișuri aveam în dimineața aceea/ și nimeni nu știa de ce inima/ bate de una singură și nesilită de nimeni”

Al ei răspuns: „Te chem de prin abisuri să te-ntorci,/ Unde mai ești și cum să te găsesc? / Îmi scrii de la fereastra cu patul de spital. De mult te știu, / de mii de veacuri te doresc... / Repet: E multă inimă în tine/ Și e foarte bine!”

Completarea ideii și/cu amplificarea sentimentului se poate observa și din poezia Scrisoare despre plecarea ta:

I.R .R „-O, ce tare m-a durut tăcerea ta și ochiul s-a închis când te-ndepărtai grăbită-n vântul amiezii.”

Al ei răspuns: „Mă depărtam grăbită-n vântul amiezii/ Așa ai constatat, așa a fost./ Neșterse amintiri prinse de-al inimii rever/ Toate s-au dus!/ Nimic nu s-a întors.”

Se poate lua ca exemplu o altă poezie a celor doi poeți legați sufletește prin aceleași idei Scrisoare despre o poezie pe cord deschis.

I.R.Roșiianu: „iubim viața pentru că este o minciună frumoasă/ urâm moartea pentru că ea este un crunt adevăr/ acum n-a mai rămas nimic în mine de acuzat și zdrobit/ de aceea-ți spun să nu uiți că-n aceeași cutie intră și pionul și regele/ ultimul lucru pe care-l vede un soldat nu e glonțul ci pământul sau cerul/ ultimul lucru pe care-l simte un om care iubește ca mine/ e durerea acută.”

Al ei răspuns: „Iubesc ca și tine poezia pierdută/ De ridul tău m-am atașat/ aud a inimii chemare/ în vers m-arunc,/ să uit că doare... Să nu murim în zori,/ în cioburi să ne regăsim,/ Cu mierea din venele întinerite,/ iubirea s-o reconstruim.”

Marele Eminescu dădea o definiție poeziei:„acel trandafir  ce crește în potir de aur.” Imagini metaforice ascunse-n versuri, gânduri de iubire unde persoana iubită se confundă deseori cu poezia, cu farmecul ei. Și ca să fiu în ton cu titlul volumului închei cu versuri din „ Sacrificiu pentru persoana iubită”:

I, R. Roșiianu: „Eu nu mai pot să vin la tine/ o moarte cruntă nu mă iartă/ am de ales la rău și bine/ să-mi las trecutul lângă poartă.”

Al ei răspuns:

„Eu tac și plâng, acum, iubite/ De șoaptele tale neatinsă devin./ Tu-mi ești neprețuită amintire/ Departe sunt de tine... Îți scriu, iubitul meu,/ Din nou:  Iubirea noastră rămâne iar fără ecou.”

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Asociația Scriitorilor, Baia Mare, MM

 

       

 

Scriitorul și ziaristul Ioan Romeo Roșiianu a obținut un nou premiu internațional

 La ce de-a doua ediție a premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, care s-a desfășurat în perioada 3 – 5 martie la Chișinău, ziaristul și scriitorul Ioan Romeo Roșiianu a obținut un nou premiu internațional, ca recunoaștere a talentului și muncii depuse în promovarea valorilor.

În perioada 3 – 5 martie 2019 s-au desfășurat la Chișinău, Republica Moldova lucrările celei de-a doua ediții a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație.

Cu această ocazie, la Gala de decernare a Premiilor UIOC ziaristul și scriitorul băimărean Ioan Romeo Roșiianu a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” la Secțiunea „Poezia Centenarului Marii Uniri”.

Premiul i-a fost acordat „pentru curajul de a edita și lansa poeți români”, într-adevăr un demers sinucigaș într-o vreme în care visul și poezia parcă sunt în ilegalitate.

Vă reamintim faptul că anul trecut, la prima ediție, Ioan Romeo Roșiianu a obținut premiul cel mai mare, Premiul „Centenarul Marii Uniri”, pentru „opera poetică, înalt profesionalism și merite deosebite în promovarea tinerilor scriitori”.

Scriitorul băimărean este președintele Filialei Maramureș a UIOC, iar la festivitatea de decernare a premiilor din acest an nu a putut fi prezent, din cauza unor probleme de sănătate.

Felicitări pentru acest nou premiu internațional și sănătate multă!

PS – se pare că proverbul conform căruia „nu poți fi profet în țara ta”  este cât se poate de valabil și în zilele noastre!

                                                Ioan Romulus Șter

Schimbă-te, dar să rămâi așa

                                                                           de Firiță Carp

Imaginați-vă o halbă de bere, al cărei conținut este dominat de albul spumos, aromat și apetisant, care din prea plinul efervescenței sale dă puțin peste margini, devenind astfel și mai atrăgătoare.

În toată această închipuire încercați să introduceți câteva zeci de oameni, adică tot atâtea entuziasme înșirate pe o diagonală românească a creației trecând prin Maramureș, cu un capăt în Cremona Italiei și altul în Anenii noi ai Moldovei de dincolo de Prut, femei și bărbați, tineri și vârstnici, cu zâmbetele, vorbele și privirile aferente, cu mirări și limpeziri, cu încețoșări și înseninări, cu așteptări și deziluzii, zile și nopți la rând, într-un început de octombrie (3-9 pare-mi-se) luminos ca speranțele lor înnobilate de frumos, adăugați câteva mănăstiri și biserici, un cimitir vesel și un muzeu al suferinței, emblematicele porți maramureșene și țipuriturile horincii în horele vorbelor de duh, nostalgii și năzăriri, nazuri și neînțelesuri, înțeles și subînțeles, acces și interzis, drumuri și popasuri, verdele încins cu arămiu, puteți chiar presăra orice alt ingredient pe care îl credeți necesar a conferi gust mai bun și culori mai frumoase unui amalgam de voioșie liberă și, totuși, controlată.

Imaginați-vă că un nebun frumos a sublimat toate acestea, acestea și încă altele care nu au nimerit în razele privirii sufletului meu, transformându-le în poezie, într-o poezie atât de vie încât, uneori măcar, efervescența creației a devenit halbă de bere înspumată. Însă dincolo de gulerul alb, iluzoriu și în același timp real, am aflat întotdeauna aroma nobilă a unor eforturi greu de imaginat și imposibil de redat în cuvinte, toate subscrise ediției din acest an a Festivalului (Inter)Național de Literatură eCreator de la Baia Mare, o entitate spirituală cuprinsă în Maramureș și în Țară, cuprinzând la rândul ei Maramureșul, Țara și chiar mult din respirația românească din multecolțuri ale lumii.

Unora, însă, nu le place berea la halbă, e posibil să nu le placă berea în general. Treaba lor.

Treaba mea este că, din cauzele și motivele arătate, precum și din altele care n-au încăput încă în sufletul meu mic, cu ambele mâini pe inima mea sinceră și cu ochii pe trecătorile nu rareori greu de traversat dinspre noi către creație și viceversa, pot să zic: schimbă-te Ioan Romeo Roșiianu, dar să rămâi așa!

Preluare https://www.stirilemm.ro/cultura/46969-schimba-te-dar-sa-ramai-asa.html

Explorările interioare ale cuvântului

Alina Narcisa Cristian – „Te iubesc, dar nu rămân cu tine”, Editura eCreator, Colecția Debut, 2018

Într-o lume în care visul nu mai este demult o monedă de schimb, a mai scrie Poezie poate părea mai întâi desuet, apoi inutil de-a dreptul, temerar în substanța lui.

E ca o înfruntare directă a celor mulți, o ieșire din grup, poate chiar o sfidare socială.

Totodată un act de însingurare asumată, un act de închidere-ntr-un propriul turn de fildeș.

O astfel de adâncă emoție încearcă acum poeta Alina Narcisa Cristian în volumul ei de debut.

Un volum răscolitor, o punere pe tavă a singurului suflet avut.

Alina pare a se dezbrăca în public în el, lasă impresia unei nudități senzitive în vers.

Textele ei fac notă discordantă cu frumusețea fizică adeseori, sunt fine tăieturi în carnea imaginii, decupaje elegante dintr-un cotidian altfel cenușiu, adevărate explorări interioare.

Poeta se caută-n poem, se strecoară printre rime și imagini, printre cuvintele cu care-și clădește meticulos poemul.

Micile pusee de naivitate, ușoarele alunecări înspre descriptivism, ca o prelungire a gândului său sunt, de fapt, efectul întârziat al mai multor încercări, testări, experimentări de genuri și stiluri deja împământenite.

Nu sunt copieri, ci doar rodul unor regăsiri în ea însăși a unor amprente ale propriilor experimente poetice personale încercate în drumul devenirii artistice.

Dincolo de căutarea propriei identități în poem, la o vârstă la care moartea-i o himeră, chiar ceva nedefinit, poeta ridică priviri de sensibilitate spre ceruri, pre Dumnezeu căutându-l.

E contrariant, e contrastant cu preocupările ei cotidiene.

E, în același timp, uman și răscolitor.

E ca gestul Mariei Magdalena spălându-I picioarele lui Isus, ștergându-le cu propriul păr.

Alina se lasă pradă propriilor simțăminte, e într-o continuă și asiduă căutare a unicei sale identități spirituale.

Face asta într-un volum provocator, inspirat și cât se poate de sugestiv intitulat „Te iubesc, dar nu rămân cu tine”.

Prima secțiune a lui, care și dă titlul volumului este infinit mai consistent decât ce de-a doua - „Dumnezeu înalță pleoapa din val” -  și este migălos construită din poeme care oscilează între ceea ce putem numi o simplă fulgurație de gând și prozopoemele în care poeta dă măsura discursului său liric.

Trece dezarmant de ușor de la versurile aforistice la o anumită diluție a ideii, dar nu dintr-o puținătate imagistică făcând asta sau repetând imagini, ci din dorința expresă de a sublinia ceva.

Poeme precum „Vieți paralele răstignite-n destin”, „Ți-ai dorit să ieși”, „Cândva erai a mea”, „Îmi arde pământul sub călcâie”, „Îmi plec fruntea în fața ta” sau „Mi-ai jurat credință” sunt locuri în care Alina Narcisa Cristian dă întreaga măsură a unui talent nativ, a unui talent care s-a șlefuit bine de la momentul debutului literar până la debutul editorial de care vorbim acum.

Frapează faptul că adeseori scrie din perspectivă masculină, de parcă ar fi calea pe care-a ales să meargă în acest act aproape intim al confesiunii, iar tehnica se vede cel mai bine-n cea de-a doua parte a cărții, în poemul de lungă respirație, „Femeia care doarme pe sufletul meu”.

În rest, dincolo de nota reflexiză ni se propun versuri de spectaculoasă prospețime, versuri profunde, capabile să deschidă uși dar și să o pună într-o cuvenită lumină: „Viața își face și ea inventarul zilelor trăite fără tine/Trece pe lângă noi nepăsându-I de visele noastre ținute la/iernat în cămara sufletului/Vieți paralele au fost drumurile noastre în care Dumnezeu/a pus răscruce de timp plânsă de ani răstidniți de dor” (Te iubesc, dar nu rămân cu tine), sau: „Mă plimbam prin ani cu sufletul pansat de fericirea ce/tot tu ai inventat-o pentru amândoi ca și cum viața mea/era câștigată la loterie și o alta mă aștepta cu brațele/pline de visele mele la capăt de drum” (Când m-am întors în viața ta), sau: „În pagini primenite cu dimineți în floare și dezmierdate/cu cafele povestite ore în tihnă pe chat-ul vieții zugrăvite/în culorile sufletului tău susurând de nespus” (O iubire virtuală).

Sunt versuri de respirație, versuri în care metafora stă la locul ei de cinste, versuri care anunță o nouă voce puternică în lirica feminină, pre numele ei Alina Narcisa Cristian.

Ioan Romeo Roșiianu